Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 973 din 28 martie 2008
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 831 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 831/2012)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza Lipanescu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 11 decembrie 2012
strasbourg (cererile nr. 17.139/04, 19.852/04,36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06) această versiune a fost rectificată la 14 noiembrie2011 în conformitate cu art. 81 din regulamentul curţii hotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza lipănescu şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din egbert myjer, preşedinte, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.procedura1. la originea cauzelor se află 7 cereri (nr. 17.139/04, 19.852/04, 36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06) îndreptate ...
Monitorul Oficial 756 din 09 Noiembrie 2012 (M. Of. 756/2012)
ORDIN nr. 2.765 din 5 noiembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de inregistrare si evaluare a solicitarilor de finantare a unor cheltuieli de investitii si reparatii capitale pentru centrele de zi si rezidentiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, precum si de decontare a finantarii EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 9 noiembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 973/2012 privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat, prin bugetul ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale,în baza art. 12 din hotărârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă metodologia de înregistrare şi evaluare a solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele ...
Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012
---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012
---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...
Monitorul Oficial 904 din 20 Decembrie 2011 (M. Of. 904/2011)
REGULAMENT din 14 decembrie 2011 de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
Art. 1agenţia naţionalã de Îmbunãtãţiri funciare, denumitã în continuare agenţia, este instituţie publicã, cu personalitate juridicã, finanţatã din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, care funcţioneazã în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, denumit în continuare ministerul.art. 2sediul agenţiei este în municipiul bucureşti, Şos. olteniţei nr. 35-37, sectorul 4.art. 3agenţia aplicã principiile realizãrii obiectivelor îmbunãtãţirilor funciare stabilite de legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, gestioneazã eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimã a acestora, asigurã integritatea şi funcţionarea durabilã a amenajãrilor de îmbunãtãţiri funciare aflate în ...
HOTARARE nr. 1.223 din 14 decembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 82/2011 privind unele mãsuri de organizare a activitãţii de îmbunãtãţiri funciare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri funciare, instituţie publicã, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministruemil boccontrasemneazã: -------------- ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, valeriu tabãrãministrul muncii, familiei şi protecţieisociale, sulfina barbup. ministrul finanţelor publice,bogdan alexandru drãgoi,secretar de statbucureşti, 14 decembrie 2011.nr. 1.223.anexĂ regulament de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri ...
Monitorul Oficial 586 bis din 18 August 2011 (M. Of. 586 bis/2011)
GHID din 2 august 2011 de practica medicala pentru specialitatea neonatologie - Alimentatia nou-nascutului la termen sanatos (Anexa nr. 2)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011
*t*─────────*) aprobat de ordinul nr. 1.232/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011*st**t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologie comisia consultativã de din românia din românia pediatrie şi neonatologiecolecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie ghidul 02/revizia 0 7-8.12.2009*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 484 din 07 Iulie 2011 (M. Of. 484/2011)
ORDIN nr. A/569 din 22 iunie 2011 privind publicarea Rezolutiei Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite nr. 1.973 (2011) privind situatia din Libia EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 7 iulie 2011
În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 217/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. articol unicse dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a rezoluţiei consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite nr. 1.973 (2011) privind situaţia din libia, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ministrul afacerilor externe,teodor baconschibucureşti, 22 ...








