Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 865 din 31 octombrie 2003
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 830 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 830/2012)
ORDIN nr. 2.769 din 5 noiembrie 2012 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 al Societatii Comerciale TOHAN - S.A., filiala a Companiei Nationale ROMARM - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 11 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 1.647 din 5 decembrie 2012 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 al Societatii Comerciale TOHAN - S.A., filiala a Companiei Nationale ROMARM - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 11 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 2.369 din 31 octombrie 2012 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 al Societatii Comerciale TOHAN - S.A., filiala a Companiei Nationale ROMARM - S.A. EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI Nr. 2.769 din 5 noiembrie 2012 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 11 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 755 din 09 Noiembrie 2012 (M. Of. 755/2012)
ORDIN nr. 1.924 din 6 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările si completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.412 din 29 octombrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările si completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.203 din 2 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările si completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
Monitorul Oficial 752 din 08 Noiembrie 2012 (M. Of. 752/2012)
ORDIN nr. 2.075 din 1 august 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV Cluj - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 8 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.416 din 29 octombrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV Cluj - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 8 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.391 din 26 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV Cluj - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 8 noiembrie 2012