Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 907 din 15 mai 2013
Monitorul Oficial 931 din 19 Decembrie 2014 (M. Of. 931/2014)
HOTĂRÂRE nr. 1.102 din 10 decembrie 2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 931 din 19 decembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta hotărâre stabileşte:a) reguli care urmăresc să realizeze libera circulaţie a articolelor pirotehnice pe teritoriul româniei şi al celorlalte state membre ale uniunii europene, asigurând un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi a siguranţei publice, precum şi protecţia şi securitatea consumatorilor, ţinând seama de aspectele relevante legate de protecţia mediului;b) cerinţele esenţiale de ...
Monitorul Oficial 907 din 15 Decembrie 2014 (M. Of. 907/2014)
ORDIN nr. 1.620 din 4 decembrie 2014 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.151/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de servicii specifice efectuate de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 907 din 15 decembrie 2014
În temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) lit. a) din hotărârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ...
Monitorul Oficial 833 din 14 Noiembrie 2014 (M. Of. 833/2014)
NORME METODOLOGICE din 4 noiembrie 2014 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 14 noiembrie 2014
Art. 1 obiectprezentele norme metodologice stabilesc condiţiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanţare în cadrul programelor naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol, definite prin regulamentul (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79, (ce) nr. 1.037/2001 şi (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului, cu completările ulterioare, şi regulamentul (ce) nr. 555/2008 al comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 479/2008 ...
ORDIN nr. 1.648 din 4 noiembrie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, şi pentru aprobarea modelului de contract privind punerea în aplicare a programelor de promovare a vinurilor EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 14 noiembrie 2014
Văzând referatul de aprobare al direcţiei comerţ exterior şi promovare produse agricole nr. 505 din 30 septembrie 2014,având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr 1.306/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 352/78, (ce) nr. 165/94, (ce) nr. 2.799/98, (ce) nr. 814/2000, (ce) nr. 1.290/2005 şi (ce) nr. 485/2008 ale consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, ale regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi ...
Monitorul Oficial 830 din 13 Noiembrie 2014 (M. Of. 830/2014)
ORDIN nr. 1.763 din 10 noiembrie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 13 noiembrie 2014
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 113.940 din 3 noiembrie 2014,având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 352/78, (ce) nr. 165/94, (ce) nr. 2.799/98, (ce) nr. 814/2000, (ce) nr. 1.290/2005 şi (ce) nr. 485/2008 ale consiliului, ale regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. ...
Monitorul Oficial 726 din 03 Octombrie 2014 (M. Of. 726/2014)
HOTĂRÂRE nr. 811 din 17 septembrie 2014 pentru aprobarea mecanismului de alocare anuală finală cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada a treia a schemei de comercializare aferente instalaţiilor staţionare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 3 octombrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 60 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă mecanismul de alocare anuală finală cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada a treia a schemei de comercializare aferente instalaţiilor staţionare în care se desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare ...
Monitorul Oficial 588 din 06 August 2014 (M. Of. 588/2014)
ORDONANŢĂ nr. 9 din 31 iulie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 6 august 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 119/2014 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2014 aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 805 şi 805 bis din 19 decembrie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2014, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...
Monitorul Oficial 300 din 24 Aprilie 2014 (M. Of. 300/2014)
ORDIN nr. 42 din 17 martie 2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2013 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 24 aprilie 2014
Văzând referatul de aprobare nr. 589 din 19 februarie 2014, întocmit de direcţia generală afaceri interne şi administraţie din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ...
Monitorul Oficial 278 din 16 Aprilie 2014 (M. Of. 278/2014)
ORDIN nr. 15.482 din 8 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M." - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 16 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 din hotărârea guvernului nr. ...
ORDIN nr. 412 din 14 martie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M." - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 16 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 din hotărârea guvernului nr. ...