Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2, ale art. IV şi ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a legii în ansamblul său Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2, ale art. IV şi ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a legii în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 150 din 26 februarie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────┬───────────────────────┐
│Elena-Simina   │- preşedinte           │
│Tănăsescu      │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Asztalos       │- judecător            │
│Csaba-Ferenc   │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihai Busuioc  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dacian-Cosmin  │- judecător            │
│Dragoş         │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 13.780 din 5 decembrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.848A/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.
    4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că legea criticată încalcă art. 114 din Constituţie cu referire la condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege. Contrar normelor de tehnică legislativă, standardelor de bună reglementare şi cu încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ nu oferă o justificare reală pentru modalitatea de adoptare a legii propusă de Guvern. Astfel, procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege trebuie să se refere la o situaţie care, fără a fi extraordinară, necesită o rezolvare ce nu poate fi amânată. Cu privire la condiţiile angajării răspunderii Guvernului sunt invocate Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 şi Decizia nr. 29 din 29 ianuarie 2020, prin care Curtea Constituţională a statuat că acestea au în vedere: existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanţa domeniului reglementat; aplicarea imediată a legii în cauză.
    5. Se arată că nu era îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute de legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea. Guvernul a susţinut că la elaborarea proiectului de lege a avut în vedere decizia Comisiei Europene privind suspendarea parţială a plăţilor către România, respectiv a unei sume de 869 de milioane de euro, ce urma a fi alocată României ca urmare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cerinţa Comisiei Europene vizând respectarea condiţiilor menţionate în jalonul 215, dificultăţile economice pe care le traversează România, precum şi reconfigurarea pensiilor de serviciu în sensul asigurării exigenţelor de echitate între toţi beneficiarii de pensii plătite din fondurile publice, cât şi ralierea acestor pensii la principiul contributivităţii. Or, niciunul dintre considerentele menţionate nu poate justifica în realitate caracterul urgent al măsurilor ce se intenţionează a fi adoptate pe calea angajării răspunderii guvernamentale.
    6. Expunerea de motive face referire la Decizia Comisiei Europene nr. 3.490 din 28 mai 2025, potrivit căreia pentru jalonul 215 este suspendată plata sumei de 213 milioane de euro, diferenţa de până la suma de 869 de milioane de euro fiind reţinută pentru neîndeplinirea condiţiilor referitoare la jalonul 444, respectiv jalonul 121, al căror conţinut nu constituie obiect de legiferare al legii criticate. În această decizie, Comisia Europeană a condiţionat jalonul 215, în principal, de soluţia de impozitare, nu de condiţiile de pensionare ale magistraţilor. Această concluzie are în vedere faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care au fost revizuite atât condiţiile de acordare a pensiilor de serviciu, cât şi procedura de impozitare a acestora, România a fost evaluată pozitiv, Comisia Europeană apreciind îndeplinit jalonul 215 din cadrul PNRR.
    7. Contrar celor susţinute de Guvern, Comisia Europeană nu a criticat dispoziţiile ce vizează condiţiile de pensionare, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin actul normativ anterior precizat, confirmând, practic, reglementarea adoptată. Prin urmare, demararea unei noi evaluări a jalonului 215 de către Comisia Europeană nu a avut în vedere condiţiile de pensionare a personalului plătit din fondurile publice, aceasta fiind declanşată de declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor privind impozitarea progresivă a pensiilor, de către Curtea Constituţională. Subsecvent Deciziei Curţii Constituţionale nr. 724 din 19 decembrie 2024 şi faptului că prevederile vizând impozitarea pensiilor nu mai puteau fi puse în aplicare de către Guvern, Comisia Europeană a revenit asupra evaluării iniţiale, apreciind că obiectivul din jalonul 215 nu mai poate fi considerat îndeplinit în limitele recomandate.
    8. Cu toate acestea, s-a apreciat că au fost îndeplinite măsurile incluse în reformă privind intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ pentru revizuirea pensiilor speciale şi alinierea lor la principiul contributivităţii, dar cu respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, fiind menţionate progresele substanţiale făcute prin Legea nr. 282/2023 şi validate, ca fiind în acord cu obiectivele generale ale reformei, o rată de înlocuire de 80% pentru magistraţi, în condiţiile în care Guvernul urmează să aibă în vedere că, la reajustarea procentului aferent venitului obţinut, care nu îl poate depăşi pe cel obţinut în perioada de contribuţie, trebuie să ţină cont de prevederile deciziilor Curţii Constituţionale. Ulterior, codul fiscal a fost modificat prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, în vigoare de la 1 august 2025. Această intervenţie a avut drept efect taxarea suplimentară a veniturilor din pensii prin aplicarea, pentru partea care depăşeşte 3.000 lei, atât a impozitului de 10%, cât şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de 10%, impactul asupra cuantumului net al pensiilor de serviciu fiind similar aplicării impozitării reglementate prin Legea nr. 282/2023. Practic, prin această taxare suplimentară, cuantumul pensiilor de serviciu a revenit la un nivel similar celui rezultat ca urmare a impozitării progresive stabilite prin Legea nr. 282/2023. În consecinţă, în opinia autoarei obiecţiei de neconstituţionalitate, aceste măsuri de corecţie ce au vizat efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 724 din 19 decembrie 2024 au tranşat pozitiv criticile Comisiei Europene, astfel că intervenţia Guvernului asupra condiţiilor de pensionare a magistraţilor nu are la bază recomandări sau critici din partea Comisiei Europene, neexistând o justificare în acest sens.
    9. În atare condiţii, se consideră că legea prin care se reiterează modificarea de substanţă a sistemului pensiilor de serviciu exclusiv pentru magistraţi nu vizează, în realitate, cerinţe impuse de Comisia Europeană, motivele avute în vedere fiind unele construite artificial, nesusţinute de argumente obiective sau de echitate socială.
    10. Deşi jalonul 215 din PNRR vizează expres diminuarea cheltuielilor aferente tuturor pensiilor de serviciu, fără afectarea standardului de protecţie impus de deciziile Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor, proiectul adoptat de către Guvern nu implică modificarea întregului regim al pensiilor de serviciu, ci se limitează exclusiv la categoria magistraţilor, deşi, potrivit unor statistici prezentate public, cuantumul pensiilor magistraţilor reprezintă doar 8,35% din totalul pensiilor de serviciu din România. Prin urmare, „aşa-zisa reformă a pensiilor magistraţilor“ nu are în vedere criterii obiective care să vizeze reducerea cheltuielilor cu toate pensiile de serviciu, motivele expuse prin nota de fundamentare neavând legătură cu cerinţele Comisiei Europene.
    11. În concluzie, lipsa unei legături reale între argumentul invocat de Guvern cu referire la necesitatea închiderii jalonului PNRR privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu, pe de o parte, şi conţinutul normativ al legii, pe de altă parte, este evidenţiată de faptul că, deşi elementul-cheie în evaluarea realizată de Comisia Europeană este reprezentat de soluţia de impozitare pentru toate categoriile de pensii de serviciu, iar nu de condiţiile de pensionare prevăzute de legislaţia privind statutul magistraţilor (Legea nr. 282/2023 fiind considerată satisfăcătoare pentru îndeplinirea jalonului 215), intervenţia Guvernului le-a vizat exclusiv pe cele din domeniul justiţiei. Or, această împrejurare nu face altceva decât să demonstreze lipsa caracterului urgent al măsurii legislative impuse de Guvern, în condiţiile în care nu este deloc clar de ce pentru restul pensiilor de serviciu ar fi posibilă temporizarea intervenţiei legislative (până în prezent nefiind demarată nicio intervenţie legislativă sub acest aspect), iar pentru pensiile de serviciu din justiţie este necesară declanşarea unei proceduri legislative cu caracter excepţional, prin care se derogă de la reperele stabilite de instanţa de contencios constituţional. În acest sens, se constată că acest aspect a fost analizat deja de Curtea Constituţională în Decizia nr. 467 din 2 august 2023, prin care s-a statuat că „Jalonul nr. 215 privind reforma sistemului public de pensii face parte din Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) partea 2, componenta 8 Reforma fiscală şi reforma pensiilor, care, în contextul problematicii pensiilor de serviciu, menţionează necesitatea legiferării «luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale»“.
    12. Or, reglementările propuse nu numai că nu au nicio justificare din perspectiva vreunei cerinţe a Comisiei Europene, dar, în egală măsură, se constituie într-o veritabilă nesocotire a jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor.
    13. Se susţine că aspectele menţionate nu au fost analizate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025, aceasta referindu-se la respectarea condiţiilor extrinseci cu privire la legea anterioară declarată neconstituţională şi care, ulterior, a fost respinsă în Parlament. Or, criticile de faţă se referă la o cu totul altă lege, context în care trebuie avute în vedere împrejurările diferite referitoare la termenul de îndeplinire a jalonului 215 din PNRR.
    14. Argumentele invocate de Guvern în legătură cu situaţia economică dificilă în care se află la acest moment statul român nu sunt nici acestea de natură să justifice urgenţa legii, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o motivare bazată pe argumente de natură economică „ar putea acredita ideea unei urgenţe a măsurilor în cauză şi a necesităţii de adoptare cu celeritate a modificărilor legislative dacă ar fi însoţită şi de o fundamentare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 29 ianuarie 2020, paragraful 38).
    15. Se arată că expunerea de motive a proiectului de lege, contrar art. 7 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, nu conţine nicio informaţie cu privire la impactul financiar asupra bugetului consolidat pe termen scurt sau lung sau cu privire la veniturile şi cheltuielile rezultate din aplicarea soluţiilor legislative preconizate. Or, o astfel de fundamentare ar fi fost necesară cu atât mai mult cu cât din „Expunerea de motive“ nu se înţelege cu claritate în ce fel „cea mai amplă creştere produsă în ultimii 30 de ani“ a deficitului bugetar, comparativ cu anul anterior, a fost generată de pensiile de serviciu ale magistraţilor, în condiţiile în care cifrele indicate în cuprinsul expunerii sunt aferente anului 2024, an în care nici pensiile şi nici salariile din sistemul de justiţie nu au înregistrat vreo creştere comparativ cu cele stabilite pentru anul 2023. Referirea generică la „majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent în PIB, creştere de la 40,6 la 43,5 la sută (...) generată inclusiv de pensii şi salarii“ nu poate fi invocată drept argument al caracterului urgent al legii, câtă vreme pensiile şi salariile din justiţie nu au crescut în anul 2024, iar o creştere a pensiilor şi salariilor altor categorii de bugetari nu poate justifica măsura legislativă în sine şi nici caracterul ei urgent.
    16. Intervenţia propusă nu argumentează motivele care au stat la baza unui proiect ce vizează exclusiv categoria profesională a magistraţilor, mai ales, în condiţiile în care această categorie profesională este singura a cărei pensie de serviciu beneficiază de protecţie constituţională. Se arată că impactul bugetar produs de plata pensiilor de serviciu ale magistraţilor, comparativ cu restul pensiilor de serviciu ale bugetarilor, este unul nesemnificativ şi că doar categoria personalului din justiţie este afectată de această lege (nicio altă categorie nefiind vizată de această intervenţie legislativă), aspecte ce demonstrează că invocarea situaţiei economice dificile în care se află România constituie doar un pretext pentru o măsură discreţionară, fără nicio consecinţă benefică asupra bugetului de pensii. Nici susţinerea conform căreia noua lege urmăreşte îndreptarea unei inechităţi ce afectează sistemul de pensii nu este credibilă, în condiţiile în care aceasta generează la rândul său o serie de inechităţi.
    17. Se subliniază că legea criticată vizează exclusiv categoria profesională a magistraţilor, iar nu pe toţi destinatarii pensiilor de serviciu, şi generează, totodată, o situaţie care frizează absurdul. Astfel, legea impune pentru pensiile din sistemul judiciar un cuantum de 55% din baza de calcul (obţinută prin raportare la media veniturilor brute din ultimele 60 de luni), dar nu mai mult de 70% din venitul net din ultima lună de activitate. În realitate, prin această măsură cuantumul pensiei magistraţilor se reduce sub nivelul cuantumului pensiei celui din sistemul public, în condiţiile în care pentru restul categoriilor de beneficiari de pensii de serviciu, cuantumul pensiei este stabilit la 65% din baza de calcul, fără a putea depăşi 100% din venitul net. Pe lângă această consecinţă, se adaugă şi înăsprirea pentru magistraţi a condiţiilor de pensionare.
    18. Se concluzionează că această măsură, motivată doar formal, fără a avea la bază argumente temeinice şi fundamentate legal, exclude categoria profesională a magistraţilor din rândul beneficiarilor pensiei de serviciu, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    19. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă se arată că art. I pct. 1, 2 şi 4 [cu referire la art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor], art. III pct. 1 şi 2 [cu referire la art. 68^5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice], art. IV [cu referire la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale] şi art. V alin. (5) lit. h)-p) şi alin. (7) din legea criticată includ în cuprinsul lor o noţiune nouă, „vechime totală în muncă“, neconsacrată legislativ şi nedefinită nici în cuprinsul legii, care permite interpretări multiple, de natură să îi împiedice pe subiecţii de drept vizaţi de reglementare să îşi previzioneze într-o manieră clară situaţia, sub aspectul vocaţiei la pensia de serviciu. Se arată că noţiunea „vechime totală în muncă“ nu este definită în cuprinsul legii şi nici nu sunt prezentate elemente în baza cărora să poată fi determinat sensul acesteia, aspect ce conduce la neclaritatea normei, câtă vreme Legea nr. 303/2022, în forma actuală, foloseşte noţiunile „vechime în muncă“, „vechime în funcţie“, „vechime în specialitate“ şi „vechime în magistratură“. Noţiunea „vechime în muncă“ are înţeles diferit în cuprinsul normelor care ar putea constitui dreptul comun (Codul muncii, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii); astfel, Legea nr. 360/2023 se referă exclusiv la vechimea în muncă, ce include perioade necontributive şi perioade asimilate stagiului de cotizare sau cele lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind astfel indisolubil legată de conceptul de contributivitate; Codul muncii reglementează vechimea în muncă drept activitatea prestată în temeiul unui contract individual de muncă. Interpretarea noţiunii „vechime totală în muncă“ în sensul rezultat din legislaţia din domeniul pensiilor din sistemul public ar putea conduce la excluderea din sfera sintagmei analizate a perioadelor în care persoanele vizate de lege au contribuit în alte sisteme de pensii (spre exemplu, avocaţii). Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 37 din Legea nr. 24/2000.
    20. Totodată, se arată că art. V alin. (3) din legea criticată, cu referire la sintagma „data pensionării“, este neclar, aceasta fiind, în acest fel, variabilă, determinarea sensului cert al acesteia urmând să fie realizată abia după coroborarea tuturor condiţiilor legale de pensionare. Or, reglementând ipotezele derogatorii de la una din condiţiile de pensionare (cerinţa vechimii totale în funcţie), prin raportare la „data pensionării“ - ca element de calcul care nu poate fi determinat decât ulterior configurării certe a tuturor condiţiilor impuse pentru naşterea dreptului la pensionare -, legiuitorul a construit, practic, o soluţie legislativă improprie din punct de vedere logico-juridic, bazată pe un raţionament de tip circular (petitio principii). Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.
    21. Se apreciază că legea criticată încalcă şi art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie privind principiul securităţii juridice şi al independenţei justiţiei. Astfel, fără a nega dreptul legiuitorului de a modifica regimuri juridice preexistente reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025, se reiterează neîndeplinirea de către acesta a obligaţiei de a stabili prin norme tranzitorii reale şi efective o aplicare etapizată a noilor condiţii şi criterii de acordare a pensiei de serviciu, în condiţiile în care acesta a creat un sistem de eşalonare a aplicării condiţiilor de pensionare necorelat, neclar şi nerezonabil, aspect cu atât mai grav cu cât, chiar în privinţa modului de eşalonare a aplicării condiţiilor de dobândire a dreptului la pensia de serviciu, Curtea Constituţională îl sancţionase nu cu mult timp înainte, indicându-i, totodată, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, reperele clare de urmat pentru realizarea unei eşalonări corecte din punct de vedere constituţional.
    22. În sensul celor de mai sus se înscriu dispoziţiile de eşalonare în privinţa vârstei de pensionare. Se arată că Legea nr. 282/2023 a reglementat o eşalonare rezonabilă a creşterii vârstei de pensionare, însă, prin legea criticată, la un interval foarte scurt de la adoptarea acesteia, legiuitorul a renunţat la respectiva eşalonare şi a introdus una nouă, mult mai restrictivă, care, în contextul general al reglementării, este de natură să conducă la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice prin raportare la principiul independenţei justiţiei, în condiţiile în care noul mecanism instituit de legiuitor se îndepărtează semnificativ de la exigenţele stabilite de instanţa de contencios constituţional în paragrafele 117 şi 123-126 din Decizia nr. 467 din 2 august 2023. Se invocă avizul Consiliului Superior al Magistraturii, care indică faptul că, sub efectul conjugat al creşterii vârstei de pensionare cu 17 ani (de la 48 de ani la 65 de ani, câte 1 an în fiecare an până în anul 2041) şi al eliminării complete a vechimilor asimilate până în anul 2035 (prin diminuarea la fiecare 2 ani cu câte un an a vechimii asimilate recunoscute), peste 45% dintre judecătorii şi procurorii în funcţie nu beneficiază de nicio etapizare, vârsta de pensionare crescând brusc la 65 de ani, iar pentru aproximativ 21% dintre magistraţi tranziţia este doar formală, vârsta de pensionare crescând brusc la peste 60 de ani.
    23. Se menţionează că perioada de tranziţie stabilită vizează numai 16 generaţii de judecători şi procurori dintre cei în funcţie (cei care îndeplinesc condiţia de vechime în anii 2026-2041, deci au intrat în profesie până în anul 2016), ignorând complet toţi ceilalţi magistraţi numiţi în funcţie începând cu anul 2017, pentru care vârsta de pensionare creşte direct la 65 de ani. În al doilea rând, norma tranzitorie nu este aplicabilă nici măcar tuturor magistraţilor care au o vechime mai mare de 9 ani la data intrării în vigoare a noii legi. Astfel, o parte însemnată dintre magistraţii intraţi în profesie înainte de anul 2016 şi care, formal, ar fi vizaţi de norma tranzitorie, de fapt, nu mai îndeplinesc condiţia de vechime ca urmare a eliminării complete a vechimilor asimilate începând cu anul 2035 şi a faptului că până la această dată perioada de vechime asimilată care poate fi valorificată scade cu câte un an la fiecare doi ani. Nici pentru foarte mulţi dintre judecătorii şi procurorii care fac parte din cele 16 generaţii vizate formal de norma tranzitorie etapizarea nu este una reală, ci doar proclamată, vârsta de pensionare crescând ex abrupto cu o perioadă considerabilă, pentru unele persoane cu peste 10 sau chiar 11 ani.
    24. Sunt prezentate o serie de situaţii de fapt rezultate din aplicarea normelor tranzitorii criticate şi se concluzionează că acestea determină o diferenţă de tratament juridic bazată exclusiv pe vârstă, care creează o inegalitate, fără o justificare obiectivă şi raţională. Se subliniază că lipsa caracterului predictibil al legii şi încălcarea principiului securităţii juridice sunt evidenţiate şi de faptul că soluţia legislativă criticată nu reprezintă altceva decât o reeşalonare a unei eşalonări anterioare aflate încă în derulare. Astfel, efectele noii eşalonări se răsfrâng inclusiv asupra unei părţi din magistraţii aflaţi în funcţie la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023 şi care, la momentul adoptării prezentei legi, trebuiau să beneficieze de dreptul la pensia de serviciu în condiţiile formei iniţiale a Legii nr. 303/2022, dar, întrucât aceasta a fost modificată, intraseră sub imperiul regulilor de eşalonare stabilite prin Legea nr. 282/2023, tocmai în considerarea celor stabilite de instanţa constituţională prin decizia menţionată. Cu alte cuvinte, persoane care intraseră deja sub efectul eşalonării condiţiilor lor de pensionare şi care se aflau foarte aproape de îndeplinirea lor se văd a doua oară în situaţia de a le fi eşalonate condiţiile de pensionare, într-o modalitate care îi îndepărtează din nou de perspectiva ieşirii la pensie. O astfel de insecuritate juridică este cu atât mai gravă cu cât afectează un drept la pensie ce face parte din statutul profesional al magistraţilor, a cărui stabilitate este garantată la nivel constituţional.
    25. Se apreciază că eşalonarea vârstei de pensionare porneşte de la un moment temporal nereal, arătându-se că, potrivit Legii nr. 282/2023, aceasta ar trebui să fie de 48 de ani, şi nu de 49 de ani, astfel cum acreditează reglementarea criticată.
    26. Din perspectiva cerinţelor de predictibilitate şi stabilitate juridică, ce alcătuiesc principiul securităţii legislative, reglementarea unei condiţii suplimentare de vechime totală în muncă de 35 de ani (specifică regimului pensiei de drept comun) diluează noţiunea de pensie de serviciu a magistraţilor, strâns legată de conceptul de „carieră în magistratură“, prin preluarea unor elemente specifice stabilirii pensiei în sistemul de drept comun şi aplicarea acesteia la regimul juridic al pensiei de serviciu. Cu atât mai mult, opţiunea iniţiatorilor de a condiţiona beneficiul pensiei de serviciu de existenţa unei vechimi totale în muncă de 35 de ani, care poate fi compusă din tranşe de vechime fără legătură cu specialitatea/domeniul juridic, este străină de fundamentul acordării pensiei de serviciu a magistraţilor. Se menţionează că, spre deosebire de regimul juridic general al pensiilor din sistemul public, unde vârsta asiguratului reprezintă, alături de stagiul minim de cotizare, factorul determinant al naşterii dreptului la pensie, în cazul pensiei de serviciu a magistraţilor importanţa principală în ecuaţia pensiei de serviciu o deţine, prin definiţie, vechimea în funcţia de magistrat, pensia de serviciu fiind indisolubil legată de cariera în magistratură. De aceea, în mod normal, pensia de serviciu ar fi firesc să corespundă ca drept, într-o manieră egală din perspectiva regimului său juridic, unor cariere în magistratură egale.
    27. Cu privire la etapizarea eliminării vechimilor asimilate se arată că norma tranzitorie cuprinsă în art. V alin. (3) din legea criticată nu ar putea profita decât unui număr infim de magistraţi, în timp ce pentru majoritatea acestora nu va exista nicio etapizare, ci o eliminare bruscă şi iremediabilă a vechimii asimilate, contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la exigenţele principiului independenţei justiţiei şi al securităţii juridice în componenta referitoare la aşteptarea legitimă a destinatarilor legii.
    28. Se consideră că legea criticată încalcă art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie privind principiul egalităţii, dreptul la pensie şi principiul independenţei justiţiei. În acest sens, se menţionează că aceasta consacră un tratament diferenţiat pentru personalul din sistemul justiţiei în sensul că numai în privinţa acestuia diminuează procentul aplicat asupra bazei de calcul pentru determinarea pensiei de serviciu. Astfel, acest procent aplicat bazei de calcul a fost diminuat la 55% spre deosebire de celelalte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu - militari, membrii corpului diplomatic şi consular, funcţionari publici parlamentari, auditorii Curţii de Conturi - care beneficiază de 65% din baza de calcul, iar judecătorii Curţii Constituţionale de 80% din baza de calcul. La rândul ei, baza de calcul al pensiilor acestor categorii profesionale este stabilită, de cele mai multe ori, ca media veniturilor salariale brute aferente ultimelor de luni de activitate, numărul lunilor fiind stabilit într-o creştere ascendentă, eşalonată în ani, spre deosebire de magistraţi, a căror pensie este determinată brusc, prin raportare la ultimele 60 de luni de activitate, fără ca trecerea de la soluţia legislativă actuală (48 de luni) la cea preconizată de noua lege (60 de luni) să fie, ca în cazul altor categorii profesionale, eşalonată.
    29. Pragul maxim stabilit de lege pentru cuantumul pensiei de serviciu a magistraţilor este cel de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. În schimb, alte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu fie nu sunt limitate la un maxim, fie beneficiază de un prag mult mai ridicat (de exemplu, militarii beneficiază, în temeiul art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, de un maxim de 85% din baza de calcul, stabilită prin raportare la veniturile salariale brute). Totodată, penalizarea aplicată la baza de calcul în situaţia lipsei unei anumite vechimi din cea de 25 de ani este de 2% pentru fiecare an lipsă în sistemul justiţiei, şi numai de 1% în privinţa militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special. Totodată, cerinţa vechimii în muncă de 35 de ani instituită prin legea analizată nu se regăseşte printre condiţiile de pensionare ale niciunei alte categorii profesionale ce beneficiază de pensie de serviciu (militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special etc.).
    30. Se mai arată că pentru nicio altă etapizare a creşterii vârstei de pensionare realizată prin actele normative adoptate până în prezent, fie că este vorba despre sistemul public de pensionare, fie despre sisteme speciale de pensionare, nu au fost avute vreodată în vedere perioade precum cele propuse prin norma analizată (creşterea vârstei de pensionare cu 17 ani într-un interval temporal de 16 ani). Dimpotrivă, au fost prevăzute perioade mult mai mari pentru tranziţie, care au permis, spre exemplu, creşterea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi cu 3 ani într-un interval temporal de 15 ani, respectiv creşterea vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani într-un interval temporal de 20 de ani, în cazul sistemului public de pensii, ori creşterea vârstei standard de pensionare cu 4 ani într-un interval temporal de 15 ani, potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 223/2015.
    31. Se mai arată că, în consonanţă cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în nicio altă democraţie europeană creşterea substanţială a vârstei de pensionare nu s-a realizat într-o manieră atât de abruptă, care să excludă orice formă de previzibilitate. Astfel, în Franţa creşterea vârstei de pensionare cu 2 ani s-a realizat într-o perioadă de 8 ani, câte 3 luni pe an (între 2023-2030), în Olanda creşterea vârstei de pensionare cu 2 ani s-a realizat într-o perioadă de 7 ani, între 1 lună şi 4 luni pe an (între 2013-2019), iar în Spania creşterea vârstei de pensionare cu 2 ani s-a realizat într-o perioadă de 15 ani, câte 1-2 luni pe an (între 2013-2027).
    32. Creşterea vârstei de pensionare a judecătorilor şi procurorilor la 65 de ani va genera o discriminare negativă a magistraţilor care, spre deosebire de alte categorii profesionale care beneficiază de mecanisme de reducere a vârstei standard de pensionare ca efect al unor condiţii specifice de muncă, nu au reglementate astfel de mecanisme, deşi condiţiile de muncă ale magistraţilor sunt în mod constant deosebit de solicitante, generând un efect de uzură cel puţin similar cu cel avut în vedere de legiuitor când a stabilit mecanismele de reducere a vârstei pentru alte categorii profesionale. Chiar dacă legea propune o modificare a art. 211 din Legea nr. 303/2022 prin adăugarea unui nou alineat care să instituie o procedură de pensionare anticipată, totuşi, se impune a se observa că, şi întrun astfel de caz, destinatarul normei (în speţă, un magistrat) trebuie să îndeplinească condiţia de vechime în funcţie de cel puţin 35 de ani, fiind sancţionat cu o diminuare de 2% pentru fiecare an care lipseşte din vârsta standard de pensionare de 65 de ani, aspect care generează din nou o situaţie discriminatorie, în condiţiile în care o astfel de cerinţă nu este instituită niciunei alte categorii profesionale care beneficiază de pensie de serviciu.
    33. Astfel, se subliniază că modalitatea de reglementare a pensiei de serviciu în cazul magistraţilor generează evidente situaţii de inechitate şi discriminare comparativ cu celelalte categorii sociale, beneficiare de pensie de serviciu, şi impune în mod disproporţionat pentru această categorie profesională condiţii severe de pensionare, iar, în unele cazuri, chiar iluzorii. Această modalitate de reglementare intră în contradicţie flagrantă cu specificul şi condiţiile exercitării funcţiei. În acest sens, trebuie avuţi în vedere factori specifici, precum obligaţia de rezervă, cu consecinţele ce decurg din aceasta, existenţa unui regim drastic de incompatibilităţi şi interdicţii, complexitatea şi volumul foarte mare de activitate, stresul neuropsihic deosebit de ridicat, factori care justifică reglementarea unui regim de pensionare ponderat ca nivel de vârstă şi apt să înlăture orice vulnerabilitate la care ar fi supus un magistrat.
    34. Se mai învederează că, deşi principiile care guvernează regimurile de pensii de serviciu ale judecătorilor Curţii Constituţionale, cât şi ale celorlalţi magistraţi sunt aceleaşi, se poate constata că cerinţele de pensionare specifice judecătorilor instanţei de contencios constituţional sunt substanţial diferite. Astfel, în cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, legea cere existenţa unei vechimi de 25 de ani în funcţie, dintre care 18 ani în funcţii juridice şi 9 ani vechime ca judecător al Curţii Constituţionale. Pe lângă acestea, se constată că legea nu impune nicio altă condiţie de vârstă, iar pensia se calculează la un cuantum de 80% din ultimul venit brut, fără nicio altă limitare.
    35. Se apreciază că în privinţa pensiilor de serviciu ale magistraţilor, pe de o parte, şi a pensiei de serviciu a altor categorii profesionale, pe de altă parte, există o situaţie de analogie, în condiţiile în care acestea se dobândesc ca urmare a unei cariere profesionale construite în slujba unui serviciu public de importanţă majoră (justiţie, apărare, securitate naţională, diplomaţie etc.) care, prin specificul atribuţiilor, implică o serie de restricţii sau privaţiuni ce sunt, de principiu, străine altor categorii de personal, astfel încât pensia de serviciu este reglementată ca o compensare a acestui regim profesional restrictiv şi, totodată, ca o formă de recunoaştere juridică a importanţei sociale majore a activităţii desfăşurate de persoanele în cauză. Similitudinea dintre pensia de serviciu a magistraţilor şi cea a altor categorii de beneficiari ai unor pensii speciale nu este una totală, în condiţiile în care, aşa cum chiar Curtea Constituţională a statuat (a se vedea inter alia Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010), doar cea dintâi beneficiază de protecţie constituţională, făcând parte din setul de garanţii pe care statul este dator să le ofere independenţei justiţiei. Dar această diferenţiere circumscrisă constituţional dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală nu poate fi de natură să permită o deosebire de tratament ca aceea instituită de legea analizată, neputând justifica vreodată o poziţionare juridică inferioară, din punctul de vedere al dreptului la pensie, a categoriei magistraţilor în raport cu alte categorii profesionale îndreptăţite, la rândul lor, la acordarea unei pensii de serviciu.
    36. Se mai apreciază că nu există nicio justificare obiectivă pentru un demers legislativ care să vizeze doar pensiile de serviciu ale personalului din justiţie, atât timp cât impactul bugetar generat de plata acestora nu a fost prezentat în mod oficial de Guvern prin indicarea unor cifre care să ofere un temei solid şi pertinent pentru demersul său de a reduce exclusiv pensiile de serviciu ale personalului din justiţie. În sensul de mai sus, se arată că din informaţiile neoficiale aferente anului 2024, oferite publicului larg de instituţiile de resort, pot fi deduse următoarele cifre relevante: din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparţin sistemului de apărare şi ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, poliţişti, ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protecţie şi Pază, funcţionari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparţin celorlalte categorii profesionale (magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, personal aeronautic civil navigant şi personalul Curţii de Conturi). Se mai arată că pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraţilor, dar altele decât cele ale sistemului de apărare şi ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei, iar bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depăşit 14 miliarde de lei - cea mai mare parte a acestei sume este alocată Ministerului Afacerilor Interne, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de Ministerul Apărării Naţionale cu peste 5,5 miliarde de lei şi Serviciul Român de Informaţii, cu peste 1,08 miliarde de lei.
    37. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind independenţa justiţiei, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene. Se arată că independenţa justiţiei este un element structural esenţial al statului de drept, iar primordialitatea valorizării acesteia este afirmată în mod constant şi consistent în documente interne şi internaţionale şi este salvgardată în plan juridic printr-o bogată jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi a curţilor constituţionale naţionale, sub acest aspect jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României remarcându-se în mod deosebit.
    38. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit existenţa unei conexiuni directe între măsura reducerii veniturilor magistraţilor şi încălcarea independenţei justiţiei în Hotărârea din 15 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Savickas împotriva Lituaniei (paragrafele 51 şi 93). În considerentele acestei hotărâri, lipsa afectării independenţei justiţiei a fost condiţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de trei factori cumulativi: justificarea obiectivă a măsurii reducerilor veniturilor judecătorilor prin raportare la situaţia de criză economică a ţării; caracterul general al măsurii, reducerea fiind aplicată tuturor bugetarilor; caracterul temporar al măsurii. Se mai menţionează şi hotărârile pronunţate în cauzele Muraru şi Marin împotriva României şi Andrle împotriva Republicii Cehe, în care, în esenţă, s-a arătat că orice reconfigurare a unui sistem de pensii trebui realizată gradual, într-o manieră etapizată care să asigure, pe de o parte, previzibilitatea sistemului de pensii şi securitatea juridică, iar, pe de altă parte, să excludă o abordare care să pună în pericol pacea socială.
    39. CJUE a reafirmat, în numeroase ocazii, independenţa justiţiei ca pilon structural al construcţiei europene, ca fundament al asigurării aplicării dreptului european şi al respectării garanţiilor jurisdicţionale pe care acest drept îl oferă cetăţenilor Uniunii Europene. CJUE a reţinut existenţa legăturii directe între nivelul veniturilor magistraţilor şi rigorile inerente principiului independenţei justiţiei, statuând în mod expres că asigurarea unei remuneraţii adecvate pentru magistraţi reprezintă o garanţie a independenţei justiţiei egală ca importanţă şi forţă juridică cu alte garanţii specifice acestui principiu: „la fel ca inamovibilitatea (...), perceperea (...) unei remuneraţii cu un nivel adecvat în raport cu importanţa funcţiilor pe care le exercită constituie o garanţie inerentă independenţei judecătorilor“ (Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunţată în Cauza C-64/16, Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses, paragrafele 44 şi 45, precum şi Hotărârea din 7 februarie 2019, pronunţată în Cauza C-49/18, Escribano Vindel, paragraful 66). Cu privire la nivelul remuneraţiei judecătorilor este menţionată Hotărârea din 7 februarie 2019, pronunţată în Cauza C-49/18, Escribano Vindel, paragrafele 70, 71 şi 73. Potrivit jurisprudenţei CJUE, raţiunile de natură economică pot justifica măsurile care vizează reducerea cuantumului indemnizaţiei sau pensiei de serviciu a magistraţilor, doar atunci când acestea sunt similare altor măsuri cu caracter general, prin care să se fi urmărit ca totalitatea membrilor funcţiei publice naţionale să contribuie la efortul de austeritate şi doar atunci când acest tip de măsuri au un caracter temporar (paragrafele 49 şi 50 din Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunţată în Cauza C-64/16, Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses). Prin Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunţată în cauzele reunite C-146/23 şi C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, CJUE a statuat că principiul independenţei judecătorilor impune ca o măsură restrictivă aplicată remuneraţiei magistraţilor să nu reprezinte exercitarea unei puteri arbitrare, ci să îndeplinească anumite condiţii obiective. Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunţată în Cauza C-762/23, RL şi alţii, instituie principiul garantării unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, precum şi asigurarea unei pensii raportate în permanenţă la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. În acest sens, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei, Curtea a reţinut că „Este necesar să se menţioneze, în această privinţă, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniştri din anul 2010, potrivit căruia «[trebuie să existe garanţii pentru [...] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu», iar la art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor [...] reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului sau judecătoarei «care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională.»“
    40. Totodată, se menţionează că în Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 110, Curtea Constituţională a arătat expressis verbis că jurisprudenţa sa „fixează un obiectiv primordial, respectiv ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remuneraţii primite“.
    41. În cadrul acestor repere jurisprudenţiale se arată că diminuarea substanţială a cuantumului pensiei de serviciu la 55% din media veniturilor brute din ultimele 60 de luni, fără ca pensia netă să depăşească 70% din ultimul venit net, pe lângă celelalte condiţii privind creşterea vârstei de pensionare, are în realitate drept consecinţă eliminarea în fapt a pensiei de serviciu. Cota de 55% oferă, prin însăşi valoarea sa, dovada cea mai clară a lipsei oricărei intenţii a legiuitorului de a respecta acest standard, demonstrând că voinţa legiuitorului a fost aceea de a stabili cuantumul pensiei magistraţilor la un nivel cât mai apropiat de jumătate din remuneraţia avută de aceştia în activitate şi nicidecum la un nivel cât mai apropiat cuantumului acestei remuneraţii. Acest aspect este relevat, o dată în plus, de limitarea la maximum 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate a cuantumului pensiei de serviciu, această dublă limitare având scopul de a împiedica orice posibilitate ca venitul magistraţilor pensionaţi să se apropie de venitul avut în perioada de activitate. De altfel, incidenţa plafonării pensiei nete la 70% din ultimul venit net face inaplicabilă prevederea referitoare la cuantumul brut de 55% din media veniturilor brute, întrucât procentul real care reprezintă pensia brută va fi mult mai mic (44%).
    42. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie privind statul de drept, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi, principiul independenţei justiţiei şi obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât elimină de facto pensiile de serviciu pentru generaţiile viitoare de magistraţi. Se arată că legea adoptată încalcă orice formă de echitate în rândul categoriei profesionale a magistraţilor, în condiţiile în care modificarea în discuţie provoacă, din punctul de vedere al drepturilor, un dezechilibru major între generaţiile de magistraţi, determinând ca în realitate unii dintre aceştia, care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a noii legi, să nu mai fie în drept să beneficieze de pensia de serviciu. O diminuare radicală a cuantumului pensiei de serviciu, cum este cea în discuţie (de la 80% la 44-48% din venitul brut), cu mult sub cuantumul de 65% prevăzut pentru toate celelalte categorii care beneficiază de pensie de serviciu, pe lângă celelalte consecinţe de ordin social şi profesional, încalcă principiile independenţei justiţiei, securităţii juridice şi previzibilităţii. Prin reducerea substanţială a cuantumului pensiei se ajunge în realitate la situaţia absurdă ca pensia de serviciu a magistraţilor să fie chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Cu alte cuvinte, legea adoptată are ca efect eliminarea dreptului magistraţilor la pensia de serviciu.
    43. O altă chestiune care trebuie avută în vedere vizează faptul că legislaţiile statelor europene trebuie să prevadă o modalitate de calcul pentru pensia magistraţilor care să răspundă recomandărilor internaţionale în materie, potrivit cărora pensia ar trebui să aibă un nivel cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională. În acest sens, pot fi observate drept model de comparaţie reglementările în domeniu din mai multe state europene (Germania, Spania, Luxemburg, Malta, Franţa) în care pensia de serviciu se raportează la venitul brut şi în care cuantumul pensiei este stabilit între 71,75% (Germania) şi 85,38%-100% (în Luxemburg) sau chiar legislaţia Portugaliei unde este prevăzută o pensie de 100% din ultimul salariu net.
    44. Se apreciază că reglementarea propusă ignoră total jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi reglementările internaţionale, impactul acesteia şi al reducerii de la 80% la 55% (de fapt 44%-48%) a procentului care reprezintă rata de înlocuire raportat la venitul brut, precum şi lipsa unui plafon minim sub care nu poate scădea pensia netă ca urmare a politicii fiscale a statului, plafon cât mai apropiat de cel al ultimului venit net, fac ca pensia de serviciu a magistraţilor din România să se situeze, din punctul de vedere al cuantumului, la cel mai mic nivel comparativ cu cel al celorlalte state europene.
    45. Legea criticată încalcă standardele impuse la nivel de obligaţie primordială în legătură cu respectarea principului independenţei justiţiei prin jurisprudenţa CJUE, caracterul său neconstituţional fiind evident, din acest motiv, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    46. Totodată, deşi procentele în discuţie sunt suficiente pentru a demonstra caracterul neconstituţional al reglementării din perspectiva ignorării de către legiuitor a obiectivului primordial stabilit în sarcina sa de Curtea Constituţională, nerespectarea acestui standard de constituţionalitate este evidenţiată şi de configurarea bazei de calcul la care este aplicat procentul de 55% şi care a fost excesiv diluată prin creşterea numărului de luni de activitate care o compun la 60.
    47. În raport cu aceste argumente, se consideră că, prin toate aceste măsuri cumulate, reducerea drastică a procentului, extinderea perioadei de referinţă şi plafonarea la 70% din venitul net, pensia de serviciu propusă în legea adoptată se apropie de regimul contributiv şi îşi pierde, astfel, caracterul sui generis, cu încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020), care a statuat că pensia de serviciu trebuie să reflecte natura şi garanţiile statutului constituţional al magistratului.
    48. Se mai arată că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, nr. 873 din 25 iunie 2010, nr. 433 din 29 octombrie 2013, nr. 501 din 30 iunie 2015, nr. 45 din 30 ianuarie 2018, nr. 574 din 20 septembrie 2018, nr. 153 din 6 mai 2020 şi nr. 900 din 15 decembrie 2020 au fost fixate standardele de constituţionalitate în materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor, reţinându-se, în esenţă, că stabilirea unei pensii de serviciu pentru magistraţi este justificată de raţiuni obiective, reprezentând, practic, o reparaţie pentru inconvenientele generate de responsabilităţile, interdicţiile şi incompatibilităţile specifice funcţiei de magistrat, iar nu un privilegiu, şi nu constituie o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, instituit prin art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa cum a statuat deja Curtea în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, dispoziţiile constituţionale privind independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor nu pot avea doar un caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii pentru Parlament, care are obligaţia de a legifera măsuri corespunzătoare prin care să asigure, în mod real şi efectiv, independenţa justiţiei, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie. În consecinţă, Curtea constată că actul normativ supus controlului de constituţionalitate, care are ca efect indirect anularea pensiei de serviciu a magistraţilor, este contrar art. 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020).
    49. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie privind principiul retroactivităţii legii şi dreptul de proprietate privată. Astfel, înlăturarea prin art. V alin. (4) din lege a bonificaţiei de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 ani, în situaţia magistraţilor care aveau emise decizii de pensionare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023 sau care îndeplineau condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a acestei legi, nu reprezintă doar un efect viitor al dispoziţiei legale, ci unul modificator al regimului pensiei recunoscut ca atare celor care, deşi îndeplineau condiţiile de pensionare, au ales să îşi continue activitatea, asigurând în felul acesta stabilitate sistemului judiciar. Modificarea legislativă aduce atingere dreptului recunoscut prin reglementarea anterioară, suprimându-l, cu începere de la 1 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă o intervenţie în regimul pensiei stabilit deja, prin luarea în considerare a anilor de activitate care depăşesc vechimea necesară pentru pensionare. Suprimarea acestui drept, care intră în conţinutul unor raporturi juridice consolidate, fie prin emiterea deciziilor de pensie anterior Legii nr. 282/2023, fie prin constatarea îndeplinirii condiţiilor de pensionare la data intrării în vigoare a acesteia, înseamnă, în realitate, lipsirea de un element al cuantumului net al pensiei de serviciu definitivat ca atare, în temeiul legislaţiei anterioare incidente. Este afectat, astfel, un drept recunoscut, inclus în cuantumul pensiei, prin raportare la data deschiderii dreptului la pensie, ceea ce înseamnă că nu îşi va produce efectele doar pentru viitor, ci în mod retroactiv, câtă vreme înlătură un element de calcul al pensiei de serviciu recunoscut de legislaţia anterioară; se încalcă, astfel, art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie. Se mai arată că măsura este cu atât mai lipsită de justificare cu cât scopul afirmat al intervenţiei legislative a fost şi acela de a asigura o stabilitate a corpului magistraţilor, inclusiv valorificarea la maximum a experienţei profesionale dobândite de aceştia de-a lungul anilor.
    50. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie privind statul de drept, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi, principiul independenţei justiţiei, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene. Astfel, art. V alin. (6) din lege prevede eliminarea pentru magistraţii în funcţie, dar care nu îndeplinesc la acest moment condiţiile de pensionare, a actualizării pensiei de serviciu prin raportare la venitul unui magistrat în activitate, deşi o soluţie identică a fost anterior declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, sens în care este invocat şi paragraful 157 al respectivei decizii. Decizia Curţii Constituţionale antereferită stabileşte clar că norma tranzitorie trebuie să li se aplice tuturor celor aflaţi în structura sistemului judiciar la data intrării în vigoare a legii. Menţinerea modalităţii de actualizare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor prin raportare la nivelul remuneraţiei celor din activitate nu mai putea fi pusă în discuţie în cazul persoanelor aflate în sistemul judiciar la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, intervenţia legiuitorului sub acest aspect, prin care se readuce în discuţie exact aceeaşi soluţie care a fost sancţionată anterior ca fiind neconstituţională (aplicarea, de îndată, a sistemului de actualizare anuală cu rata medie anuală a inflaţiei), constituind o altă nesocotire gravă a efectelor obligatorii erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale. Mai mult, o asemenea soluţie legislativă încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie şi, în acest sens, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 11 martie 2025, paragraful 63, care a privit o situaţie juridică similară în privinţa echilibrării pensiilor militare.
    51. Totodată, această conduită a legiuitorului, care, după o ajustare iniţială a actului normativ în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale, revine după o scurtă perioadă de timp la soluţiile legislative care au ridicat şi prima oară probleme de neconstituţionalitate şi care au şi fost sancţionate ca atare de Curtea Constituţională, este de natură să pună în discuţie însăşi loialitatea comportamentului său constituţional [şi, implicit, încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie].
    52. Având în vedere că viciul de neconstituţionalitate izvorât din încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa de securitate juridică şi calitate a legii, prin raportare la art. 124 alin. (3) din Constituţie, are un caracter dirimant cu privire la legea în integralitatea sa, afectând însăşi racordarea noii reglementări la situaţia normativă pe care o repudiază, neconstituţionalitatea soluţiilor legislative astfel adoptate determină neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.
    53. Se apreciază că argumentele anterior dezvoltate referitoare la caracterul nejustificat al modului de stabilire a condiţiilor de pensionare, precum şi la reducerea substanţială a cuantumului pensiei de serviciu sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti. Astfel, în contextul noii reglementări, nici pensiile grefierilor nu mai pot fi considerate, în esenţă, pensii de serviciu, atât timp cât prin creşterea condiţiilor de vechime şi de vârstă, coroborată cu scăderea procentului aplicat bazei de calcul, s-a ajuns ca drepturile aferente pensiei de serviciu a grefierilor să fie extrem de apropiate de cele care ar fi stabilite în temeiul legii generale, Legea nr. 360/2023. Or, în condiţiile în care această categorie profesională are un rol esenţial pentru bunul mers al sistemului judiciar, fiind deopotrivă supusă unui statut profesional caracterizat de un înalt grad de răspundere, dar şi de un regim strict al incompatibilităţilor şi interdicţiilor, argumentele care fundamentează dreptul la o pensie de serviciu în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale sunt pe deplin aplicabile în continuare, în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor. Adoptarea legii criticate - care apropie considerabil cuantumul pensiei de serviciu de cea stabilită strict în regim de contributivitate - este de natură să golească de conţinut acest drept, care devine un drept teoretic şi iluzoriu. Restrângerile disproporţionate şi nejustificate aduse pensiei de serviciu reglementate de Legea nr. 567/2004, prin consecinţele profund negative avute asupra sistemului judiciar în ansamblul său, sunt în egală măsură de natură să aducă atingere principiului fundamental al independenţei justiţiei reglementat de art. 124 alin. (3) din Constituţie, în privinţa componentei instituţionale a acestui principiu.
    54. Sub acest aspect, se consideră că este previzibil faptul că, în raport cu noile reglementări, care schimbă într-un mod profund negativ statutul profesional al personalului auxiliar şi de specialitate al instanţelor şi parchetelor, cariera de grefier va deveni una prea puţin atrăgătoare pentru viitoarele generaţii de absolvenţi bine pregătiţi ai facultăţilor de drept, cu consecinţa pierderii, atât pe termen lung (prin neprezentarea la examenele/concursurile de recrutare), cât şi pe termen scurt (prin plecarea din sistem) a actualului corp de profesionişti care funcţionează în sistemul de justiţie. Trebuie menţionat că nici chiar în condiţiile actualei reglementări raportul dintre beneficiile profesionale şi restricţiile şi riscurile asociate acestei profesii nu este unul echilibrat, cele dintâi fiind în mod evident mai mici decât cele din urmă. O dezechilibrare şi mai gravă a acestui raport prin pierderea de facto a dreptului la pensia de serviciu va fi de natură să producă o lipsire a instanţelor şi parchetelor de personal auxiliar de specialitate cu experienţă şi să reducă şansele sistemului judiciar de a atrage, pe viitor, în cadrul acestei categorii profesionale profesionişti. Or, rolul esenţial jucat de personalul auxiliar de specialitate în realizarea justiţiei ca serviciu public va face ca o astfel de situaţie să conducă la o afectare structurală a sistemului judiciar, cu efecte negative grave care se vor resimţi asupra nivelului de calitate a actului de justiţie pentru perioade lungi de timp şi a cărei remediere nu se va putea face decât cu costuri bugetare previzibil mai mari decât cele atrase în prezent de menţinerea regimului juridic actual al pensiei de serviciu recunoscute de Legea nr. 567/2004.
    55. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    56. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    57. Cu privire la încălcarea art. 114 din Constituţie, se arată că, în cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025 referitoare la urgenţa reglementării. Astfel, măsurile luate cu maximă celeritate de limitare a cheltuielilor publice constituie obligaţii ale Guvernului şi Parlamentului, în baza principiului cooperării loiale; aşadar, Guvernul nu are de ales, ci este obligat să ia măsuri cu maximă celeritate pentru limitarea cheltuielilor publice. Importanţa crescută a domeniului justiţiei, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu şi caracterul urgent al intervenţiei - având în vedere termenul-limită stabilit prin PNRR şi necesitatea reducerii cheltuielilor publice - justifică utilizarea procedurii angajării răspunderii Guvernului. Un alt aspect ce justifică utilizarea procedurii angajării răspunderii Guvernului in extremis este deficitul bugetului general consolidat. Aceste considerente obligatorii din decizia Curţii Constituţionale anterior amintită trebuie coroborate cu constatarea că aceste criterii obiective există şi la momentul asumării răspunderii Guvernului asupra noului proiect de lege (Pl-x nr. 522/2025), respectiv: deficit al bugetului general consolidat; necesitatea reducerii cheltuielilor publice; importanţa crescută a domeniului justiţiei; importanţa pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu.
    58. Potrivit expunerii de motive ce însoţeşte noul proiect al legii aflate sub controlul instanţei de contencios administrativ (Pl-x nr. 522/2025), iniţiatorul motivează necesitatea adoptării legii. Astfel, acest demers legislativ are ca scop reaşezarea sistemului de pensii de serviciu, atât din punctul de vedere al apropierii de principiul contributivităţii, cât şi din punctul de vedere al respectării principiului echităţii între toţi beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice. Importanţa crescută a domeniului justiţiei şi, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, precum şi caracterul urgent al intervenţiei propuse, necesar reducerii cheltuielilor publice, justifică apelarea la mecanismul constituţional prevăzut de dispoziţiile art. 114 din Constituţie, respectiv angajarea răspunderii Guvernului.
    59. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la procedura angajării răspunderii Guvernului şi se subliniază că, în contextul economic actual, Guvernul şi Parlamentul, în baza principiului cooperării loiale dintre acestea, au obligaţia să ia cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice. În acest sens, prin legea criticată se reduc în viitor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reducere a cheltuielilor. Ţinând seama de urgenţa măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condiţiile date, este necesară. În concluzie, legea criticată nu încalcă art. 114 din Constituţie.
    60. Criticile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie sunt neîntemeiate, întrucât actul normativ criticat nu cuprinde pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Mai mult, conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. În plus, legea contestată, prin mecanismele de etapizare şi tranziţie, conferă predictibilitate modificărilor aduse cadrului legal în vigoare, permiţând adaptarea conduitei destinatarilor ei la noile condiţii. Faptul că legiuitorul intervine din nou în materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor, la scurt timp după o reformă anterioară, nu atrage automat neconstituţionalitatea reglementării, fiind o decizie de politică legislativă, justificată de necesitatea de a asigura sustenabilitatea sistemului şi de a răspunde unor cerinţe de echitate.
    61. Referitor la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) raportate la art. 47 alin. (2) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, se arată că, în contextul social-economic existent, legea criticată elimină treptat privilegiul nejustificat acordat magistraţilor, acela de a ieşi la pensie la o vârstă cu mult sub cea standard, prevăzută de lege pentru toate categoriile profesionale, instituind derogări de la principiul aplicării imediate a legii noi. Comparaţia pe care autoarea sesizării o face cu regimul ofiţerilor de poliţie judiciară este irelevantă, aceştia neavând statut de magistrat, nefiind, deci, beneficiari ai aceloraşi garanţii de independenţă şi inamovibilitate. Fiecare dintre cele două categorii profesionale are un regim juridic propriu, iar principiul egalităţii se aplică în cadrul aceleiaşi categorii, nu între categorii diferite, cu statute şi responsabilităţi distincte. Diferenţele referitoare la condiţiile legale privind vârsta de pensionare, vechimea, precum şi cuantumul pensiei sunt justificate de specificul fiecărei profesii şi de contribuţia la sistemul de pensii. Ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea condiţiilor şi criteriilor de acordare a pensiei de serviciu. Reglementarea criticată este justificată prin prisma necesităţii reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, necesitate care la nivel european a determinat adoptarea Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
    62. Se consideră că voinţa legiuitorului, izvorâtă din complexitatea circumstanţială a momentului, urmăreşte angajamentele asumate de România privind respectarea principiului contributivităţii la stabilirea pensiei, păstrând, în acelaşi timp, în cazul pensiilor magistraţilor şi ale personalului asimilat acestora, o componentă care nu este bazată pe contributivitate, în considerarea interdicţiilor şi îngrădirii exercitării anumitor drepturi fundamentale, pe perioada întregii cariere. De facto, independenţa justiţiei, deşi fundamentală, nu poate fi interpretată ca o imunitate absolută a magistraţilor la orice modificare legislativă care le-ar putea influenţa statutul material. Independenţa justiţiei vizează, în primul rând, garantarea imparţialităţii şi a libertăţii de decizie a judecătorilor în exercitarea actului de justiţie, fără presiuni externe sau interne. Garanţiile financiare sunt o componentă a acestei independenţe, dar nu pot fi absolutizate în detrimentul altor principii constituţionale, cum ar fi echitatea socială şi sustenabilitatea financiară a sistemului public.
    63. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, se arată că raţiunile de reglementare ale legiuitorului, materializate prin dispoziţiile legii în discuţie, sunt în deplină concordanţă cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional potrivit căreia introducerea unei condiţii privind vârsta standard de pensionare impune o obligaţie corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluţie legislativă raţională care să permită trecerea treptată şi firească la noul sistem, fără a fi afectate securitatea juridică şi previzibilitatea normativă (a se vedea Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 125). Modificările propuse de lege, care vizează o ajustare a condiţiilor de pensionare şi a cuantumului pensiilor, sunt măsuri de natură sistemică, aplicabile tuturor categoriilor vizate, şi nu au ca scop subminarea independenţei justiţiei, ci asigurarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil. Acestea nu afectează inamovibilitatea, imparţialitatea sau libertatea de decizie a judecătorilor în exercitarea funcţiei lor.
    64. Principiul securităţii juridice, deşi fundamental, nu poate fi interpretat ca o interdicţie absolută a oricărei modificări legislative. Dimpotrivă, în continuă schimbare, este o componentă esenţială a statului de drept. Legiuitorul are nu doar dreptul, ci şi obligaţia să intervină pentru a corecta disfuncţionalităţi, a asigura echitatea şi a garanta sustenabilitatea sistemelor publice, inclusiv a celui de pensii. Modificările aduse legislaţiei privind pensiile de serviciu prin actul normativ dedus controlului instanţei de contencios constituţional nu reprezintă „simpla schimbare de optică a legiuitorului“, ci o ajustare necesară în contextul unor obiective legitime de politică publică, cum ar fi asigurarea echităţii intergeneraţionale şi sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. Faptul că o reformă anterioară a avut loc recent (Legea nr. 282/2023) nu exclude posibilitatea unor noi intervenţii, mai ales dacă acestea vizează perfecţionarea cadrului normativ în vederea alinierii la standarde de echitate şi eficienţă. În acest sens, Curtea Constituţională a recunoscut că principiul securităţii juridice nu poate fi invocat pentru a menţine o situaţie juridică contrară standardelor europene în domeniu, interesului public sau principiilor constituţionale (Decizia nr. 150 din 12 martie 2020).
    65. Se apreciază că legea criticată nu afectează fundamental dreptul la pensie de serviciu de care beneficiază anumite categorii profesionale. Legiuitorul a urmărit exclusiv adoptarea unor măsuri menite să diminueze inechităţile existente între beneficiarii pensiei de serviciu raportat la beneficiarii din sistemul public de pensii, pe fondul realităţilor socioeconomice actuale. Legiferarea presupune normarea unor acţiuni/conduite/ comportamente de la cele mai generale la cele mai concrete, chiar cazuale, fiind determinată, în mod exclusiv, de decizia de oportunitate a legiuitorului. Acesta deţine competenţa exclusivă de a opta pentru o soluţie legislativă pe care o apreciază ca fiind în concordanţă cu scopurile politicii sale legislative, în speţă asumate la nivel de stat.
    66. Cu privire la eliminarea de facto a pensiilor de serviciu pentru generaţiile viitoare de magistraţi, se arată, pe de o parte, că această critică nu este motivată, iar, pe de altă parte, că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, astfel că nu se poate susţine încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    67. Cu privire la neconstituţionalitatea art. V alin. (4) din legea criticată prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că prin instrumentul de prezentare a legii contestate se precizează că normele adoptate vizează modificarea dispoziţiilor privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare, fără să fie afectate drepturile câştigate ale acestora. Din interpretarea teleologică a normei criticate, se apreciază că actul normativ criticat îndeplineşte întru totul cerinţele privind respectarea principiului neretroactivităţii legii, întrucât normele edictate nu afectează drepturile la pensie stabilite anterior şi aflate în plată, la momentul intrării lor în vigoare, după cum nu afectează nici drepturile persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2026. În mod evident, dispoziţiile art. V alin. (4) teza a doua se aplică perioadelor de vechime acumulată după data de 1 ianuarie 2026, fără să afecteze dreptul legal consacrat prin reglementările anterioare datei de intrare în vigoare a prezentei legi.
    68. Cu privire la neconstituţionalitatea art. V alin. (6) din legea criticată prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 124 alin. (3) cu referire la art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, se arată că problematica actualizării pensiei de serviciu în funcţie de indicele de inflaţie a fost deja analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele respective având caracter universal obligatoriu. Liniile directoare ale aplicării indicelui de inflaţie au fost statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 157. Astfel, legiuitorul trebuie să facă diferenţa între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar şi cele care încă nu au accesat acest sistem, în acest din urmă caz legiuitorul având o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum şi drepturile care decurg din acesta. Aceste două linii directoare pe care le-a stabilit Curtea Constituţională sunt pe deplin îndeplinite de prevederile art. V alin. (6) din legea criticată.
    69. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    70. Cu privire la criticile raportate la art. 114 din Constituţie, se arată că urgenţa reglementării nu se limitează la evenimente imprevizibile, ci şi la cele în care interesul public reclamă adoptarea rapidă a unei măsuri legislative importante. Condiţionalităţile PNRR şi blocarea fondurilor europene reprezintă o urgenţă obiectivă şi concretă, având consecinţe directe şi imediate asupra stabilităţii economice a României. Suspendarea unei tranşe de aproape 900 milioane euro justifică adoptarea imediată a unei soluţii legislative. De asemenea, situaţia economică dificilă în care se află România cheamă instituţiile statului la responsabilitate şi la eforturi comune, care ţin de principiul colaborării loiale între instituţiile statului, în vederea depăşirii acestor probleme financiare. Aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a proiectului legislativ supus controlului de constituţionalitate, în 2024 deficitul bugetului general consolidat este de 9,3% din produsul intern brut, iar datoria publică a României este de 5,9% din produsul intern brut. Se apreciază că deficitul bugetar justifică urgenţa. Menţinerea dezechilibrului bugetar peste pragurile de sustenabilitate generează efecte imediate: pierderea credibilităţii României pe pieţele financiare şi creşterea costurilor de împrumut. Acestea sunt aspecte care nu suportă amânare, ci aplicarea imediată a legii în cauză, datorită importanţei domeniului reglementat. Guvernul poate interveni etapizat, prioritizând acolo unde există presiune externă şi necesitate imediată. Faptul că reforma pensiilor a vizat pentru început magistraţii nu exclude extinderea ulterioară a acesteia la alte categorii. Cu privire la urgenţa demersului legislativ este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025.
    71. Cu privire la încălcarea cerinţelor de claritate şi precizie, se arată că argumentele prezentate sunt ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă care excedează atât intenţiei avute în vedere de legiuitor, cât şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la calitatea legii.
    72. Noţiunea „vechime totală în muncă“ nu este inedită, ea este utilizată şi în alte acte normative (Codul muncii, Legea nr. 360/2023). Chiar dacă are nuanţe diferite, aceasta nu afectează previzibilitatea - destinatarii pot determina prin interpretare sistematică şi prin normele metodologice aplicabile exact care perioade se iau în calcul. Nedetalierea exhaustivă a definiţiilor nu echivalează cu neclaritate, ci cu trimitere la legislaţia generală aplicabilă. Practica judiciară şi normele de aplicare vor uniformiza interpretarea. Sintagma „vârsta standard de pensionare prevăzută de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii“ nu este redundantă, ci asigură corelarea cu dreptul comun şi cu evoluţia legislativă ulterioară. Dacă în viitor vârsta standard se modifică în sistemul public, şi statutul magistraţilor se va ajusta în mod coerent. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 1 alin. (5) din Constituţie nu poate fi reţinută.
    73. Cu privire la neîndeplinirea de către legiuitor „a obligaţiei de a stabili prin norme tranzitorii reale şi efective o aplicare etapizată a noilor condiţii şi criterii de acordare a pensiei de serviciu“, se arată că, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, Curtea a sancţionat modificările pensiilor de serviciu doar atunci când acestea afectează drepturile dobândite ale magistraţilor în mod retroactiv. În cazul de faţă, modificările sunt aplicate doar pentru magistraţii care vor ieşi la pensie în viitor, iar cei care au intrat în profesie sub un anumit regim de pensionare nu vor fi afectaţi, ceea ce face ca legea să fie compatibilă cu principiul previzibilităţii şi cu protecţia drepturilor dobândite.
    74. Introducerea unei vechimi totale este justificată prin apropierea de principiul contributivităţii - unul dintre jaloanele PNRR. Astfel, condiţia suplimentară nu este lipsită de logică, ci urmăreşte să reducă discrepanţa dintre pensiile de serviciu şi cele din sistemul public.
    75. Se apreciază că legea nu creează nicio discriminare între magistraţi în funcţie de vârstă, pentru că diferenţele decurg din etapa de carieră, şi nu dintr-un criteriu arbitrar. Toţi magistraţii sunt supuşi aceloraşi reguli obiective şi etapizate, ceea ce asigură tratament egal. Reglementările tranzitorii nu sunt lipsite de claritate, ci stabilesc tranşe progresive tocmai pentru a evita şocurile sistemice. Critica legată de variantele de calcul posibile nu arată lipsă de claritate, ci necesitatea interpretării sistemice, care revine instanţelor şi Consiliului Superior al Magistraturii, după caz. Curtea Constituţională a recunoscut (Decizia nr. 467 din 2 august 2023) că normele tranzitorii trebuie să fie rezonabile şi etapizate, ceea ce se aplică în situaţia de faţă. Se consideră că durata etapizării nu este prea scurtă, ci calibrată la urgenţa îndeplinirii angajamentelor PNRR şi la menţinerea unui echilibru între drepturile magistraţilor şi interesul public de sustenabilitate bugetară. Aşadar, principiul securităţii juridice este respectat, pentru că niciun magistrat nu pierde drepturi deja câştigate; legea operează numai pentru viitor, cu o etapizare rezonabilă.
    76. Se arată că legea criticată nu încalcă principiul securităţii juridice, sens în care se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025. Stabilitatea legislativă nu înseamnă rigiditate absolută. Se menţionează că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 şi Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, Curtea a statuat că normele trebuie să fie adaptabile realităţilor sociale, economice şi politice. Domeniul pensiilor este unul sensibil, dar şi unul supus ajustărilor repetate, pentru a asigura sustenabilitatea financiară şi respectarea angajamentelor internaţionale (inclusiv a PNRR). Se invocă Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 116, prin care Curtea a statuat că componenta instituţională a independenţei justiţiei nu impune eo ipso conservarea şi perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraţilor. Acest sistem cunoaşte atât constante, cât şi variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Se apreciază că din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că, în privinţa pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, constantele sunt vechimea efectivă în funcţie şi baza de calcul.
    77. Existenţa unor modificări succesive nu echivalează cu arbitrarul legislativ. Modificările operate în anul 2023 şi în anul 2025 răspund unor imperative obiective: deficit bugetar ridicat, angajamentele PNRR şi recomandările Comisiei Europene. Acestea constituie un interes public imperios, justificând intervenţia legiuitorului chiar într-un interval scurt de timp.
    78. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 8 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Da Conceiθăo Mateus şi Santos Januário împotriva Portugaliei, a stabilit că, în materie de pensii, schimbările legislative pot fi acceptabile atunci când se bazează pe motive obiective şi rezonabile de interes public, chiar dacă afectează anumite aşteptări ale beneficiarilor.
    79. În privinţa invocării lipsei normelor tranzitorii şi a ignorării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, se consideră că legea criticată respectă obligaţia de a reglementa o tranziţie. Art. V introduce o etapizare clară, prin eliminarea treptată a vechimilor asimilate şi creşterea graduală a vârstei de pensionare. Deci nu există o aplicare ex abrupto, ci un calendar normativ care permite adaptarea. Diferenţele faţă de Legea nr. 282/2023 nu constituie o ignorare a Deciziei nr. 467 din 2 august 2023, ci o ajustare în sensul compatibilizării cu exigenţele de sustenabilitate. Curtea Constituţională nu a interzis introducerea unor condiţii mai restrictive, ci a cerut ca acestea să fie implementate prin norme tranzitorii rezonabile, ceea ce s-a şi realizat prin legea criticată. Se mai învederează că oportunitatea şi momentul în care reforma pensiilor de serviciu ale personalului din diverse domenii de activitate trebuie să fie realizată aparţin exclusiv Guvernului/Parlamentului, după caz.
    80. Referitor la principiul egalităţii în drepturi, se apreciază că modificările aduse nu se aplică retroactiv şi nu afectează drepturile deja dobândite ale magistraţilor aflaţi în sistem. Principiul egalităţii în drepturi nu presupune că toţi magistraţii trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi în orice moment al carierei lor, ci că legea trebuie să aplice un tratament similar în condiţii similare. Diferenţierea dintre regimurile de pensionare poate fi văzută ca o măsură rezonabilă şi proporţională, având în vedere specificul diferitelor categorii de magistraţi (civili, militari, poliţie judiciară etc.). Prin Decizia nr. 32 din 19 ianuarie 2021, Curtea a statuat că testul de proporţionalitate presupune un scop legitim, iar măsura examinată trebuie să fie adecvată şi necesară. În acest caz, scopul este legitim prin stabilitatea sistemului de pensii de serviciu, prevenirea abuzurilor (pensionări precoce după perioade scurte de magistratură), asigurarea coerenţei carierei judiciare, iar măsura este adecvată şi legitimă în acest context economic dificil, care reclamă protejarea cetăţenilor vulnerabili şi crearea unui raport echitabil între interesul individual şi interesul public. În acest sens, în decizia sus-menţionată se prevede că principiul proporţionalităţii reprezintă un criteriu juridic prin care se apreciază legitimitatea ingerinţei puterii statale în domeniul exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
    81. Referitor la tratamentul juridic diferit căruia i se supun persoanele în funcţie de data deschiderii dreptului la pensie, Curtea a mai statuat, în Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a precizat că noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase pentru beneficiarii de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. Instituirea unor condiţii suplimentare de pensionare pentru magistraţi nu constituie o discriminare, ci o diferenţiere justificată prin natura funcţiei, scopul legitim al legii şi necesitatea protejării interesului public. Prin urmare, art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este încălcat.
    82. În privinţa încălcării independenţei justiţiei, se apreciază că aceasta nu presupune intangibilitatea pensiilor de serviciu. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, a arătat că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, atât timp cât aceasta nu este eliminată în substanţa sa. Or, pensia de serviciu a magistraţilor rămâne în vigoare, cu condiţii ajustate gradual. Măsurile legislative nu subminează independenţa judecătorilor. Acestea nu vizează cariera, inamovibilitatea sau garanţiile procesului decizional, ci doar alinierea regimului de pensionare la principiile sustenabilităţii şi contributivităţii.
    83. Pretinsa încălcare a art. 147 alin. (4) din Constituţie privind forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale nu este susţinută, având în vedere că legea actuală nu reproduce soluţia declarată neconstituţională, ci reglementează explicit norme tranzitorii. Critica nu vizează lipsa tranziţiei, ci nemulţumirea faţă de parametrii aleşi - ceea ce este o chestiune de opţiune politică, nu de neconstituţionalitate. Forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale nu împiedică legiuitorul să adopte soluţii noi, chiar mai restrictive, atât timp cât respectă reperele generale trasate de Curte. În acest caz, reperele privind necesitatea etapizării şi a evitării aplicării bruşte sunt respectate.
    84. Se consideră că independenţa justiţiei nu depinde doar de regimul de pensionare, ci şi de faptul că judecătorii şi procurorii îşi exercită funcţiile fără influenţe externe. Modificările privind pensiile nu au un impact direct asupra independenţei acestora, deoarece regimul de pensionare nu condiţionează exerciţiul activităţii profesionale sau comportamentul magistraţilor în cadrul sistemului judiciar. Independenţa justiţiei este garantată prin prevederi mai largi, precum imunitatea judecătorilor şi asigurarea unui statut protejat pentru magistraţi.
    85. De asemenea, nu există nicio reglementare care să sugereze că modificările pensiilor de serviciu ale magistraţilor ar avea impact asupra modului în care aceştia îşi exercită funcţiile judiciare. Stabilirea unor condiţii diferite de pensionare pentru diverse categorii de magistraţi poate fi interpretată ca o măsură de flexibilitate economică, dar nu afectează în mod direct independenţa acestora.
    86. Se apreciază că argumentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căruia pensia de serviciu a magistraţilor este protejată de Constituţie, iar modificările propuse ar echivala cu eliminarea acesteia este nejustificat, întrucât protecţia pensiilor de serviciu ale magistraţilor nu exclude modificarea acestora, mai ales în condiţiile în care statul poate demonstra că măsurile propuse sunt necesare pentru asigurarea unei gestionări sustenabile a resurselor financiare. Curtea Constituţională, în Decizia nr. 467 din 2 august 2023, a recunoscut că, deşi pensia de serviciu este protejată, aceasta poate fi reglementată prin măsuri care nu aduc atingere esenţială dreptului la pensie. Modificările propuse nu vizează eliminarea pensiilor de serviciu, ci doar adaptarea acestora pentru a răspunde noilor realităţi economice şi sociale, fără a le reduce semnificativ şi, astfel, a pune în pericol independenţa justiţiei.
    87. Guvernul are obligaţia să adopte măsuri echilibrate pentru a asigura sustenabilitatea bugetului public, mai ales în contextul crizelor economice şi financiare care pot apărea. Modificările vizează doar pensiile de serviciu ale magistraţilor, dar acest lucru poate fi justificat prin raţiuni legate de protejarea independenţei justiţiei şi de asigurarea unui sistem judiciar funcţional. În acest context, se invocă faptul că, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, Curtea a apreciat că legislaţia poate reglementa în mod diferenţiat grupuri profesionale, atunci când există o raţiune obiectivă pentru aceste diferenţieri. Independenţa justiţiei este legată de statutul constituţional, inamovibilitate, stabilitatea carierei şi regimul incompatibilităţilor, nu de un anumit procent la pensie. Aşadar, reducerea procentului de calcul sau modificarea bazei de raportare nu suprimă independenţa justiţiei, ci reprezintă un exerciţiu al marjei de apreciere a legiuitorului.
    88. Se arată că, în jurisprudenţa Curţii, s-a stabilit că legiuitorul este liber să modifice condiţiile şi cuantumul pensiei de serviciu, atât timp cât nu anulează raţiunea instituirii ei (Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010). Faptul că legea criticată prevede un mod diferit de calcul al pensiei nu echivalează cu desfiinţarea acesteia, întrucât magistraţii continuă să beneficieze de un regim distinct, diferit de pensia contributivă obişnuită. Se apreciază că raţiuni de ordin economic şi bugetar pot justifica restrângeri asupra cuantumului pensiilor de serviciu, sens în care se invocă Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025.
    89. Se mai afirmă că susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea eliminării bonificaţiei de 1%, actualizării pensiei în raport cu indemnizaţiile aflate în plată şi menţinerii acestor posibilităţi doar pentru persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare sunt neîntemeiate, sens în care se face trimitere la expunerea de motive a legii.
    90. Se apreciază că dispoziţiile Constituţiei nu garantează un mod unic de actualizare a pensiei. Atât timp cât dreptul la pensie rămâne efectiv şi rezonabil, legiuitorul are libertatea de a alege mecanismul de echilibrare (actualizare versus indexare). Modalitatea de actualizare nu este un drept câştigat, ci doar o speranţă legitimă, care poate fi ajustată pentru a răspunde echilibrului bugetar şi interesului general. Legiuitorul are dreptul să stabilească reguli particulare de pensionare care să reflecte responsabilitatea, garanţiile şi incompatibilităţile specifice statutului de magistrat. Condiţiile suplimentare (referitoare la vechimea totală în muncă şi la vechimea în funcţie) urmăresc un scop legitim, de a asigura sustenabilitatea sistemului şi de a garanta că pensia de serviciu reflectă o carieră completă în magistratură, nu doar o perioadă redusă de activitate. Problematica actualizării pensiei de serviciu în funcţie de indicele de inflaţie a fost deja analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele respective având caracter universal obligatoriu. Liniile directoare ale aplicării indicelui de inflaţie au fost statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 157.
    91. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    92. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în calitate de coordonator de reformă, a iniţiat un dialog tehnic cu Banca Mondială, în calitate de furnizor de asistenţă tehnică, şi Comisia Europeană pentru identificarea unei soluţii legislative care să conducă la reevaluarea jalonului 215 ca fiind îndeplinit. Drept urmare a acestor demersuri şi pentru a readuce jalonul în cadrul unor repere care să asigure o evaluare pozitivă din partea Comisiei Europene, a fost elaborat actul normativ ce formează obiectul controlului de constituţionalitate. Blocarea plăţilor aferente jalonului 215 are drept cauză principală cadrul normativ existent, ce urmează să fie astfel modificat în vederea deblocării plăţilor.
    93. În expunerea de motive a legii (pct. 2.2. Descrierea situaţiei actuale) se arată că, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR, România se află la momentul actual într-o situaţie economică dificilă, confirmată şi de Comisia Europeană. În lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut al cheltuielilor publice va genera o continuă creştere a datoriei guvernamentale şi a costurilor aferente acesteia, cum ar fi dobânzile. O evoluţie în acest sens va face inevitabilă depăşirea pragului impus de actele de rang primar cu privire la datoria publică, respectiv limitarea acesteia la 60% din produsul intern brut, în condiţiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate.
    94. Având în vedere acest context, ce implică deopotrivă obligaţiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea PNRR, riscul pierderii sumei de 869 milioane de euro din suma totală alocată pentru cererea de plată nr. 3, din care 231.239.584 euro pentru jalonul 215, precum şi situaţia economică dificilă, manifestată prin existenţa unui deficit bugetar crescut şi a unei datorii publice semnificative, se arată că Guvernul şi Parlamentul, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligaţia să ia cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte legea criticată, destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor.
    95. Scopul demersului legislativ îl reprezintă atât îndeplinirea condiţiilor prevăzute de jalonul 215 din cadrul PNRR, cât şi reaşezarea sistemului de pensii de serviciu, atât din punctul de vedere al apropierii de principiul contributivităţii, cât şi din punctul de vedere al respectării principiului echităţii între toţi beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice. Reforma sistemului de pensii printr-un nou cadru legislativ îşi propune să asigure sustenabilitatea financiară şi predictibilitatea sistemului de pensii, în contextul procesului de îmbătrânire a populaţiei, precum şi corectarea inechităţilor existente. În sensul celor de mai sus, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025, paragrafele 195 şi 196.
    96. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ca o nerespectare a cerinţelor de tehnică legislativă, sub aspectul clarităţii, se arată că dispoziţiile legii sunt suficient de clare pentru destinatarii acestora, adică magistraţii, care beneficiază de expertiză juridică şi pot interpreta noţiunile în corelaţie cu legislaţia muncii şi a pensiilor.
    97. În ceea e priveşte noţiunea „data pensionării“, se arată că autoarea obiecţiei face referire cu privire la anumite interpretări posibile ale acesteia, deoarece nicăieri în cuprinsul art. V nu se vorbeşte de vechimea minimă de 20 de ani ca judecător. Şi Legea nr. 282/2023, în varianta iniţială, cuprindea aceeaşi sintagmă, respectiv „data pensionării“, în practică neexistând probleme de aplicare în acest sens. Mai mult, chiar varianta în vigoare a Legii nr. 303/2022 include în mod expres această sintagmă (a se vedea în acest sens art. 211, 217 etc.). De asemenea, noţiunea „vechime totală în muncă“ nu este una inedită, având la bază noţiunea „vechime în muncă“ utilizată de Legea nr. 360/2023. Dată fiind utilizarea în Legea nr. 303/2022 a noţiunii „vechime în funcţia de judecător sau procuror“, devine clar faptul că vechimea totală în muncă include deopotrivă vechimea în magistratură, ca tip particular de vechime, precum şi vechimea în orice altă profesie, ca tip general de vechime, asimilabil conform legislaţiei generale „vechimii în muncă“. Nedetalierea exhaustivă a definiţiilor nu echivalează cu neclaritate, ci cu trimitere la legislaţia generală aplicabilă, urmând ca practica administrativă şi judiciară să uniformizeze interpretarea şi aplicarea normei. Suplimentar, introducerea condiţiei unei vechimi totale în muncă este justificată prin apropierea de principiul contributivităţii - unul dintre jaloanele PNRR. Astfel, condiţia suplimentară nu este „lipsită de logică“, ci urmăreşte să reducă discrepanţa dintre pensiile de serviciu şi pensiile din sistemul public.
    98. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ca o nerespectare a cerinţelor de tehnică legislativă, sub aspectul predictibilităţii, corelat cu componenta instituţională a independenţei justiţiei, se arată că durata etapizării reglementărilor legale nu este „prea scurtă“, ci calibrată la urgenţa îndeplinirii angajamentelor PNRR şi la menţinerea unui echilibru între drepturile magistraţilor şi interesul public, de sustenabilitate bugetară. Astfel, dispoziţiile legii sunt accesibile destinatarilor acestora, stabilind criterii clare şi precise privind dreptul la pensie şi drepturile accesorii acestuia; sunt previzibile, stabilind o etapizare a aplicării regulilor generale privind dreptul la pensie; nu produc efecte retroactive, fiind expres stabilită intrarea în vigoare a noilor dispoziţii. În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, acestea urmează să fie asigurate printr-o practică stabilă a instituţiilor publice competente, precum şi printr-o jurisprudenţă constantă a instanţelor competente, un rol esenţial în acest sens revenind chiar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie.
    99. În ceea ce priveşte stabilitatea normelor, se arată că aceasta trebuie percepută drept o consecinţă a respectării normelor de tehnică legislativă şi a criteriilor accesibilităţii, previzibilităţii, interpretării unitare şi neretroactivităţii, iar nu drept constrângere a legiuitorului în sensul stabilirii unor intervale de timp în care acesta nu poate reglementa, fapt ce ar constitui o îngrădire a competenţelor constituţionale ale acestuia. Acest considerent nu elimină dorinţa de a exista reglementări unitare pentru o perioadă extinsă de timp, fără a putea afecta, în acelaşi timp, modificarea normelor ca urmare a schimbării contextului economic sau social. În acelaşi sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 20 octombrie 2025, paragrafele 203-210.
    100. Raportat la considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privitoare la etapizarea creşterii vârstei de pensionare de la 47 de ani şi 8 luni, cât era aceasta la momentul adoptării legii criticate, aşadar în anul 2025, până la 65 de ani, se arată că forma legii criticate reprezintă o atenuare a soluţiei propuse prin legea ce a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în cadrul Deciziei nr. 479 din 20 octombrie 2025. Astfel, prin art. V alin. (5) din legea criticată tranziţia la noua vârstă de pensionare se realizează pe durata a mai mult de 16 ani, asigurând aplicarea principiului securităţii juridice printr-o perioadă suficient de îndelungată în care normele se vor modifica treptat. Faptul că această tranziţie presupune utilizarea unei vârste minime pentru pensionare de 49 de ani, începând cu 1 ianuarie 2026, iar nu de 48 de ani, ce ar fi fost rezultatul aplicării legislaţiei în vigoare, nu constituie o modificare radicală sau o schimbare a logicii etapizării de natură să afecteze în mod fundamental aşteptările legitime ale persoanelor vizate. Dimpotrivă, analizată în ansamblul său, iar nu doar cu privire la primul pas al etapizării, reglementarea propusă oferă condiţii chiar mai favorabile decât cele propuse prin proiectul de lege asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea în luna septembrie 2025. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul etapizării scăderii perioadei de echivalare a vechimii în altă profesie juridică cu vechimea în magistratură, realizată prin art. V alin. (3).
    101. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se arată că statutul special al magistraţilor presupune o abordare distinctă. În protejarea egalităţii, se compară situaţii similare. În cazul de faţă, o încălcare a principiului egalităţii ar fi presupus utilizarea unor reguli distincte între membrii aceleiaşi categorii profesionale căreia îi sunt impuse aceleaşi obligaţii, aşadar între magistraţi. Or, ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, tuturor magistraţilor li se vor aplica aceleaşi reguli generale. Suplimentar, nicio altă categorie profesională nu a fost tratată mai favorabil decât magistraţii prin modificările analizate. De altfel, chiar şi legislaţia în vigoare presupune aplicarea unor reguli distincte privind condiţiile de pensionare şi cuantumul pensiei pentru toate categoriile profesionale ce constituie obiectul legii analizate, fapt ce nu a fost considerat de către Curtea Constituţională ca încălcând principiul egalităţii. Astfel, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 16 şi art. 124 alin. (3) din Constituţie cu referire la statul de drept, principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, precum şi la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenţei justiţiei, în componenta sa instituţională.
    102. Contrar susţinerilor autoarei sesizării, legea criticată stabileşte vârsta de pensionare pentru personalul vizat prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii şi instituirea unei condiţii de vechime în muncă de 35 de ani, măsurile având ca efect armonizarea principiilor generale referitoare la pensii, instituite prin Legea nr. 360/2023, cu principiile care guvernează pensiile de serviciu din domeniul justiţiei. Reglementarea este de natură să conducă la creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor până la un nivel comparabil cu vârsta de pensionare a magistraţilor din alte state membre ale Uniunii Europene. Creşterea treptată a vârstei de pensionare minimizează riscul de a realiza o creştere bruscă şi intempestivă a vârstei de pensionare, reglementarea fiind proiectată astfel încât să asigure o creştere treptată a vârstei de pensionare, eliminând condiţia ca anul în care se îndeplineşte condiţia de vechime şi anul în care se împlineşte vârsta de pensionare să fie acelaşi.
    103. De asemenea, actul normativ criticat introduce un număr rezonabil de etape de eşalonare până la atingerea vârstei standard de pensionare în sistemul public de pensii, precum şi o nouă eşalonare a vechimilor asimilate care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu de 10 ani de la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, respectiv până la 31 decembrie 2035, etapizarea având ca obiectiv tocmai respectarea principiului securităţii juridice.
    104. Stabilirea unui cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţiile de asigurări sociale realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării este realizată în considerarea angajamentelor asumate de România prin PNRR, potrivit cărora toate pensiile trebuie să fie bazate pe principiul contributivităţii sau să aibă cuantum cât mai apropiat de o pensie bazată pe contributivitate.
    105. În ceea ce priveşte criticile aduse dispoziţiilor privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare, fără să fie afectate drepturile câştigate ale acestora, se arată că măsura a fost dictată de dificultăţile bugetare existente, însă aceasta produce efecte doar pentru viitor, expunerea de motive a legii prezentând pe larg contextul decizional, precum şi rezultatele urmărite prin introducerea acestei măsuri. Utilizarea unor bonificaţii (în cazul acordării unei creşteri cu 1% a indemnizaţiei pentru anii suplimentari) ori a unor sancţiuni (în cazul scăderii cu 1% a indemnizaţiei pentru anii lipsă) reprezintă un instrument ce ţine de politica legislativă a statului, aflată în permanentă adaptare la contextul socioeconomic, iar nu de dreptul la pensie. Astfel, dată fiind lipsa acută de personal din sistemul de justiţie, este firesc ca sancţiunea pentru inexistenţa întregii vechimi în funcţie să fie sporită (în concret, aceasta creşte la 2% raportat la indemnizaţia existentă). Se arată că legea introduce o nouă formulă de bonificare a magistraţilor care au o vechime mai mare în funcţie, prin posibilitatea pensionării anticipate. Potrivit dispoziţiilor nou-introduse la art. 211 alin. (3^1), pentru magistraţii care au atins o vechime în funcţie de 35 de ani este eliminată condiţia de vârstă pentru pensionare. Drept consecinţă, în cazul magistraţilor a căror vechime în funcţie a început să curgă de la 22 de ani, vârsta de pensionare poate scădea cu până la 7 ani în cazul în care vechimea în funcţia de magistrat este una maximă, de 35 de ani. Această măsură este balansată de o scădere a cuantumului pensiei cu 2% pentru fiecare an lipsă până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Astfel, poate fi înţeles raţionamentul unitar ce a determinat modificările legislative: încurajarea păstrării în funcţie pentru o perioadă cât mai lungă a magistraţilor, fără ca acest lucru să genereze cheltuieli bugetare suplimentare. Drept urmare, bonificaţia nu se acordă printr-o pensie mai mare, ci printr-un avantaj diferit, cel al pensionării anticipate. O astfel de constatare este de natură să combată critica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fie şi în cazul în care s-ar accepta existenţa unei obligaţii constituţionale de a stabili atât bonificaţii, cât şi sancţiuni raportate la variaţiile în vechimea în funcţie.
    106. Trebuie subliniat că prevederile legale privesc exclusiv anii suplimentari de muncă ce vor fi realizaţi ulterior intrării în vigoare a legii. În schimb, în cazul anilor suplimentari de muncă realizaţi anterior intrării în vigoare a legii vor rămâne aplicabile dispoziţiile anterioare, ce au guvernat respectivele raporturi juridice şi drepturile născute din acestea. Astfel, nu se poate vorbi despre retroactivitatea dispoziţiilor ce vor fi aplicate, ci doar despre punerea în aplicare a principiului activităţii legii, noile raporturi juridice, respectiv anii de muncă suplimentari realizaţi după intrarea în vigoare a legii, fiind guvernate de noua lege.
    107. În ceea ce priveşte criticile bazate pe pretinsa nerespectare a dreptului Uniunii Europene şi a principiului priorităţii acestuia, se arată că din jurisprudenţa relevantă a instanţei europene rezultă o serie de principii referitoare la regimul pensiilor magistraţilor: (i) modul de calcul al pensiei şi vârsta de pensionare trebuie să fie stabilite prin lege; (ii) trebuie să existe o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între cuantumul pensiei şi remuneraţia primită în timpul desfăşurării activităţii; (iii) cuantumul pensiei trebuie să fie stabilit de către statele membre prin raportare la contextul socioeconomic din cadrul acestora; (iv) cuantumul pensiei poate fi diminuat în scopul îndeplinirii unui interes general, în mod particular ameliorarea situaţiei bugetare; (v) vârsta de pensionare poate fi stabilită de către state, fără a exista constrângeri la nivel internaţional. Se consideră că toate aceste standarde sunt îndeplinite de dispoziţiile legii criticate.
    108. În ceea ce priveşte pretinsa eliminare a pensiei de serviciu pentru generaţiile viitoare, se arată că statutul de pensie de serviciu nu este determinat în primul rând de un cuantum specific, ci de un mod special de calcul al acesteia, ce nu este bazat pe contributivitate, aşa cum este cazul şi pentru alte categorii socioprofesionale, precum personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, funcţionarii publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României etc. În cazul categoriilor anterior menţionate nu se poate argumenta lipsa unei pensii de serviciu, chiar dacă în toate cazurile cuantumul acesteia este mai mic decât cel aplicabil magistraţilor. Suplimentar, valoarea cuantumului pensiei de serviciu a magistraţilor şi caracterul suficient al acesteia trebuie analizate şi prin comparaţie cu situaţia din alte state membre ale Uniunii Europene. Spre exemplu, potrivit datelor publicate de către autorităţile franceze, în cazul Republicii Franceze pensia medie netă a unui magistrat este de 4.180 euro (echivalentul a aproximativ 21.000 lei), raportat la o pensie medie netă lunară la nivelul întregii economii de 1.626 euro (echivalentul a aproximativ 8.200 lei). Astfel, pensia medie a unui magistrat este de aproximativ 2,5 ori mai mare faţă de pensia medie la nivelul întregii economii, în timp ce în cazul României, ulterior aplicării dispoziţiilor legii supuse controlului de constituţionalitate, aceasta ar urma să fie de 6,7 ori mai mare. Un exemplu ce permite concluzii similare, calculat tot pe baza datelor puse la dispoziţie de autorităţile publice din acest stat, este cel al Republicii Federale Germane. În acest caz, salariul mediu lunar al unui magistrat este de 6.973 euro (echivalentul a aproximativ 35.000 lei), în timp ce pensia medie lunară a unui magistrat este de 5.003 euro (echivalentul a aproximativ 25.100 lei), aşadar un procent de 71% din salariul mediu lunar. Raportat la pensia medie lunară la nivelul întregii economii, în valoare de 1.770 euro, pensia medie lunară a unui magistrat va fi de 2,8 ori mai mare, din nou mult sub raportul de 6,7 ce va deveni aplicabil în cazul României după intrarea în vigoare a dispoziţiilor legii supuse controlului de constituţionalitate. Dacă este considerată relevantă realizarea unei comparaţii cu un stat ce a făcut parte din blocul comunist şi în care s-a considerat că este necesară asigurarea unei independenţe sporite pentru magistraţi prin acordarea unui cuantum mai mare al pensiei, poate fi analizat cazul Poloniei. În acest caz salariul mediu lunar al unui magistrat are un cuantum de 17.150 zloţi, echivalentul a aproximativ 20.400 lei. Pensia medie lunară a unui magistrat este de 12.865 zloţi, echivalentul a 15.320 lei. Deşi, potrivit datelor furnizate pentru anul 2024 de către Fondul Monetar Internaţional, produsul intern brut/cap de locuitor al Poloniei este mai mare cu 25% faţă de produsul intern brut/cap de locuitor al României din aceeaşi perioadă, pensia medie lunară a unui magistrat din Polonia este cu aproximativ 40% mai mică raportat la cea a unui magistrat din România. Date fiind observaţiile CJUE, potrivit cărora nivelul remuneraţiei judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, ţinând cont de contextul socioeconomic al statului membru în cauză (C-146/23, XL şi alţii împotriva Sąd Rejonowy w Białymstoku, paragraful 58), se consideră că devine o provocare insurmontabilă aceea de a argumenta că, în contextul socioeconomic al României, nivelul remuneraţiilor sau pensiilor magistraţilor este unul prea mic.
    109. Toate observaţiile anterioare indică faptul că, drept urmare a aplicării noilor dispoziţii, cuantumul pensiei unui magistrat va fi semnificativ mai mare faţă de pensia medie din sistemul public de pensii (de 6,7 ori), raport mult mai mare decât în alte state europene, precum Franţa, Germania sau Polonia. În jurisprudenţa sa, CJUE a arătat că reducerea remuneraţiei judecătorilor (implicit, pensia) poate fi redusă fără a afecta principiul independenţei judecătorilor „atât timp cât nivelul de remunerare a judecătorilor nou-stabilit rămâne suficient pentru a le asigura independenţa“ (C-762/23, RL şi alţii împotriva Curtea de Apel Bucureşti, paragraful 33). Date fiind comparaţiile anterior prezentate, este greu de susţinut în mod rezonabil că prin intrarea în vigoare a noilor dispoziţii legale independenţa magistraţilor, în componenta sa referitoare la cuantumul indemnizaţiei acestora, ar fi afectată.
    110. În ceea ce priveşte actualizarea pensiilor de serviciu în funcţie de indicele de inflaţie, se arată că indexarea acestora, indiferent de izvorul pe care aceasta l-ar fi avut, respectiv art. 213 alin. (2) din cadrul Legii nr. 303/2022 sau art. V din cadrul Legii nr. 282/2023, nu s-a realizat niciodată de la intrarea în vigoare a acestor norme. În acest sens, se invocă faptul că dispoziţiile menţionate au fost înlăturate de la aplicare în mod succesiv prin dispoziţiile art. XLI din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene şi prin dispoziţiile art. XVI alin. (1) din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene. De altfel, aceste dispoziţii nu se vor aplica nici în anul 2026, având în vedere dispoziţiile în vigoare ale art. XXX din Legea nr. 141/2025. Întreaga succesiune de norme amintite subliniază că un pretins drept la indexarea raportată la majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară nu a existat, în fapt, niciodată, întrucât prevederile legale care iar fi putut servi drept izvor nu au fost niciodată aplicabile.
    111. De asemenea, se consideră că opţiunea pentru indexarea pensiilor prin raportare la un indicator, fie rata inflaţiei, fie indemnizaţia de încadrare brută lunară aflată în plată, reprezintă eminamente o opţiune de oportunitate, niciuna dintre cele două alternative neputând garanta că va oferi un avantaj prin raportare la cealaltă. Standardele stabilite prin jurisprudenţa CJUE pentru a considera pensia acordată magistraţilor drept una care să asigure stabilitate financiară fac raportare la „contextul socioeconomic al statului membru“, mai obiectiv caracterizat de factori precum variaţia inflaţiei decât de variaţia salariului de bază minim brut pe ţară, a cărui valoare este determinată, conform art. 164 din Codul muncii, în baza unei hotărâri a Guvernului, depinzând, aşadar, exclusiv de voinţa politică.
    112. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că însăşi CJUE a stabilit în mod expres că utilizarea unor norme cu privire la majorarea sau indexarea indemnizaţiilor şi, implicit, pensiilor magistraţilor, diferite de normele folosite pentru alte categorii de beneficiari, se poate realiza atât timp cât această măsură derogatorie este justificată de un obiectiv de interes general, cum ar fi cerinţa de a elimina un deficit public excesiv (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunţată în Cauza C-146/23, XL şi alţii împotriva Sąd Rejonowy w Białymstoku, paragraful 67). O astfel de condiţie este îndeplinită şi în situaţia supusă analizei, dată fiind situaţia economică dificilă în care se află în acest moment România.
    113. La data de 8 ianuarie 2026, judecătorul-raportor, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii o situaţie cu privire la numărul persoanelor pensionate conform art. 82 din Legea nr. 303/2004 şi art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu menţionarea gradului profesional al acestora la momentul ieşirii la pensie, a cuantumului mediu al pensiei de serviciu astfel obţinute, a mediei părţii contributive, respectiv necontributive a pensiei de serviciu pentru perioada 2021-2025. La aceeaşi dată, judecătorul-raportor, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 47/1992, a solicitat Casei Naţionale de Pensii Publice o situaţie cu privire la numărul persoanelor pensionate conform art. 82 din Legea nr. 303/2004 şi art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu menţionarea gradului profesional al acestora la momentul ieşirii la pensie, a cuantumului mediu al pensiei de serviciu astfel obţinute, a mediei părţii contributive, respectiv necontributive a pensiei de serviciu pentru perioada 2021-2025, precum şi cu privire la cuantumul pensiei maxime/minime a personalului din sistemul justiţiei şi cuantumul mediu al pensiei din sistemul general de pensii publice (Legea nr. 360/2023) la nivelul lunii octombrie 2025.
    114. Prin adresele înregistrate la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 217 din 16 ianuarie 2026 şi nr. 121 din 13 ianuarie 2026, Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice au transmis răspunsurile la solicitările formulate.
    115. La dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Note în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate împotriva Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu ale magistraţilor, la care a ataşat un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de Ana Carp, expert contabil judiciar (înregistrată la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 194 din 15 ianuarie 2026), precum şi o solicitare privind sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (înregistrată la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 1.536 din 10 februarie 2026).
    116. La data de 6 februarie 2026, prim-ministrul a depus la dosarul cauzei o informare cuprinzând aspecte legate de îndeplinirea jalonului 215 - Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuitelor cu pensiile speciale, din cadrul PNRR, menţionând, totodată, că transmiterea acestor informaţii s-a realizat în contextul necesităţii punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 148 alin. (4) din Constituţie, referitoare la rolul autorităţilor statului român în îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în raport cu Uniunea Europeană.
    117. La termenul de judecată fixat pentru data de 10 decembrie 2025, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pronunţarea asupra cauzei pentru data de 28 decembrie 2025. La această dată, având în vedere art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat lipsa de cvorum intervenită în cursul şedinţei de deliberare şi, în temeiul prevederilor art. 57 din Legea nr. 47/1992, a dispus continuarea pronunţării asupra cauzei pentru data de 29 decembrie 2025. La această dată, Curtea, având în vedere art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a constatat lipsa cvorumului necesar pentru şedinţa de deliberare şi, în temeiul prevederilor art. 57 din Legea nr. 47/1992, a dispus continuarea pronunţării asupra cauzei pentru data de 16 ianuarie 2026. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum şi a documentelor depuse de autoarea sesizării, a amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pronunţarea asupra cauzei pentru data de 11 februarie 2026. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum şi a documentului depus de autoarea sesizării, respectiv solicitarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 18 februarie 2026, când a pronunţat prezenta decizie.
    118. La dosarul cauzei, Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi asociaţii şi persoane fizice, în calitate de amicus curiae, au depus puncte de vedere şi note scrise în legătură cu obiecţia de neconstituţionalitatea aflată pe rolul Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    119. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025), în ansamblul său. Analizând motivarea sesizării depuse, Curtea reţine că, în realitate, aceasta priveşte dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2, ale art. IV şi ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi legea în ansamblul său. Textele criticate punctual au următorul cuprins:
    - Art. I pct. 1, 2 şi 4: „Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul (1) al articolului 211 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 211
    (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării."

    2. Alineatul (3) al articolului 211 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care între 20 şi 25 de ani realizată numai în aceste funcţii. În acest caz cuantumul pensiei este micşorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării."

    [...]
    4. Alineatul (4) al articolului 211 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurări sociale realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor prevăzute de prezentul alineat.»“;"


    – Art. III pct. 1 şi 2: „Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Alineatul (1) al articolului 68^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 68^5
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 3^1, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, pot beneficia de pensie de serviciu la îndeplinirea condiţiilor privind vechimea totală în muncă şi a vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării."

    2. Alineatul (2) al articolului 68^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexă, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care între 20 şi 25 de ani realizată numai în aceste funcţii. În acest caz cuantumul pensiei este micşorat cu 2% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.»“;"


    – Art. IV: „La articolul 29 din Legea nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2023, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor permanente realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Prevederile art. 211 şi 213 din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.»“;"

    – Art. V alin. (3)-(7):
    "(3) Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru judecătorul, procurorul, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistratul-asistent de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege, aflat în funcţie la data de 1 ianuarie 2026, la calculul vechimii de cel puţin 25 de ani se poate lua în considerare, eşalonat, în funcţie de data pensionării, şi o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege a îndeplinit funcţiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează:
    a) în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2027, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcţii;
    b) în perioada 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2029, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcţii;
    c) în perioada 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2031, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcţii;
    d) în perioada 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2033, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcţii;
    e) în perioada 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2035, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcţii.
(4) Pentru judecători, procurori, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de pensii de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensionare emise anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau care au îndeplinit condiţiile de pensionare anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 de ani necesară pentru obţinerea pensiei de serviciu, cuantumul net al pensiei de serviciu se majorează cu câte 1%. Majorarea cuantumului net al pensiei de serviciu cu câte 1% nu se mai realizează şi pentru anii împliniţi începând cu data de 1 ianuarie 2026 care depăşesc vechimea de 25 de ani, însă fără a se pierde beneficiul majorării cuantumului net pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 2026.
(5) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 şi fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1) şi alin. (2) din prezentul articol, în intervalul 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2041 se instituie o creştere etapizată a vârstei de pensionare pentru judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, după cum urmează:
    a) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 49 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    b) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2027-31 decembrie 2027 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 50 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    c) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2028-31 decembrie 2028 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 51 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    d) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2029-31 decembrie 2029 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 52 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    e) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2030-31 decembrie 2030 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 53 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    f) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2031-31 decembrie 2031 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 54 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    g) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2032-31 decembrie 2032 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 55 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste;
    h) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2033-31 decembrie 2033 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 56 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 26 de ani;
    i) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2034-31 decembrie 2034 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 57 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 27 de ani;
    j) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2035-31 decembrie 2035 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 58 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 28 de ani;
    k) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2036-31 decembrie 2036 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 59 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 29 de ani;
    l) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2037-31 decembrie 2037 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 60 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 30 de ani;
    m) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2038-31 decembrie 2038 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 61 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 31 de ani;
    n) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2039-31 decembrie 2039 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 62 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 32 de ani;
    o) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2040-31 decembrie 2040 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 63 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 33 de ani;
    p) persoanele pentru care condiţia de vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se împlineşte în intervalul 1 ianuarie 2041-31 decembrie 2041 se pot pensiona după împlinirea vârstei de 64 de ani, indiferent de momentul împlinirii acestei vârste, sub condiţia unei vechimi totale în muncă de cel puţin 34 de ani.
(6) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condiţiile de pensionare anterior datei de 1 ianuarie 2026, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu astfel actualizate nu poate depăşi 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu excepţia persoanelor cărora le-au fost emise decizii de pensionare sau care îndeplineau condiţiile de pensionare, fără a le fi fost încă emise decizii de pensionare, anterior datei de 1 ianuarie 2024. Data actualizării, procentul de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, se comunică Casei Naţionale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicaţi.
(7) Dispoziţiile privind vechimea totală în muncă de 35 de ani prevăzute la art. 68^5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile persoanelor care împlinesc vârsta de pensionare prevăzută de anexa la Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2026."


    120. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, loialitatea constituţională, securitatea juridică şi exigenţele de calitate a legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului, art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiţiei, art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind dreptul Uniunii Europene.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    121. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare şi al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, cât şi sub aspectul obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în această ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    122. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    123. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    124. Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună (2 decembrie 2025). Proiectul de lege prezentat a fost adoptat prin nedepunerea unei moţiuni de cenzură. În aceste condiţii, legea astfel adoptată a fost depusă, în data de 5 decembrie 2025, la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Hotărârea nr. 5 din 5 decembrie 2025, a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, care a fost înregistrată la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 13.780 din 5 decembrie 2025. Prin urmare, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecţie stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel că aceasta este admisibilă.
    125. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    126. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Solicitările privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
    127. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o adresă înregistrată la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 1.536 din 10 februarie 2026, a solicitat sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene formulată după cum urmează: „Care sunt limitele impuse de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, coroborat cu articolul 2 TUE, interpretat în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie, reformelor legislative naţionale care modifică în mod substanţial şi selectiv regimul pensiilor de serviciu ale judecătorilor, atunci când aceste reforme: (a) vizează exclusiv judecătorii, cu excluderea altor categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu; (b) reduc cuantumul brut al pensiei cu aproximativ 32-36%; (c) majorează vârsta de pensionare şi condiţiile de vechime; (d) instituie un regim tranzitoriu cu efecte diferenţiate substanţiale asupra generaţiilor de magistraţi; şi (e) intervin în contextul unor modificări legislative succesive la intervale scurte de timp?“.
    128. La data de 16 februarie 2026, la dosarul cauzei, un judecător al Curţii Constituţionale a depus un înscris prin care a solicitat sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene formulată după termenii menţionaţi la paragraful anterior.
    129. Curtea Constituţională reţine că procedura de sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară reprezintă un mecanism de cooperare între CJUE şi instanţele statelor membre, prin intermediul căruia CJUE furnizează instanţelor naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene de care acestea au nevoie pentru a soluţiona litigiul cu care sunt sesizate. CJUE nu este chemată să se pronunţe asupra conformităţii unei norme de drept intern cu dispoziţiile dreptului Uniunii Europene şi nici să furnizeze avize consultative cu caracter general.
    130. Curtea Constituţională observă că este de competenţa instanţei naţionale să aprecieze necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a pronunţa hotărârea sa şi pertinenţa întrebărilor adresate.
    131. Curtea Constituţională subliniază că admisibilitatea unei întrebări preliminare presupune, între altele, o cauză pendinte pe rolul unei instanţe naţionale şi utilitatea reală a răspunsului oferit de CJUE pentru interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene în acea cauză. CJUE poate refuza să se pronunţe asupra unei cereri de decizie preliminară formulate de o instanţă naţională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (Hotărârea din 11 septembrie 2008, pronunţată în Cauza C-11/07, Eckelkamp şi alţii, paragraful 28, şi Hotărârea din 20 iunie 2013, pronunţată în Cauza C-259/12, Rodopi-M 91, paragraful 27). Funcţia conferită CJUE în cadrul trimiterilor preliminare este aceea de a contribui la administrarea justiţiei în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice (Hotărârea din 12 iunie 2003, pronunţată în Cauza C-112/00, Eugen Schmidberger, Internationale Transporte und Planzüge împotriva Austriei, paragraful 33, sau Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-197/10, Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragraful 18). Justificarea unei întrebări preliminare nu o constituie formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci necesitatea inerentă soluţionării efective a unui litigiu (Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Cauza C-459/07, Elshani, paragraful 42).
    132. Astfel, pe de o parte, CJUE a respins ca inadmisibile întrebări care vizau chestiuni ipotetice sau acte normative care nu erau încă în vigoare în ordinea juridică naţională, întrucât rolul său nu este acela de a formula opinii consultative (spre exemplu, Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în Cauza C-617/10, \'c5klagaren împotriva Hans \'c5kerberg Fransson, paragrafele 40 şi 41, Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunţată în Cauza C-165/03, Mathias Lδngst, paragrafele 32-34, Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-197/10, Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragrafele 17 şi 18). Pe de altă parte, doctrina „actului clar sau clarificat“ stabileşte că sesizarea CJUE nu este necesară, nici chiar de către instanţele de ultim grad, atunci când dreptul Uniunii Europene a fost clarificat în jurisprudenţa CJUE, iar instanţele naţionale trebuie doar să aplice standardele deja existente (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunţată în Cauza C-283/81, CILFIT, Hotărârea din 15 septembrie 2005, pronunţată în Cauza C-495/03, Intermodal Transports). În privinţa posibilităţii de a reduce veniturile magistraţilor, atât din salarii cât şi din pensii, CJUE a stabilit criterii care pot fi aplicate de Curtea Constituţională (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunţată în cauzele reunite C-146/23 şi C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunţată în Cauza C-762/23, RL şi alţii împotriva Curtea de Apel Bucureşti).
    133. Curtea Constituţională reţine că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, se analizează un act normativ care nu este în vigoare şi poate să nu intre în vigoare nici ulterior controlului preventiv de constituţionalitate. Astfel, legea dedusă controlului poate să nu intre în vigoare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, şi Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), ca urmare a solicitării reexaminării legii de către Preşedintele României şi rămânerii ei în nelucrare în Parlament ori datorită faptului că Parlamentul nu poate fi obligat să pună în acord o lege cu decizia Curţii Constituţionale într-un anumit termen (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 77 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 martie 2019, în urma căreia Parlamentul a abandonat intervenţia legislativă, ori Decizia nr. 146 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 28 martie 2019, în urma căreia legea invalidată se află încă în procedură legislativă parlamentară). În consecinţă, adresarea unei întrebări preliminare către CJUE, în acest cadru procesual, ar transforma jurisdicţia europeană într-un organ consultativ care ar exprima o opinie în cadrul procesului legislativ derulat într-un stat membru, ceea ce este inadmisibil.
    134. Totodată, Curtea Constituţională reţine că, prin Decizia nr. 533 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 3 august 2018, paragraful 41 şi următoarele, şi Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 202, a considerat că, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, instanţa constituţională nu poate sesiza CJUE, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, drept care astfel de cereri sunt inadmisibile.
    135. Prin urmare, Curtea, cu majoritate de voturi, respinge, ca inadmisibile, solicitările de sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

    (3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    136. Curtea Constituţională reţine că este învestită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite cu soluţionarea unor critici de neconstituţionalitate extrinsecă a legii în ansamblul său, precum şi a unor critici de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează exclusiv art. I pct. 1, 2 şi 4, art. III pct. 1 şi 2, art. IV şi art. V alin. (3)-(7) din lege, astfel încât se va pronunţa numai în limitele sesizării, fără a adăuga nici critici şi nici motive de neconstituţionalitate din oficiu (a se vedea Decizia nr. 498 din 24 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 4 august 2015, paragraful 44, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 61, Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 27 ianuarie 2021, paragraful 54, Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021, paragraful 40, şi Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, paragraful 86).

    (3.1.) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă
    137. În raport cu criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 114 din Constituţie cu referire la condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că angajarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege trebuie să fie realizată ţinându-se seama, printre altele, de existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate şi de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011). Recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate fi realizată oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgenţa reglementării domeniului vizat. Or, urgenţa reglementării se află în legătură directă cu evitarea/prevenirea unei situaţii iminente sau cel puţin actuale de pericol, fiind indisolubil legată de existenţa unei situaţii de fapt ce nu poate fi depăşită prin apelarea la procedurile legislative obişnuite. Este adevărat că procedura angajării răspunderii Guvernului nu necesită existenţa unei situaţii extraordinare pe care să o rezolve, pentru că, în acest caz, se utilizează un alt instrument legislativ, şi anume ordonanţa de urgenţă, însă ea trebuie să se subsumeze unei situaţii care, fără a fi extraordinară, implică o rezolvare ce nu poate fi amânată. O asemenea abordare se impune pentru că angajarea răspunderii Guvernului presupune ocolirea dezbaterii parlamentare, cu alte cuvinte, limitarea rolului acestuia de unică autoritate legiuitoare a ţării. De altfel, legiuitorul constituant, reglementând procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, a acceptat o asemenea limitare, fără însă a o echivala cu o procedură de legiferare obişnuită. Prin urmare, o asemenea procedură poate fi folosită în mod temperat şi moderat şi doar în condiţiile unei nevoi stringente de reglementare, fără ca aceasta să presupună şi o situaţie extraordinară (Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 28 februarie 2020, paragraful 72).
    138. În expunerea de motive a legii (pct. 2.2. - Descrierea situaţiei actuale) se arată că adoptarea legii criticate a avut în vedere, pe de o parte, faptul că Comisia Europeană a emis Decizia 3.490 din 28 mai 2025 prin care a stabilit suspendarea plăţii unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar, pe de altă parte, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR, România se află la momentul actual într-o situaţie economică dificilă, confirmată şi de Comisia Europeană. În acest din urmă sens se arată că deficitul bugetului general consolidat a înregistrat în anul 2024 cea mai amplă creştere produsă în ultimii 30 de ani, atingând un nivel de 9,3% din produsul intern brut, iar datoria publică exprimată ca procent din produsul intern brut a atins 54,8% în 2024. Cauza exclusivă a accentuării dezechilibrului bugetar menţionat este reprezentată de majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent din produsul intern brut (creştere de la 40,6 la 43,5%), fapt generat inclusiv de cheltuielile privind pensiile şi salariile. Necesitatea finanţării acestui dezechilibru bugetar a dus la o creştere semnificativă a cheltuielilor statului român cu dobânzile aferente datoriei publice, acestea ajungând doar pentru anul 2024 la o valoare absolută de peste 8 miliarde de euro.
    139. Astfel, în lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut al cheltuielilor publice va genera o continuă creştere a datoriei guvernamentale şi a costurilor aferente acesteia, precum dobânzile. O evoluţie în acest sens va face inevitabilă depăşirea pragului impus de actele de drept primar cu privire la datoria publică, respectiv limitarea acesteia la 60% din produsul intern brut, în condiţiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate.
    140. Având în vedere acest context ce implică deopotrivă obligaţiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea PNRR, riscul pierderii sumei de 869 de milioane de euro, precum şi situaţia economică dificilă manifestată prin existenţa unui deficit bugetar crescut şi a unei datorii publice semnificative, Guvernul şi Parlamentul României, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligaţia de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte şi legea criticată, aceasta fiind destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor. Importanţa crescută a domeniului justiţiei şi, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, precum şi caracterul urgent al intervenţiei propuse, dat fiind termenul-limită stabilit prin PNRR, şi necesitatea reducerii cheltuielilor publice justifică apelarea la mecanismul constituţional prevăzut de dispoziţiile art. 114 din Legea fundamentală, respectiv angajarea răspunderii Guvernului.
    141. Aspectele învederate în expunerea de motive întrunesc elementele necesare calificării lor ca fiind o situaţie urgentă care impune adoptarea măsurilor conţinute în legea criticată. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea reprezintă o măsură luată in extremis, având în vedere deficitul bugetului general consolidat. Reglementările adoptate reprezintă un răspuns energic şi necesar la situaţia financiar-bugetară a statului. Rezultă, de asemenea, că se impunea adoptarea unor asemenea măsuri cu maximă celeritate în condiţiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar fi însemnat o prelungire în timp a crizei financiar-bugetare a statului şi adâncirea deficitului public (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 25 iulie 2025, paragraful 130).
    142. Cu privire la necesitatea legiferării prin angajarea răspunderii Guvernului, şi anume cu maximă celeritate, se poate observa că, ţinând seama de art. 115 alin. (6) din Constituţie, se reţine faptul că o reformă a pensiilor de serviciu nu poate fi realizată imediat prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. În acest sens, prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, paragraful 51, Curtea a reţinut că „diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu. [...] Or, afectarea dreptului fundamental la pensie se poate realiza prin cel puţin două modalităţi: încetarea sau suspendarea plăţii pensiei şi diminuarea cuantumului său. În măsura în care Guvernul apelează prin intermediul ordonanţei de urgenţă la unul dintre aceste două elemente afectatoare ale dreptului, respectiva măsură afectează dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind, astfel, contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie“. În aceste condiţii, o reaşezare a modului de calcul al pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, care conduce şi la o diminuare a cuantumului acestora, nu se poate realiza printr-un act de delegare legislativă, ci numai prin lege, sens în care, ţinând seama şi de urgenţa măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condiţiile date, apare ca fiind necesară (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, precitată, paragrafele 131 şi 132).
    143. În ceea ce priveşte domeniul vizat şi aplicarea imediată a legii adoptate, Curtea constată că, pe de o parte, pensiile de serviciu din domeniul justiţiei sunt indisolubil legate de autoritatea judecătorească, expres reglementată prin Constituţie, şi că domeniul de reglementare al legii analizate este unul omogen sub aspectul relaţiilor sociale normate. Pe de altă parte, Curtea constată că legea prevede intrarea sa în vigoare la 1 ianuarie 2026, respectiv întrun interval de timp scurt faţă de data adoptării sale.
    144. Curtea Constituţională nu are competenţa de a examina oportunitatea iniţierii unui demers legislativ şi nici de a cuantifica impactul bugetar pe care le au măsurile legislative promovate sau care ar trebui promovate. De asemenea, Curtea Constituţională nu are nici competenţa de a stabili măsurile legislative ce trebuie promovate. Ca atare, Curtea nu poate controla calculele de natură financiară prezentate de Guvern în expunerea de motive a legii sau în punctul de vedere formulat şi nici nu are competenţa de a verifica oportunitatea diverselor politici publice promovate, cum nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îşi poate aroga această prerogativă. Totodată, Curtea nu are competenţa de a urmări realizarea programului Guvernului în privinţa reformei pensiilor de serviciu ale personalului din diverse domenii de activitate şi nu poate condiţiona reforma realizată cu privire la pensiile de serviciu din domeniul justiţiei de reforma pensiilor de serviciu ale altor categorii de personal. Este decizia exclusivă a Guvernului/Parlamentului, după caz, să stabilească oportunitatea şi momentul în care aceste reforme vor fi realizate, indiferent de data de la care ele îşi vor produce efectele. Aşadar, Curtea nu se poate pronunţa cu privire la aspectele referitoare la oportunitatea măsurilor necesare a fi luate în urma emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. 3.490 din 28 mai 2025. În sensul celor de mai sus şi cu privire la aspecte similare, Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 10 noiembrie 2025.
    145. Prin urmare, Curtea constată că legea criticată nu încalcă prevederile art. 114 din Constituţie.


    (3.2.) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

    (3.2.1.) Aspecte preliminare
    146. Curtea observă că remuneraţia personalului din sistemul justiţiei este supusă contribuţiei de asigurări sociale, iar sumele de bani plătite cu acest titlu pro parte se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat (aşa-numitul Pilon I de pensii) şi pro parte devin contribuţii la un fond de pensii administrat privat (aşa-numitul Pilon II de pensii - Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007). Cu alte cuvinte, personalul din sistemul justiţiei beneficiază, ca orice angajat, de o pensie publică de natură contributivă, determinată conform regulilor stabilite de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, şi de o pensie administrată privat, reprezentând suma plătită periodic participantului sau beneficiarului la fondul de pensii antereferit, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul general de pensii publice. Totodată, personalul din sistemul justiţiei poate contribui, la fel ca orice angajat, la sistemul de pensii facultative (Pilonul III - Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006), iar aceste contribuţii se reţin şi se virează de către angajator, odată cu contribuţiile de asigurări sociale obligatorii, sau de către participant, lunar, în contul fondului de pensii specificat în actul individual de aderare.
    147. Prin urmare, Curtea reţine că, în virtutea art. 47 alin. (2) din Constituţie, statul a reglementat un sistem complex de asigurare socială, care îmbină o componentă publică şi una privată. Este un sistem bazat esenţialmente pe ideea de asigurare, care presupune ca, în urma contribuţiilor plătite în cursul vieţii active, statul sau fondurile de pensii, după caz, să asigure persoanei astfel asigurate plata unei pensii după momentul pensionării sale. Rezultă că temeiul pensiei publice contributive şi al celei private obligatorii/facultative îl constituie exclusiv art. 47 alin. (2) din Constituţie.
    148. În prezent, pensia de serviciu din sistemul justiţiei cuprinde două elemente: contributiv şi, respectiv, necontributiv. Suplimentul acordat de stat, în completarea elementului contributiv al pensiei de serviciu, nu are ca temei constituţional art. 47 alin. (2) Constituţie, ci art. 124 alin. (3) din Constituţie. Curtea a subliniat, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 143, că „în stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a magistraţilor [...] legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei“. Legea criticată modifică acest sistem şi stabileşte un alt regim juridic al pensiei de serviciu, care va avea în vedere un temei constituţional bazat exclusiv pe art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, şi nu pe un construct hibrid bazat pe art. 47 alin. (2) şi pe art. 124 alin. (3) din Constituţie. Ca atare, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiţiei. Noua viziune legislativă se corelează cu dispoziţiile art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, care prevede că „personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi [s.n. Legea nr. 303/2022], la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligaţia de a opta pentru una din aceste pensii“.
    149. Prin urmare, personalul din sistemul justiţiei, la împlinirea vârstei standard de pensionare, poate opta între pensia din sistemul public general şi cea de serviciu, de asemenea, publică. În plus, indiferent de opţiune, această pensie poate fi cumulată cu pensia rezultată din Pilonii II şi III (obligatorie/facultativă).


    (3.2.2.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii
    150. Curtea reţine că sintagma „vechime totală în muncă“ din cuprinsul art. I pct. 1 [cu referire la art. 211 alin. (1)], pct. 2 [cu referire la art. 211 alin. (3)] şi pct. 4 [cu referire la art. 211 alin. (4)], al art. III pct. 1 [cu referire la art. 68^5 alin. (1)] şi pct. 2 [cu referire la art. 68^5 alin. (2)], al art. IV [cu referire la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023] şi al art. V alin. (5) lit. h)-p) şi alin. (7) din lege nu este imprecisă. Din conţinutul său rezultă că este compusă din vechimea în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent şi personal asimilat magistraţilor şi din vechimea în muncă definită ca atare în art. 16 alin. (5) din Codul muncii sau recunoscută în alte acte normative ce reglementează diverse statute profesionale (exemplificativ, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019). Stabilind că, în conţinutul acestei vechimi totale în muncă, vechimea în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent şi personal asimilat magistraţilor trebuie, în mod obligatoriu, să aibă o anumită pondere [imperativ, de minimum 25 de ani, cu modulaţiile prevăzute de art. V alin. (3)], legea reglementează, în mod expres, faptul că, suplimentar acestei vechimi minime în funcţie, trebuie realizată fie o vechime adiţională în funcţie de încă 10 ani, fie o vechime adiţională în muncă în sensul Codului muncii sau al altor acte normative ce reglementează diverse statute profesionale, fie o combinaţie între aceste vechimi adiţionale. Vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare reglementat de Legea nr. 360/2023. Prin urmare, sintagma criticată este clară, precisă şi previzibilă şi nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    151. Cu privire la sintagma „data pensionării“ din cuprinsul art. V alin. (3) din lege, Curtea constată că aceasta se referă la data eliberării din funcţie prin pensionare. Cu alte cuvinte, deciziile de pensionare emise şi nepuse în plată vor trebui actualizate anterior eliberării din funcţie prin pensionare în măsura în care punerea în plată se realizează într-un an ulterior celui în care a fost emisă decizia de pensionare. Prin urmare, sintagma criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.


    (3.2.3.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie sub aspectul nesocotirii principiului securităţii raporturilor juridice şi a principiului independenţei justiţiei cu privire la etapizarea creşterii vârstei de pensionare şi a eliminării perioadelor asimilate în determinarea vechimii în funcţie
    152. Dispoziţiile art. V alin. (3) din lege cuprind măsuri tranzitorii care se întind pe un interval temporal de 16 ani şi au ca finalitate eliminarea treptată a vechimilor asimilate. O astfel de soluţie legislativă nu încalcă Decizia Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 126, potrivit căruia „norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcţie, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creşterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani şi să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creştere trebuie să se raporteze invers proporţional la vechimea efectivă în funcţie (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcţie) a persoanelor prevăzute la art. I pct. 1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcţie (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcţie). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de graţie care să permită tranziţia raţională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta).“ Astfel, textul criticat dă expresie considerentelor reţinute referitoare la necesitatea realizării acestei măsuri într-un interval temporal rezonabil.
    153. Cu privire la criticile referitoare la creşterea etapizată a vârstei de pensionare, Curtea observă că art. V alin. (5) din legea criticată este în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 126, stabilind pentru o vechime în funcţie care se apropie de 25 de ani o vârstă de pensionare mai apropiată de cea aplicabilă la momentul intrării în vigoare a legii, iar pentru vechimi în funcţie mai mici, o vârstă de pensionare mai mare. Ca atare, legea stabileşte un mecanism tranzitoriu până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul general de pensionare în sistemul justiţiei, mecanism care valorifică un raport invers proporţional între nivelul vechimii în funcţie şi cel al vârstei de pensionare, ceea ce este exact în sensul Deciziei nr. 467 din 2 august 2023. Nu în ultimul rând, tot în sensul deciziei antereferite, vechimea asimilată pentru accesul în funcţie este inclusă, în mod tranzitoriu, în vechimea efectivă în funcţie, ponderea ei reducându-se progresiv pe măsura creşterii etapizate a vârstei de pensionare, fiind eliminată odată cu atingerea vârstei preconizate de pensionare.
    154. Prin urmare, art. V alin. (3) şi (5) din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie.


    (3.2.4.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie privind principiul egalităţii, dreptul la pensie şi principiul independenţei justiţiei cu privire la compararea situaţiei pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei cu alte categorii de pensii de serviciu
    155. Cu privire la critica de neconstituţionalitate care vizează discriminarea personalului din justiţie în raport cu alte categorii de personal beneficiare de pensii de serviciu în sensul în care în privinţa acestora din urmă nu au fost operate modificări legislative similare, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege cu o altă lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 şi 16, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18, Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 şi 36, Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, paragraful 23, Decizia nr. 47 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 29 mai 2023, paragraful 20, Decizia nr. 113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iunie 2023, paragraful 30, sau Decizia nr. 116 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 22 august 2024, paragraful 25). Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, ceea ce este de competenţa autorităţii legiuitoare (Decizia nr. 284 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 24 august 2022, paragraful 21, Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2014, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Decizia nr. 466 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2025, paragraful 25, sau Decizia nr. 64 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 20 iulie 2023, paragraful 28).
    156. Referitor la reglementarea condiţiilor de acordare a pensiei, Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările care se produc în resursele economico-financiare. Aşadar, este la aprecierea legiuitorului să prevadă condiţiile şi criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale ce rezultă din prevederile constituţionale aplicabile (Decizia nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 3 noiembrie 2004, Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 18 martie 2022, paragraful 31, Decizia nr. 249 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 1 august 2023, paragraful 24, Decizia nr. 445 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2023).
    157. Prin urmare, dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2 şi ale art. IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art. 16 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie.


    (3.2.5.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind independenţa justiţiei, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu privire la diminuarea cuantumului pensiei de serviciu
    158. Cu privire la cuantumul pensiei de serviciu, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 118, Curtea a reţinut că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcţiei, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat“ şi a făcut referire la actele internaţionale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remuneraţii (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul; din contră, indiferent de modul său de stabilire - respectiv de mijlocul utilizat -, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susţină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Totodată, Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020 statuează în sensul că cuantumul pensiei rezultat să fie cât mai apropiat de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat (a se vedea paragrafele 122, 123, 143, 144, 145 şi 153 ale deciziei menţionate).
    159. CJUE a statuat că „faptul că judecătorii în activitate au garanţia că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupţie în perioada lor de activitate“ (Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunţată în cauza C-762/23, RL şi alţii, paragraful 37). În acest context, CJUE menţionează, în această privinţă, „punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniştri din anul 2010, potrivit căruia «[t]rebuie să existe garanţii pentru [...] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu». De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor [...] reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului sau judecătoarei «care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţional㻓(paragraful 38 al hotărârii).
    160. În coordonatele jurisprudenţei expuse, Curtea reţine că statutul magistraţilor trebuie să le garanteze acestora, la data la care au împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei şi după ce au exercitat profesia de magistrat o anumită perioadă, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea judiciară desfăşurată.
    161. Curtea constată că baza de calcul stabilită prin legea criticată este venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu determinat ca medie a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor din ultimele 60 de luni anterioare pensionării, cu aplicarea unor valori procentuale necesare pentru menţinerea unei valori rezonabile a pensiei de serviciu în raport cu valoarea medie a pensiei din sistemul general de pensii publice. Astfel, formula de calcul valorifică mai multe elemente de dimensionare a cuantumului pensiei de serviciu, considerat ca rată de înlocuire a veniturilor obţinute în timpul activităţii profesionale. Cu privire la caracterul satisfăcător sau nu al cuantumului astfel obţinut, Curtea reţine că nu are competenţa de a stabili nici valoarea nominală de referinţă a nivelului pensiei de serviciu şi nici valoarea procentuală ce se aplică asupra bazei de calcul pentru ca pensia de serviciu astfel calculată să reflecte un nivel cât mai apropiat de/comparabil cu venitul aferent funcţiei, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării.
    162. Curtea observă că există un raport adecvat între cuantumul pensiei medii din sistemul public de pensii şi cel al pensiei de serviciu a personalului din sistemul justiţiei, stabilite potrivit legii criticate, ceea ce indică o congruenţă axiologică între soluţia legislativă criticată şi cerinţele impuse de CJUE în jurisprudenţa sa. Prin urmare, dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2 şi ale art. IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.


    (3.2.6.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie privind statul de drept, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi, principiul independenţei justiţiei şi obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale cu referire la eliminarea de facto a pensiilor de serviciu pentru generaţiile viitoare
    163. Pe lângă considerente anterior reţinute, Curtea constată că generaţiile viitoare vor putea opta între pensia de serviciu stabilită de legea criticată şi pensia contributivă din sistemul general de pensii publice în acord cu art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022. Ca atare, astfel cum Curtea deja a stabilit, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiţiei.


    (3.2.7.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie privind principiul retroactivităţii legii şi dreptul de proprietate privată cu referire la eliminarea bonificaţiei de 1% adăugată cotei de 80% pentru determinarea pensiei de serviciu
    164. Cu privire la eliminarea bonificaţiei privind creşterea cu 1% a cotei de 80% care se aplica asupra bazei de calcul al pensiei de serviciu pentru fiecare an care depăşeşte vechimea standard de 25 de ani, Curtea constată că, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragrafele 154-156, nu a stabilit că aceasta este un beneficiu intrinsec legat de garantarea independenţei sistemului judiciar şi că ar fi un element sine qua non al pensiei de serviciu, astfel că această bonificaţie este rezultatul unei opţiuni legislative. Legea recunoaşte această bonificaţie în privinţa persoanelor care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condiţiile de pensionare anterior datei prevăzute de lege pentru fiecare an cu care au depăşit vechimea de 25 de ani, însă de la data prevăzută de lege această bonificaţie încetează, rămânând câştigate pentru aceste persoane numai creşterile realizate până la data de referinţă anterior menţionată. Pentru restul persoanelor, care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data prevăzută de lege, bonificaţia nu se acordă, fiind eliminată. Prin urmare, soluţia legislativă menţionată nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    165. Legiuitorul are competenţa de a dimensiona sau elimina pentru viitor astfel de elemente ale sistemului de determinare a cuantumului pensiei de serviciu din raţiuni ce ţin de politicile publice promovate în domeniul pensiilor. Beneficiul unui asemenea element al dreptului de pensie subzistă atât timp cât reglementarea legală care o prevede este în vigoare. Abrogarea acesteia conduce la eliminarea pentru viitor a acestui element din sistemul de determinare a cuantumului pensiei de serviciu, numai sumele de bani exigibile la momentul abrogării normei intrând în sfera de protecţie a dreptului de proprietate privată.
    166. În considerarea unor schimbări intervenite în posibilităţile de acordare şi dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, legiuitorul poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor (Decizia nr. 53 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 29 iulie 2025, paragraful 37).
    167. Curtea Constituţională a statuat că „nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maxim al acesteia. Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înţeles în sensul că îndreptăţeşte o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil“. În aceste condiţii, a conchis Curtea, nu se încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată (Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 mai 2024, paragraful 114).
    168. Curtea de la Strasbourg a arătat că statele dispun de o marjă largă de apreciere în reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu şi alţii împotriva României, paragraful 41, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 4 septembrie 2023, paragraful 30).
    169. Prin urmare, Curtea constată că art. V alin. (4) din lege nu încalcă art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie.


    (3.2.8.) Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie privind statul de drept, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi, principiul independenţei justiţiei, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu referire la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale în privinţa actualizării pensiei de serviciu în funcţie de indicele de inflaţie
    170. Cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că „din perspectiva securităţii juridice în cadrul sistemului judiciar, [înlocuirea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu actualizarea sa în funcţie de indicele de inflaţie - s.n.] aduce în discuţie o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiţiei. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferenţa dintre persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar şi cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii. Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum şi drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, [soluţia legislativă criticată - s.n.] încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa de securitate juridică şi calitate a legii, prin raportare la art. 124 alin. (3) din Constituţie în privinţa celor care fac parte din sistemul justiţiei, la data intrării în vigoare a legii.“
    171. În acest sens, Curtea observă că art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 stabileşte că „Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică“, în timp ce art. V din Legea nr. 282/2023 prevede: „Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum şi pentru persoanele în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăşi 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu excepţia pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. III alin. (2) şi (3). Data actualizării, procentul de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, se comunică Casei Naţionale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicaţi.“ Art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 282/2023 prevede: „(2) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, precum şi celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“
    172. Curtea reţine că eliminarea unei forme speciale de actualizare a pensiei de serviciu ce are drept consecinţă revenirea la regula generală, care constă în actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflaţiei, nu contravine securităţii juridice. Astfel, în privinţa persoanelor care au accesat sistemul justiţiei anterior Legii nr. 282/2023 şi care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii menţionate, legiuitorul poate adapta mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu şi, de asemenea, are posibilitatea de opta, în viitor, în funcţie de politica sa economică, pentru reglementarea unei alte forme de actualizare. Prin urmare, în lipsa unei reglementări constituţionale exprese care să stabilească o anumită modalitate de actualizare a pensiilor, în general, şi a celor de serviciu, în special, legiuitorul are o marjă de apreciere în alegerea modalităţii de actualizare a pensiei de serviciu, în funcţie de resursele bugetare de care statul dispune.
    173. Cu privire la invocarea Deciziei nr. 126 din 11 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 ianuarie 2025, Curtea reţine că prin această decizie instanţa constituţională a lăsat la latitudinea legiuitorului posibilitatea reconfigurării modalităţii de actualizare a pensiei de serviciu, cu condiţia ca aceasta să nu ducă la coexistenţa mai multor modalităţi de actualizare în cadrul aceleiaşi categorii socioprofesionale. Ca atare, din perspectiva acestei decizii, problema ridicată de autoarea obiecţiei de neconstituţionalitate vizează extinderea excepţiilor menţinute prin legea criticată şi la situaţia personalului în funcţie la data intrării în vigoare a legii criticate şi care la data menţionată nu îndeplineşte condiţiile de pensionare. Or, o asemenea chestiune pune în discuţie, astfel cum s-a arătat la paragraful anterior, o opţiune legislativă, cu alte cuvinte un act de legiferare, ce ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, Curtea nu se poate substitui Parlamentului pentru a completa reglementarea criticată în sensul menţionat de autoarea obiecţiei.
    174. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 19 iunie 2012, pronunţată în Cauza Khoniakina împotriva Georgiei, paragraful 79, examinând problema eliminării actualizării pensiei de serviciu a judecătorilor cu indemnizaţia celor aflaţi în funcţie, a statuat că, având în vedere marja largă de apreciere a statului pârât în ceea ce priveşte echilibrarea drepturilor aflate în joc în legătură cu politicile economice în contextul unor procese tranzitorii complexe şi respectarea intereselor publice generale, a concluzionat că întreruperea cerinţei de ajustare în ceea ce priveşte prestaţia specială de pensie nu a fost disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit. Ca atare, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu a fost încălcat.
    175. Prin urmare, art. V alin. (6) din lege nu încalcă, sub aspectul analizat, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 124 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.
    176. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,



    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4, ale art. III pct. 1 şi 2, ale art. IV şi ale art. V alin. (3)-(7) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2026.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly


    OPINIE CONCURENTĂ
    1. În acord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 153 din 18 februarie 2026, considerăm că dispoziţiile art. I pct. 1 din legea criticată sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totuşi, apreciem că instanţa constituţională ar fi avut competenţa de a examina modul în care s-a realizat reducerea cuantumului pensiei de serviciu. Evident, este inadmisibilă formularea din oficiu a criticilor de neconstituţionalitate, însă, din motivarea autorului obiecţiei transpare ideea de excesivitate a reducerii operate, astfel că evaluarea Curţii putea să vizeze acest aspect din perspectiva acceptării unei reduceri a cuantumului în mod gradual, în intervalul de tranziţie reglementat în privinţa vârstei de pensionare.
    2. Mai mult, prin Decizia nr. 1.018/2010, Curtea a examinat constituţionalitatea unor dispoziţii legale dintr-o perspectivă neantamată de autorul sesizării („Independent de criticile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizarea Preşedintelui României...“) în condiţiile în care decizia respectivă viza un domeniu care făcuse, în prealabil, obiectul unei alte decizii de neconstituţionalitate. Astfel, analiza subsecventă a Curţii trebuie să aibă în vedere considerentele de principiu şi soluţia deciziei anterior pronunţate.
    3. În cauza de faţă, ţinând seama atât de critica formulată, cât şi de modul în care Curtea a examinat constituţionalitatea unor măsuri de punere de acord a legislaţiei cu decizia de neconstituţionalitate, se poate observa că domeniul pensiilor de serviciu al personalului din sistemul justiţiei a făcut obiectul Deciziei nr. 467/2023, decizie de constatare a neconstituţionalităţii. În respectiva decizie, Curtea a analizat creşterea vârstei de pensionare în privinţa personalului din sistemul justiţiei şi a observat lipsa reglementărilor tranzitorii pentru implementarea vârstei de pensionare de 60 de ani. Curtea a statuat că rolul dispoziţiilor tranzitorii este acela de a permite o trecere graduală şi firească în timp de la situaţia de fapt şi de drept existentă la cea urmărită/avută în vedere de noua reglementare. Această tranziţie nu presupune o escamotare a situaţiei-premisă, ci acceptarea acesteia pentru a se realiza evoluţia treptată către finalitatea urmărită. De asemenea, tranziţia nu poate fi realizată ex abrupto, ci este necesară o abordare echilibrată şi raţională, care să asigure previzibilitatea normativă în domeniul vizat. Atingerea rezultatului urmărit se realizează în timp, în mod firesc, astfel ca destinatarii actului să nu fie expuşi unor situaţii aleatorii pe care însăşi reglementarea normativă adoptată o creează (Decizia nr. 467/2023, paragraful 123). În consecinţă, Curtea a constatat neconstituţionalitatea legii.
    4. Legea criticată, chiar dacă nu este o lege de punere în acord cu Decizia nr. 467/2023, ci o continuare a liniei impuse de aceasta (condiţii mai restrictive în privinţa regimului juridic aplicat pensiilor de serviciu), se poate considera că ea continuă linia normativă impusă de legea iniţială de punere de acord (Legea nr. 282/2023), ceea ce înseamnă că instanţa constituţională, fără vreo altă condiţionare, are competenţa de a verifica constituţionalitatea acesteia prin prisma criteriilor de constituţionalitate rezultate din Decizia nr. 467/2023.
    5. Astfel, se observă că legea criticată instituie o reducere ex abrupto a cuantumului pensiei de serviciu, cu alte cuvinte, după intrarea ei în vigoare persoanele care se vor pensiona sub imperiul ei vor suporta o reducere imediată a pensiei de serviciu cu cel puţin 30%. Mai exact, baza de calcul a pensiei de serviciu va scădea imediat de la 80% la 55% din indemnizaţia brută, iar suma astfel obţinută va fi la rândul ei limitată, de la 100% la 70% din indemnizaţia netă. Or, dacă s-a stabilit drept criteriu de constituţionalitate necesitatea reglementării normelor intertemporale atunci când reforma pensiilor de serviciu a vizat vârsta de pensionare, acelaşi raţionament ar fi fost valabil pentru reforma privind cuantumul pensiei de serviciu. Ca atare, ar fi fost necesară o asemenea evaluare a constituţionalităţii noii reglementări în coordonatele deja stabilite prin Decizia nr. 467/2023.
    6. Jurisprudenţa Curţii a subliniat importanţa normelor tranzitorii (a se vedea Decizia nr. 402/2024), care trebuie să creeze cadrul necesar unei receptări organice în ordinea normativă a noilor soluţii legislative promovate, şi anume cu respectarea principiului securităţii juridice. Astfel, apreciem că ar fi fost necesară şi examinarea acestui aspect în decizia la care am redactat prezenta opinie concurentă.
    7. Am considerat necesare aceste precizări, care, fără a contesta competenţa legiuitorului de a reglementa cuantumul pensiilor de serviciu şi fără a afecta constatările Curţii, aduc în discuţie importanţa normelor tranzitorii şi, totodată, se pot constitui într-o modalitate de reglementare a conflictului de constituţionalitate în coordonatele principiului colaborării loiale între autorităţile/instituţiile statului, colaborare care presupune atât respectul faţă de lege, cât şi respectul reciproc între autorităţile/instituţiile statului, ca expresie a unor valori constituţionale asimilate, asumate şi promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului (a se vedea şi Decizia nr. 617/2017, paragraful 107).


                    Judecător,
                    Mihaela Ciochină
                    Judecător,
                    Asztalos Csaba-Ferenc
                    Judecător,
                    Mihai Busuioc


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru motivele ce urmează a fi expuse.
    Pentru început, facem precizarea că ne menţinem întru totul argumentele expuse în Opinia separată formulată la Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 10 noiembrie 2025, şi le completăm cu cele ce urmează:
    1. În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de serviciu nete de care ar putea beneficia un magistrat potrivit Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, subliniem că acesta ar putea reprezenta cel mult 70% din ultimul venit net. Or, un asemenea nivel al pensiei de serviciu se îndepărtează în mod vădit de standardele stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 900/2020, Curtea a statuat că pensia de serviciu a magistraţilor constituie o componentă esenţială a statutului acestora şi o garanţie a independenţei justiţiei, fiind menită să asigure menţinerea unui nivel al veniturilor cât mai apropiat de cel realizat în perioada de activitate. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 467/2023, Curtea a reafirmat că legiuitorul poate interveni asupra modului de calcul al pensiilor de serviciu, însă fără a afecta substanţa dreptului şi fără a conduce la diminuări care să compromită rolul constituţional al acestei instituţii sau să o transforme într-un beneficiu pur formal.
    Raportat la aceste repere jurisprudenţiale, plafonarea pensiei de serviciu la 70% din ultimul venit net conduce la o reducere semnificativă până la anihilare a raportului dintre ultimul venit şi pensie, fiind de natură să golească de conţinut garanţiile constituţionale anterior menţionate.
    Mai mult, mecanismul instituit de lege conduce, în mod indirect, la lipsirea de efecte a pensiei de serviciu, întrucât, în numeroase situaţii, pensia contributivă din sistemul public va depăşi cuantumul pensiei de serviciu astfel plafonate. Într-o asemenea ipoteză, beneficiul specific statutului magistratului devine iluzoriu, fiind absorbit de regulile sistemului general de pensii, contrar celor reţinute de Curte în deciziile menţionate, care subliniază necesitatea menţinerii caracterului efectiv al pensiei de serviciu.
    În acest sens relevant este Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de un expert contabil judiciar la cererea unui număr semnificativ de magistraţi, prin care s-a realizat o evaluare a impactului financiar pe care îl va determina aplicarea noii legi cu privire la cuantumul pensiei de serviciu a magistraţilor. Spre exemplificare, reţinem cazul concret adus la cunoştinţă de către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la plafonarea care s-ar reflecta în valoare orientativă la suma de 14.242 lei pentru judecătorii cu grad de curte de apel, respectiv procurorii cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel. Astfel, un judecător pensionat la vârsta de 65 de ani, cu grad profesional de curte de apel, având un punctaj total de 175,56 puncte, beneficiază în prezent de o pensie în sistemul public de 14.833 lei, calculată la o valoare a punctului de referinţă de 81 lei. Or, potrivit art. 84 din Legea nr. 360/2023, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. În aceste condiţii, este inevitabil ca pensia contributivă din sistemul public să crească progresiv şi să depăşească, într-un interval scurt, pensia de serviciu plafonată conform legii criticate. De altfel, chiar majorarea deja anunţată de Guvern a valorii punctului de referinţă la 91 lei ar determina, în exemplul menţionat, un cuantum al pensiei contributive de 15.976 lei, superior nivelului pensiei de serviciu corespunzătoare aceluiaşi grad profesional. În mod evident, majorările ulterioare ale valorii punctului de referinţă, operate potrivit formulei legale, vor accentua această diferenţă.
    Diminuarea substanţială şi nejustificată a venitului la momentul pensionării, până sub nivelul care ar rezulta din aplicarea principiului contributivităţii, iar pentru generaţiile care vor intra în sistem după intrarea în vigoare a legii chiar sub această limită, constituie o intervenţie legislativă de natură să afecteze statutul constituţional al magistratului şi garanţiile independenţei justiţiei.
    Din perspectivă tehnico-juridică, pensia de serviciu a magistraţilor nu reprezintă un simplu beneficiu de asigurări sociale, ci o componentă a statutului profesional, menită să asigure continuitatea unui nivel adecvat al veniturilor şi după încetarea funcţiei, în considerarea incompatibilităţilor, restricţiilor şi exigenţelor specifice profesiei. În măsura în care reglementarea conduce la stabilirea unui cuantum inferior celui rezultat din sistemul contributiv general sau la o reducere semnificativă a raportului dintre ultimul venit şi pensie, aceasta afectează însăşi raţiunea instituirii pensiei de serviciu.
    Or, în măsura în care reglementarea analizată conduce la stabilirea unui cuantum al pensiei de serviciu inferior celui rezultat din sistemul contributiv general sau la o reducere semnificativă a raportului dintre ultimul venit şi pensie, aceasta afectează însăşi raţiunea instituirii acestui tip de pensie şi îi goleşte de conţinut funcţia constituţională. O asemenea soluţie normativă este susceptibilă să genereze o presiune indirectă asupra magistratului, prin afectarea previzibilităţii şi stabilităţii statutului său profesional, inclusiv sub aspectul securităţii financiare post-carieră.
    În consecinţă, o reglementare care determină, în mod sistematic, diminuarea nivelului pensiei de serviciu sub standardul justificat de statutul constituţional al magistratului nu poate fi calificată drept o simplă opţiune de politică legislativă în materia pensiilor, ci reprezintă o măsură care afectează substanţa garanţiilor instituţionale ale independenţei justiţiei, contrar art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, inclusiv prin Deciziile nr. 900/2020 şi nr. 467/2023.
    Prin urmare, reglementarea supusă controlului de constituţionalitate nu doar că reduce nejustificat nivelul pensiei de serviciu, dar creează premisele eliminării sale în plan efectiv, transformând-o într-un drept pur teoretic. O asemenea soluţie legislativă este susceptibilă să contravină exigenţelor constituţionale referitoare la protecţia statutului magistraţilor, la securitatea juridică şi la respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel cum aceasta rezultă, între altele, din deciziile nr. 900/2020 şi nr. 467/2023.
    În acest context, ne punem întrebarea care mai este raţiunea adoptării unei asemenea legi al cărei titlu vizează acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, atâta vreme cât pensia de serviciu este în fapt anulată, iar noua lege ignoră statutul constituţional al magistraţilor. Se ridică, astfel, problema coerenţei şi finalităţii reglementării, respectiv dacă aceasta urmăreşte în mod real reformarea sistemului sau, dimpotrivă, conduce la golirea de conţinut a unei instituţii juridice consacrate atât legislativ, cât şi constituţional.
    Or, în măsura în care pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o garanţie a independenţei justiţiei şi un corolar al statutului special al acestei categorii profesionale, orice intervenţie legislativă care îi afectează substanţa trebuie analizată nu doar prin prisma oportunităţii politice, ci mai ales din perspectiva conformităţii cu dispoziţiile constituţionale şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. De altfel, revirimentul jurisprudenţial trebuie să aibă o temeinică fundamentare şi nu se poate baza exclusiv pe elemente de oportunitate (politică) de reglementare. O reglementare care, sub aparenţa menţinerii instituţiei, ajunge să o suprime în mod indirect, ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor securităţii juridice, previzibilităţii legii şi protecţiei încrederii legitime.
    În acest cadru, devine esenţial a se evalua dacă soluţia legislativă adoptată reflectă o veritabilă bună-credinţă a legiuitorului, în sensul art. 1 alin. (5) din Constituţie, sau dacă aceasta reprezintă o modalitate de eludare a exigenţelor constituţionale printr-o reformulare formală a instituţiei. Principiul loialităţii constituţionale impune legiuitorului nu doar obligaţia de a nu contraveni în mod direct normelor fundamentale, ci şi pe aceea de a nu le lipsi de efecte prin mecanisme indirecte, care păstrează denumirea unei instituţii, dar îi înlătură conţinutul esenţial.
    Prin urmare, analiza scopului acestei legi trebuie să vizeze atât proporţionalitatea măsurilor adoptate, cât şi compatibilitatea lor cu rolul constituţional al magistraturii, cu exigenţele independenţei justiţiei şi cu standardele stabilite în jurisprudenţa constituţională. În absenţa unei justificări obiective şi rezonabile, precum şi a unui raport adecvat între scopul declarat şi efectele produse, intervenţia legislativă nu poate fi calificată decât ca fiind arbitrară şi, implicit, contrară principiilor statului de drept.

    2. În continuare, apreciem că renunţarea la mecanismul actual de actualizare a pensiilor de serviciu prin aplicarea procentului de majorare a indemnizaţiilor de încadrare ale judecătorilor şi procurorilor în activitate - atât pentru persoanele care au decizii de pensionare ori îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a legii, cât şi pentru cele aflate în funcţie la aceeaşi dată - este contrară considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 467/2023.
    Astfel, analizând constituţionalitatea unei soluţii legislative similare, care înlocuia actualizarea pensiei de serviciu în raport cu veniturile magistraţilor în activitate cu o actualizare exclusiv în funcţie de indicele de inflaţie, Curtea a constatat că o asemenea intervenţie legislativă afectează securitatea juridică în cadrul sistemului judiciar. Curtea a reţinut, în esenţă, că o astfel de reglementare „aduce în discuţie o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiţiei“, întrucât acestea pierd un element al statutului profesional consolidat la momentul intrării în profesie. În acest context, Curtea a subliniat obligaţia legiuitorului de a distinge între persoanele deja aflate în sistemul judiciar la data intrării în vigoare a legii şi cele care vor accede ulterior în profesie. Dacă, în privinţa primei categorii, o reglementare de natură să modifice mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu nu poate fi acceptată, în privinţa celei dea doua categorii legiuitorul dispune de o marjă de apreciere, întrucât persoanele vizate îşi pot prevedea parcursul profesional şi drepturile aferente încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, Curtea a concluzionat că dispoziţiile analizate în acea cauză încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la securitatea juridică şi calitatea legii, prin raportare la art. 124 alin. (3) din Constituţie privind independenţa justiţiei, în ceea ce priveşte persoanele care fac parte din sistemul judiciar la data intrării în vigoare a legii (paragraful 157).
    Raportat la aceste considerente obligatorii, soluţia legislativă analizată, care elimină actualizarea pensiei de serviciu în funcţie de evoluţia indemnizaţiilor magistraţilor în activitate pentru persoanele deja integrate în sistem ori deja pensionate, afectează un element esenţial al statutului acestora şi generează o atingere directă adusă principiului securităţii juridice, în aceiaşi termeni constataţi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 467/2023.
    Deşi legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în configurarea sistemului de pensii, această marjă este substanţial restrânsă atunci când sunt afectate garanţii constituţionale esenţiale, precum independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor. În materia pensiilor de serviciu, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că intervenţia legislativă este admisibilă numai în măsura în care nu afectează substanţa dreptului şi nu goleşte de conţinut garanţiile instituţionale asociate acestuia.
    În acest sens, orice reglementare referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor trebuie să respecte limite stricte: nu poate transforma această pensie într-o prestaţie pur contributivă, lipsită de specificul său constituţional, şi nici nu poate reduce cuantumul acesteia sub un prag rezonabil, raportat la nivelul responsabilităţilor, incompatibilităţilor şi interdicţiilor care au caracterizat întreaga carieră a magistratului. O asemenea diminuare ar echivala cu negarea rolului pensiei de serviciu ca element esenţial al statutului profesional şi ca instrument de protecţie a independenţei justiţiei.
    Mai mult, pensia de serviciu trebuie analizată nu izolat, ca un beneficiu individual, ci ca parte a unui ansamblu de garanţii instituţionale care asigură funcţionarea autorităţii judecătoreşti într-un stat de drept. Stabilitatea şi previzibilitatea drepturilor aferente statutului magistratului, inclusiv sub aspectul protecţiei sociale post-carieră, contribuie la consolidarea independenţei acestuia, eliminând eventuale vulnerabilităţi sau presiuni indirecte ce ar putea afecta exercitarea imparţială a atribuţiilor.
    Secţiunea dedicată impactului financiar asupra bugetului general consolidat (Secţiunea a 4-a) nu conţine nicio evaluare efectivă a consecinţelor bugetare ale măsurilor propuse. Tabelul aferent este lăsat integral necompletat, fără a fi indicate modificările preconizate ale veniturilor bugetare, ale cheltuielilor sau impactul financiar net estimat pentru perioada 2025-2029. De asemenea, lipsesc calculele detaliate care să fundamenteze soluţiile legislative, scenariile de evoluţie bugetară şi analiza cost-beneficiu a reformei. O asemenea omisiune relevă un deficit evident de fundamentare şi transparenţă, făcând imposibilă evaluarea sustenabilităţii financiare, a necesităţii şi a proporţionalităţii măsurilor adoptate, contrar exigenţelor privind calitatea şi previzibilitatea legii.
    În consecinţă, deşi raţiuni de politică bugetară pot justifica, în principiu, ajustări ale sistemului de pensii, acestea nu pot prevala asupra obligaţiei constituţionale a statului de a garanta independenţa autorităţii judecătoreşti. Argumentele de natură bugetară, legitime în sine, nu pot fundamenta măsuri care aduc atingere substanţei garanţiilor statutului magistratului, întrucât independenţa justiţiei constituie una dintre valorile fundamentale ale ordinii constituţionale şi nu poate fi relativizată prin considerente financiare conjuncturale.
    În acelaşi timp, deşi proiectul de lege îşi justifică intervenţia prin necesitatea corectării inechităţilor dintre „toţi beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice“, reglementarea are un caracter vădit subiectiv şi selectiv. Astfel, proiectul nu aduce nicio modificare pensiilor de serviciu ale altor categorii profesionale reglementate prin acte normative distincte, precum personalul militar şi asimilat (din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale), personalul diplomatic, membrii Curţii de Conturi, funcţionarii parlamentari, precum şi alte categorii de beneficiari ai pensiilor speciale.
    În absenţa unei justificări obiective şi rezonabile pentru acest tratament diferenţiat, intervenţia legislativă apare ca fiind incoerentă în raport cu scopul declarat şi susceptibilă să creeze noi dezechilibre, în loc să le corecteze. Mai mult, lipsa unei evaluări financiare globale, care să analizeze impactul asupra ansamblului pensiilor de serviciu finanţate din fonduri publice, confirmă caracterul parţial şi insuficient fundamentat al reformei.
    Prin urmare, aceste deficienţe sunt de natură să atragă încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul cerinţelor de calitate, previzibilitate şi fundamentare a legii, precum şi a art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la principiul egalităţii în drepturi, întrucât măsurile propuse instituie un tratament diferenţiat între categorii aflate în situaţii comparabile, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.
    Din perspectiva standardelor stabilite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reglementarea criticată este susceptibilă să afecteze garanţiile materiale ale independenţei justiţiei şi să introducă o ingerinţă disproporţionată în drepturile patrimoniale ale magistraţilor.
    În jurisprudenţa CJUE s-a statuat în mod constant că independenţa judecătorilor, ca element esenţial al statului de drept şi al protecţiei jurisdicţionale efective prevăzute de art. 19 alin. (1) TUE, presupune existenţa unor garanţii statutare adecvate, inclusiv sub aspectul remuneraţiei şi al protecţiei sociale. Aceste garanţii trebuie să fie suficiente pentru a elimina orice presiune externă susceptibilă să influenţeze exercitarea atribuţiilor judiciare şi să asigure stabilitatea statutului profesional al magistraţilor pe întreaga durată a carierei, inclusiv ulterior încetării funcţiei. Astfel, în virtutea criteriului nivelului adecvat al remuneraţiei/pensiei, jurisprudenţa CJUE a statuat că „[Nivelul remuneraţiei judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, având în vedere contextul socioeconomic al statului membru în cauză, pentru a le conferi o independenţă economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului ca eventuale intervenţii sau presiuni exterioare să poată dăuna neutralităţii deciziilor lor“ (C-762/23, punctul 35; Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C-49/18, EU:C:2019:106, punctele 70-73). Acest criteriu „este valabil mutatis mutandis pentru judecătorii pensionaţi“, întrucât „faptul că judecătorii în activitate au garanţia că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupţie în perioada lor de activitate“ (C-762/23, punctul 37), făcând trimitere la Carta europeană privind statutul judecătorilor care prevede că nivelul pensiei trebuie să fie „cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii“ (punctul 38). De asemenea, criteriul justificării prin obiectiv de interes general - Măsura trebuie justificată de un obiectiv de interes general, precum „imperativul eliminării unui deficit public excesiv, în sensul articolului 126 alineatul (1) TFUE“ (C-762/23, punctul 26), iar raţiunile bugetare „trebuie să fie explicate în mod clar“ (C-762/23, punctul 27). În măsura în care intervenţia legislativă conduce la o diminuare semnificativă şi nejustificată a pensiei de serviciu până la anihilarea ei ori la o lipsă de previzibilitate a regimului acesteia, legiuitorul român se îndepărtează de la reperele fixate de CJUE şi creează riscul afectării garanţiilor materiale ale independenţei justiţiei, incompatibil cu exigenţele dreptului Uniunii.
    Din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, pensia de serviciu intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1, constituind un „bun“ în sensul autonom al Convenţiei, în măsura în care există o bază legală suficientă şi o aşteptare legitimă privind acordarea şi menţinerea acesteia. Curtea de la Strasbourg a statuat că statul poate interveni asupra prestaţiilor sociale, însă o asemenea ingerinţă trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes general şi să păstreze un just echilibru între interesul public şi protecţia drepturilor individuale. Reducerile substanţiale, imprevizibile sau care afectează esenţa dreptului pot conduce la ruperea acestui echilibru şi la constatarea unei ingerinţe disproporţionate.
    În cauza de faţă, diminuarea nivelului pensiei de serviciu, eliminarea unor mecanisme de actualizare ori transformarea acesteia într-o prestaţie apropiată sau mai redusă de pensia contributivă generală sunt de natură să afecteze aşteptările legitime ale magistraţilor şi să creeze o sarcină individuală excesivă, în special pentru persoanele deja aflate în sistem. O asemenea intervenţie este susceptibilă să ridice probleme atât sub aspectul protecţiei dreptului de proprietate, cât şi al cerinţelor de securitate juridică şi previzibilitate a legii, recunoscute în mod constant în jurisprudenţa CEDO.
    Analizată prin prisma dreptului european, legea criticată apare ca fiind de natură să afecteze standardele privind independenţa justiţiei şi protecţia bunurilor, întrucât introduce o ingerinţă cu caracter structural asupra statutului material al magistraţilor, fără a asigura un raport rezonabil de proporţionalitate între obiectivul urmărit şi impactul asupra drepturilor şi garanţiilor acestora. Aceste considerente converg spre concluzia că actul normativ supus controlului este incompatibil atât cu exigenţele constituţionale interne, cât şi cu obligaţiile europene asumate de statul român.
    De asemenea, principiul egalităţii de tratament impune ca regimurile tranzitorii instituite de legiuitor să nu producă diferenţe arbitrare sau efecte vădit discriminatorii între diferitele categorii de destinatari ai normei. În materia statutului magistraţilor, această exigenţă are o importanţă sporită, întrucât orice tratament juridic diferenţiat care afectează garanţiile materiale ale funcţiei poate avea consecinţe nu doar asupra drepturilor individuale, ci şi asupra percepţiei publice privind independenţa autorităţii judecătoreşti.
    Din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a subliniat că normele naţionale privind remuneraţia judecătorilor trebuie să fie concepute astfel încât să excludă orice risc de presiune externă şi să nu genereze, în percepţia justiţiabililor, îndoieli legitime cu privire la independenţa acestora. Astfel, în Cauza C-762/23 (punctul 23), Curtea a statuat că „normele naţionale referitoare la remuneraţia judecătorilor nu trebuie să dea naştere în percepţia justiţiabililor unor îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în cauză“. Această cerinţă are caracter general şi se aplică tuturor judecătorilor, indiferent de vechimea, momentul numirii sau regimul juridic tranzitoriu aplicabil.
    Aceleaşi exigenţe rezultă şi din ordinea constituţională internă. Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar art. 124 alin. (3) consacră independenţa judecătorilor, care presupune existenţa unor garanţii statutare uniforme, stabile şi previzibile. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că diferenţele de tratament juridic sunt permise numai dacă se întemeiază pe criterii obiective şi rezonabile şi dacă există un raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, inclusiv în materia reglementărilor tranzitorii care privesc statutul profesional sau drepturile aferente acestuia.
    În consecinţă, instituirea unor regimuri tranzitorii care conduc la diferenţe semnificative de tratament între judecători aflaţi în situaţii comparabile - de exemplu, între cei deja în funcţie şi cei care se vor pensiona ulterior sau între generaţii diferite de magistraţi - este de natură să afecteze coerenţa statutului profesional şi să creeze aparenţa unor garanţii inegale ale independenţei. O asemenea soluţie legislativă poate genera percepţia că nivelul protecţiei materiale a independenţei judecătorului depinde de factori temporali sau conjuncturali, ceea ce contravine atât art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, cât şi exigenţelor dreptului Uniunii Europene privind protecţia jurisdicţională efectivă, consacrate de art. 19 alin. (1) TUE.
    Prin urmare, în lipsa unei justificări obiective şi rezonabile pentru tratamentul diferenţiat instituit, precum şi a demonstrării caracterului său necesar şi proporţional, dispoziţiile criticate sunt susceptibile să încalce principiul egalităţii în drepturi, garanţiile constituţionale ale independenţei justiţiei şi standardele europene aplicabile. În aceste condiţii, se impune constatarea neconstituţionalităţii soluţiei legislative analizate.


    Pentru toate argumentele expuse, apreciem că intervenţiile legislative care diminuează semnificativ până la anihilare pensia de serviciu a magistraţilor sau îi alterează natura juridică afectează nu doar drepturi individuale, ci însăşi arhitectura constituţională a independenţei justiţiei ca o componentă esenţială a statului de drept.


                    Judecători,
                    Gheorghe Stan
                    Cristian Deliorga


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 153 din 18 februarie 2026

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016