Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 88 din 7 februarie 2006
Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 810 din 16 Noiembrie 2011 (M. Of. 810/2011)
ORDIN nr. 6.180 din 7 noiembrie 2011 pentru modificarea art. 1 din Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.818/2011 privind acordarea acreditarii pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Grupul Scolar de Management Economic si Drept Administrativ "Virgil Madgearu" din municipiul Cluj-Napoca EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 16 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 87/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calitãţii în Învãţãmântul preuniversitar (aracip), cu modificãrile ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţionalã în vederea autorizãrii, acreditãrii şi evaluãrii periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)
METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011
---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...
Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)
ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 745 din 24 Octombrie 2011 (M. Of. 745/2011)
REGULAMENT din 11 octombrie 2011 de aplicare a măsurilor de protecţie civilă în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor EMITENT: Ministerul Administraţiei şi Internelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 745 din 24 octombrie 2011
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) măsurile de protecţie civilă se aplică în toate unităţile ministerului administraţiei şi internelor, denumit în continuare m.a.i., în scopul:a) stabilirii unei concepţii unitare privind activitatea de planificare, organizare, coordonare, conducere şi realizare a măsurilor pentru limitarea şi înlăturarea efectelor produse de situaţiile de urgenţă şi atacurile din aer pe timpul conflictelor armate;b) protejării personalului propriu şi a bunurilor din dotare;c) menţinerii capacităţii operaţionale şi operative pentru îndeplinirea misiunilor specifice stabilite în competenţă şi intervenţia în situaţii de protecţie civilă în sprijinul populaţiei până la restabilirea stării de normalitate.(2) măsurile de protecţie civilă sunt de prevenire, de ...
ORDIN nr. 224 din 11 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a masurilor de protectie civila in unitatile Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 24 octombrie 2011
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1), ale art. 10 şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi cele ale art. 4 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 15/2005,în temeiul art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite prezentul ...
Monitorul Oficial 735 din 19 Octombrie 2011 (M. Of. 735/2011)
REGULAMENT din 7 octombrie 2011 de organizare si functionare a casei corpului didactic EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 19 octombrie 2011
Cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1statutul casei corpului didacticart. 1casa corpului didactic este unitate conexã a ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, care funcţioneazã în fiecare judeţ, respectiv în municipiul bucureşti, în baza prevederilor art. 99 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.art. 2casa corpului didactic poate organiza filiale în judeţ, respectiv în sectoarele municipiului bucureşti.art. 3casa corpului didactic este instituţie cu personalitate juridicã, cu sediu, patrimoniu, siglã şi sigiliu proprii, subordonatã metodologic direcţiei generale management, resurse umane şi reţea şcolarã din cadrul ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, iar pe plan local este coordonatã şi controlatã de inspectoratul şcolar judeţean, ...
ORDIN nr. 5.554 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a casei corpului didactic EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 19 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 99 alin. (1) şi (3) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului nr. 4.713/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic şi a metodologiei de încadrare a personalului didactic şi didactic auxiliar ...
Monitorul Oficial 732 din 18 Octombrie 2011 (M. Of. 732/2011)
LEGE nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicata*) notarilor publici si a activitatii notariale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 18 octombrie 2011
---------*) republicatã în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011, dându-se textelor o nouã numerotare.legea nr. 36/1995 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 92 din 16 mai 1995, iar ulterior a mai fost modificatã şi completatã prin:- ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 378 din 29 decembrie 1997, aprobatã cu modificãri şi completãri ...








