Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 788 din 12 mai 2020
Monitorul Oficial 996 din 28 Octombrie 2020 (M. Of. 996/2020)
ORDIN nr. 1.810 din 23 octombrie 2020 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 28 octombrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt.10.788/2020 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 788 bis din 28 August 2020 (M. Of. 788 bis/2020)
PROCEDURĂ OPERAŢIONALĂ din 21 august 2020 privind efectuarea controlului pe teren centru cererile unice de plată aferente măsurii 10, pachetul 8 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 788 bis din 28 august 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 247 din 21 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 788 din 28 august 2020.──────────ministerul agriculturii Şi dezvoltĂrii ruraleagenŢia naŢionalĂ pentru zootehnieprof. dr. g.k. constantinescuprogramul naŢional de dezvoltare ruralĂ2014 - 2020cod: po 93 ct-p8m10abrevieri:madr - ministerul agriculturii şi dezvoltării ruraleanz - agenţia naţională pentru zootehnic "prof. dr. g.k. constantinescu"dpgpz - direcţia patrimoniu genetic şi patrimoniu zoopastoral dtz - direcţia tehnică de zootehniescprga - serviciul conservare şi protecţia resurselor genetice la animalecrz - centrul regional de zootehnieojz - oficiul judeţean de zootehnieisz - inspecţia de stat în zootehniedgdr - am pndr - direcţia generală de ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 702 din 05 August 2020 (M. Of. 702/2020)
HOTĂRÂRE nr. 596 din 31 iulie 2020 privind stabilirea măsurilor necesare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind iniţiativa cetăţenească europeană şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1.799 al Comisiei din 22 octombrie 2019 de stabilire a unor specificaţii tehnice pentru sistemele separate de colectare online în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenească europeană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 702 din 5 august 2020
În scopul asigurării aplicării în românia a prevederilor regulamentului (ue) 2019/788 al parlamentului european şi al consiliului din 17 aprilie 2019 privind iniţiativa cetăţenească europeană şi ale regulamentului de punere în aplicare (ue) 2019/1.799 al comisiei din 22 octombrie 2019 de stabilire a unor specificaţii tehnice pentru sistemele separate de colectare online în temeiul regulamentului (ue) 2019/788 al parlamentului european şi al consiliului privind iniţiativa cetăţenească europeană,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal şi instituţional necesar aplicării regulamentului (ue) 2019/788 al parlamentului european şi al consiliului din 17 aprilie ...
Monitorul Oficial 524 bis din 18 Iunie 2020 (M. Of. 524 bis/2020)
PROTOCOL din 12 decembrie 2019 Sesiunii a XI-a a Împuterniciţilor pentru aplicarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 524 bis din 18 iunie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 412 din 21 mai 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 524 din 18 iunie 2020.──────────protocolulsesiunii a xi-a a Împuterniciţilor pentru aplicareaacordului între guvernul româniei şi guvernul ucrainei privind cooperareaîn domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la galaţi, la 30 septembrie 1997(suceava 2019 - românia)În conformitate cu prevederile art. 16 al acordului între guvernul româniei şi guvernul ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la 30 septembrie 1997, la galaţi, în perioada 11-12 decembrie 2019, la suceava, a avut loc sesiunea a xi-a a Împuterniciţilor părţilor.la lucrările sesiunii au participat:- din partea română:simona ...
Monitorul Oficial 490 din 10 Iunie 2020 (M. Of. 490/2020)
ORDIN nr. 947 din 6 mai 2020 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Societăţii Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filiala Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 10 iunie 2020
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 456 din 29 Mai 2020 (M. Of. 456/2020)
ORDIN nr. 705 din 29 mai 2020 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 456 din 29 mai 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 2.177/29.05.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele casei naţionale ...
Monitorul Oficial 400 din 15 Mai 2020 (M. Of. 400/2020)
ORDIN nr. 788 din 12 mai 2020 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 477/2009 privind înfiinţarea Registrului Naţional de Transplant, desemnarea persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din Registrul Naţional de Transplant din cadrul unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic şi stabilirea datelor necesare înregistrării unei persoane pentru atribuirea codului unic de înregistrare la Agenţia Naţională de Transplant EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 15 mai 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 2.233 din 12 mai 2020 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii şi adresa agenţiei naţionale de transplant nr. 865 din 24 martie 2020, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 17.340 din 1 aprilie 2020, având în vedere prevederile titlului vi - efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile ordonanţei guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale de transplant, aprobată cu modificări şi completări ...
Monitorul Oficial 385 din 13 Mai 2020 (M. Of. 385/2020)
DECIZIA nr. 49 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în forma modificată prin art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 385 din 13 mai 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...








