Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 89 din 11 decembrie 2013
Monitorul Oficial 398 din 12 Mai 2026 (M. Of. 398/2026)
ORDIN nr. 471 din 4 mai 2026 pentru actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anii 2022, 2023 şi 2024, şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2022, la data de 1.01.2023, la data de 1.10.2023, respectiv la data de 1.07.2024, conform Sentinţei civile nr. 224/16.10.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.321/17.03.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 646/45/2025 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 398 din 12 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 2.471 din 20.04.2026, nr. 1.147 din 17.04.2026 şi nr. 703 din 16.04.2026, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, direcţia economică şi direcţia juridică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor ...
Monitorul Oficial 397 din 12 Mai 2026 (M. Of. 397/2026)
ORDIN nr. 430 din 22 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 12 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 128 din 26.01.2026, elaborat de direcţia generală siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile art. 2 şi ale art. 24 din legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile ...
Monitorul Oficial 373 din 05 Mai 2026 (M. Of. 373/2026)
ORDIN nr. 462 din 27 aprilie 2026 privind actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anii 2022, 2023 şi 2024 şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2022, la data de 1.01.2023, la data de 1.10.2023, respectiv la data de 1.07.2024, conform Sentinţei civile nr. 79/27.03.2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.232/5.03.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.756/54/2024 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 5 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 2.357 din 15.04.2026, nr. 966 din 2.04.2026 şi nr. 709 din 2.04.2026, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, direcţia economică şi direcţia juridică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor ...
ORDIN nr. 461 din 27 aprilie 2026 pentru actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anii 2020, 2021, 2022, 2023 şi 2024 şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2020, la data de 1.01.2021, la data de 1.01.2022, la data de 1.01.2023, la data de 1.10.2023, respectiv la data de 1.07.2024, conform Sentinţei civile nr. 67/17.03.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 887/25.02.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 709/45/2024 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 5 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 2.358 din 15.04.2026, nr. 967 din 2.04.2026 şi nr. 708 din 2.04.2026, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, direcţia economică şi direcţia juridică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din ...
Monitorul Oficial 369 din 04 Mai 2026 (M. Of. 369/2026)
ORDIN nr. 441 din 24 aprilie 2026 pentru actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anii 2021, 2022, 2023 şi 2024 şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2021, la data de 1.01.2022, la data de 1.01.2023, la data de 1.10.2023, respectiv la data de 01.07.2024, conform Sentinţei civile nr. 77/27.03.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 825/45/2024, definitivă prin Decizia civilă nr. 829/12.02.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 825/45/2024 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 4 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 2.375 din 15.04.2026, nr. 971 din 9.04.2026 şi nr. 689 din 8.04.2026, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, direcţia economică şi direcţia juridică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor ...
Monitorul Oficial 350 din 29 Aprilie 2026 (M. Of. 350/2026)
ORDIN nr. 429 din 22 aprilie 2026 pentru actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anii 2020, 2021, 2022, 2023 şi 2024 şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie la data de 1.01.2020, la data de 1.01.2021, la data de 1.01.2022, la data de 1.01.2023, la data de 1.10.2023, respectiv la data de 1.07.2024, conform Sentinţei civile nr. 130/14.05.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 988/26.02.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 862/45/2024 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 29 aprilie 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 2.354 din 15.04.2026, nr. 1.032 din 7.04.2026 şi nr. 736 din 7.04.2026, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, direcţia economică şi direcţia juridică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile art. 15^2 din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor ...
Monitorul Oficial 344 din 29 Aprilie 2026 (M. Of. 344/2026)
ORDIN nr. 140 din 24 aprilie 2026 privind aprobarea Sistemului de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate socială prevăzută în Planul strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. 11.489/2026 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia), ţinând seama de prevederile: - regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013, cu modificările şi completările ulterioare; – regulamentului (ue) ...
Monitorul Oficial 338 din 28 Aprilie 2026 (M. Of. 338/2026)
ORDIN nr. 141 din 24 aprilie 2026 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 42/2026 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăţilor directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2025, finanţate din Fondul european de garantare agricolă prin intervenţiile din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 28 aprilie 2026
Având în vedere referatul comun de aprobare nr. 228.043 din 24.04.2026 al direcţiei generale dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027, şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia),în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile ...
Monitorul Oficial 325 din 24 Aprilie 2026 (M. Of. 325/2026)
DECIZIA nr. 95 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2025 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2025 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, cu referire la art. V alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 24 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
Monitorul Oficial 318 din 22 Aprilie 2026 (M. Of. 318/2026)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 22 aprilie 2026
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 45/2026 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 250 din 31 martie 2025, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1116 din 4 decembrie 2025.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se ...








