Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur de autorizare din 24 mai 2016
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 753 din 31 August 2018 (M. Of. 753/2018)
NORME METODOLOGICE din 30 august 2018 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2018 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 753 din 31 august 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 2.975 din 30 august 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 753 din 31 august 2018.──────────art. 1(1) unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita de la ministerul finanţelor publice, până la data de 29 noiembrie 2018, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, în limita sumei de 800.000 mii lei, în baza prevederilor art. 1 din ordonanţa guvernului nr. 8/2018 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.(2) Împrumuturile prevăzute la alin. (1) se acordă pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, ...
Monitorul Oficial 749 din 30 August 2018 (M. Of. 749/2018)
ORDIN nr. 124 din 22 august 2018 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 din 30 august 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 2.184 din 2.05.2018 şi referatul de aprobare nr. 1.382 din 16.03.2018, întocmite de direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 2 şi ale art. 24 din legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 pentru organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru ...
Monitorul Oficial 744 din 28 August 2018 (M. Of. 744/2018)
NORME METODOLOGICE din 31 iulie 2018 pentru aplicarea de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.061 din 31 iulie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 744 din 28 august 2018.──────────art. 1scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români, denumiţi în continuare operatori, prin acordarea de ajutoare de minimis sub forma unei alocaţii financiare nerambursabile de tip sprijin forfetar în vederea internaţionalizării acestora. art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, denumit în ...
Monitorul Oficial 741 din 28 August 2018 (M. Of. 741/2018)
DECIZIA nr. 403 din 19 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 39 şi art. 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 741 din 28 august 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 676 din 03 August 2018 (M. Of. 676/2018)
DECIZIA nr. 528 din 17 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi 3 [cu referire la art. 254^1 alin. (2^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] şi art. II [cu referire la art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolului unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi celor trei legi în ansamblul lor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 3 august 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 646 din 25 Iulie 2018 (M. Of. 646/2018)
DECIZIA nr. 451 din 28 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 1]; pct. 26 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (1) şi literele b) şi c)]; pct. 28 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (3) şi litera b)]; pct. 31 [cu referire la art. 33, partea introductivă a alin. (1) şi litera a)] şi pct. 43 [cu referire la art. 40] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 25 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 635 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 635/2018)
LEGE nr. 184 din 18 iulie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 din 20 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 24 din 30 martie 2017 privind modificarea şi completarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 224 din 31 martie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:"1^1. la articolul 2, după litera x) se introduce o nouă literă, litera x^1), cu următorul cuprins:x^1) prosumator - clientul final care deţine instalaţii de producere ...
Monitorul Oficial 622 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 622/2018)
DECIZIA nr. 261 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1), art. 145, art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 18 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...








