Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 99 din 22 septembrie 2009
Monitorul Oficial 699 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 699/2025)
LEGE nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 699 din 25 iulie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i(1) prezenta lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a româniei pe termen lung prin limitarea cheltuielilor permanente, până la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de românia, cu consecinţe negative asupra performanţelor fiscale şi externe ale statului român, şi prin creşterea veniturilor astfel încât să se poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene.(2) măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc să asigure guvernului finanţarea necesară respectării angajamentelor asumate ...
Monitorul Oficial 698 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 698/2025)
DECIZIA nr. 357 din 22 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, precum şi ale art. II pct. 7 [cu referire la art. 100 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 227/2015] şi pct. 12-19 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f^3)-f^4), f^7)-f^9), art. 154 alin. (1) lit. c), d), f), h), h^1), h^2), j)-l) şi o) din Legea nr. 227/2015], art. VIII pct. 3 [cu referire la art. 224 alin. (1) lit. c), d), i), k), m) şi p) din Legea nr. 95/2006] şi pct. 7 [cu referire la art. 224 alin. (1^4) şi (1^5) din Legea nr. 95/2006], art. IX pct. 1 [cu referire la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005], art. XIV, art. XV pct. 1-4 [cu referire la art. 16 alin. (1), (1^2) şi (2) şi art. 17 alin. (1)-(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017], art. XVIII alin. (9), art. XX, art. XXII, art. XXIII alin. (1)-(5) şi (7) şi art. LVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 698 din 25 iulie 2025
┌──────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├──────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├──────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 691 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 691/2025)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 iulie 2025 aferentă Programului Incluziune şi demnitate socială, prioritate: P07. Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectiv specific: ESO4.8. Favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (FSE+), acţiunea 7.1. Angajarea şi menţinerea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii - "Antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilităţi" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 691 din 24 iulie 2025
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilităţi“, aferentă programului incluziune şi demnitate socială, prioritate: p07. sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectiv specific: eso4.8. favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (fse+), acţiunea 7.1. angajarea şi menţinerea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 649 din 10 Iulie 2025 (M. Of. 649/2025)
DECIZIA nr. 208 din 9 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 10 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 647 din 09 Iulie 2025 (M. Of. 647/2025)
DECIZIA nr. 62 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 9 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 627 din 03 Iulie 2025 (M. Of. 627/2025)
ORDIN nr. 953 din 30 iunie 2025 privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anul 2022 şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2023, respectiv la data de 1.10.2023, conform Sentinţei civile nr. 122/3.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.934/18.09.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 838/102/2023 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 3 iulie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.929 din 13.06.2025, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru ...
Monitorul Oficial 621 din 02 Iulie 2025 (M. Of. 621/2025)
DECIZIA nr. 36 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 2 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 622 din 02 Iulie 2025 (M. Of. 622/2025)
ORDIN nr. 1.088 din 30 iunie 2025 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iulie 2025 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 2 iulie 2025
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria ...
Monitorul Oficial 569 din 19 Iunie 2025 (M. Of. 569/2025)
DECIZIA nr. 653 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 569 din 19 iunie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│gheorghe stan │- judecător ...
Monitorul Oficial 512 din 02 Iunie 2025 (M. Of. 512/2025)
DECIZIA nr. 535 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 2 iunie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...








