Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 23 din 27 ianuarie 2005
Monitorul Oficial 785 din 24 Noiembrie 2008 (M. Of. 785/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2008
În conformitate cu prevederile art. 63 din directiva 2005/36/ce a parlamentului european şi a consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificãrilor profesionale, statele membre au avut obligaţia sã transpunã, sã se conformeze la prevederile acesteia şi sã notifice comisiei europene mãsurile întreprinse în acest sens pânã la data de 20 octombrie 2007, datã de la care sunt abrogate directivele 77/452, 77/453, 80/154 şi 80/155 ce. având în vedere implicaţiile care decurg pentru românia în caz de nerespectare a prevederilor directivei, este necesar sã se promoveze în regim de urgenţã prezenta ordonanţã de urgenţã privind exercitarea profesiei ...
Monitorul Oficial 769 din 17 Noiembrie 2008 (M. Of. 769/2008)
DECIZIE nr. 1.072 din 14 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28^1 alin. 1 lit. b), art. 35 alin. 1 si art. 91^3 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, ale art. 62 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si ale art. 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 759 din 11 Noiembrie 2008 (M. Of. 759/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 151 din 10 noiembrie 2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 11 noiembrie 2008
Prin ordonanţa guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt au fost stabilite creşterile salariale ce se acordã în anul 2008 personalului din învãţãmânt. cadrele didactice din învãţãmântul preuniversitar şi universitar de stat urmau sã beneficieze, în perioada octombrie-decembrie 2008, de o creştere salarialã de 9%. ordonanţa guvernului nr. 15/2008 a fost aprobatã cu modificãri prin legea nr. 221/2008 , care a stabilit urmãtoarele creşteri salariale: ● 55% profesorii universitari; ● 37% personalul didactic din învãţãmântul universitar (conferenţiari, lectori, preparatori etc.) ...
Monitorul Oficial 755 din 10 Noiembrie 2008 (M. Of. 755/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 28 octombrie 2008 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) si Romania, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucuresti la 28 decembrie 2007, pentru finantarea Programului privind infrastructura municipala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 10 noiembrie 2008
În vederea asigurãrii pânã la finele anului 2008 a surselor complementare necesare finanţãrii programului privind infrastructura municipalã, astfel încât sã nu fie afectatã utilizarea la timp a asistenţei financiare nerambursabile acordate româniei de comisia europeanã prin memorandumurile de finanţare ispa, încheiate între aceasta şi guvernul româniei, şi pentru evitarea anulãrii fondurilor nerambursabile comunitare, în valoare de 80.382.500 eur, prevãzute în memorandumurile de finanţare aferente mãsurilor ispa 2005/ro/16/p/pe/001, 2005/ro/16/p/pe/002, 2005/ro/16/p/pe/004, aferente proiectelor de mediu: suceava, deva-hunedoara şi asistenţei tehnice acordate de ministerul mediului şi dezvoltãrii durabile pentru pregãtirea aplicaţiilor în vederea finanţãrii unor proiecte de mediu din instrumente structurale, ...
Monitorul Oficial 720 din 23 Octombrie 2008 (M. Of. 720/2008)
DECIZIE nr. 987 din 30 septembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) si art. 61 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 23 octombrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor tudorel toader - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - ...
Monitorul Oficial 636 din 03 Septembrie 2008 (M. Of. 636/2008)
DECIZIE nr. 827 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1) si (3), art. 5 si art. 9 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2004 privind unele masuri pentru vanzarea de catre societatile comerciale, companiile si societatile nationale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale si al industriei de aparare, precum si de catre alti agenti economici din subordinea Ministerului Economiei si Comertului a locuintelor pe care acestia le au in patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de inchiriere, pensionarilor sau disponibilizatilor cu ultimul loc de munca la acesti agenti economici EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 3 septembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - ...
Monitorul Oficial 628 din 29 August 2008 (M. Of. 628/2008)
ORDONANTA nr. 27 din 27 august 2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 1 pct. ii.2 din legea nr. 142/2008 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. art. i legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. În tot cuprinsul actului normativ, denumirea "ministerul transporturilor, construcţiilor şi turismului" se înlocuieşte cu denumirea "ministerul dezvoltãrii, lucrãrilor publice ...
Monitorul Oficial 571 din 29 Iulie 2008 (M. Of. 571/2008)
DECIZIE nr. 796 din 3 iulie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 alin. (1) si alin. (2) lit. b), art. 97 alin. (1) lit. a) si alin. (2), art. 109 alin. (1), precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 29 iulie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor ...
Monitorul Oficial 542 din 17 Iulie 2008 (M. Of. 542/2008)
NORME METODOLOGICE din 24 iunie 2008 de aplicare a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iulie 2008
1. art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , denumitã în continuare ordonanţã de urgenţã: (1) Începând cu anul 2009, ministerul economiei şi finanţelor preia spre administrare urmãtoarele categorii de acorduri de împrumut, numai dupã obţinerea acordului finanţatorului: a) acorduri de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanţia statului sau contractate de ministerul economiei şi finanţelor şi subîmprumutate acestora, pentru care sursa de rambursare este bugetul de stat, prin bugetul împrumutatului/subîmprumutatului, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi ...
HOTARARE nr. 683 din 24 iunie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 14 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile pct. 14.2 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.470/2007 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din ...