Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 78 din 9 noiembrie 2016
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1160 din 01 Decembrie 2020 (M. Of. 1160/2020)
ORDIN nr. 4.660.203 din 30 noiembrie 2020 privind prelungirea măsurii carantinei zonale pentru oraşul Cugir, judeţul Alba EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 din 1 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din oraşul cugir, judeţul alba, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2, în perioada 15-28.11.2020, de 6,57 la 1.000 de locuitori în oraşul cugir, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă alba nr. 78 din 30.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului alba nr. 13.405 din 29.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 245 din 29.11.2020,în temeiul prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...
Monitorul Oficial 1133 din 25 Noiembrie 2020 (M. Of. 1133/2020)
ORDIN nr. 4.660.099 din 25 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru oraşul Ineu, judeţul Arad EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1133 din 25 noiembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din oraşul ineu, judeţul arad, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 10,25 la 1.000 de locuitori în oraşul ineu, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă arad nr. 78 din 24.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului arad nr. 16.310 din 23.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. cnscbt 198 din 23.11.2020,în temeiul prevederilor art. 3 lit. ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1119 din 21 Noiembrie 2020 (M. Of. 1119/2020)
ORDIN nr. 4.660.064 din 21 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Mediaş, judeţul Sibiu EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1119 din 21 noiembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din municipiul mediaş, judeţul sibiu, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 8,78 la 1.000 de locuitori în municipiul mediaş, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă sibiu nr. 90 din 21.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului sibiu nr. sb 16.928 din 20.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. cnscbt 177 din 20.11.2020,în temeiul prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 1115 din 21 Noiembrie 2020 (M. Of. 1115/2020)
ORDIN nr. 4.660.059 din 21 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Medgidia, judeţul Constanţa EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1115 din 21 noiembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din municipiul medgidia, judeţul constanţa, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 5,56 la 1.000 de locuitori în municipiul medgidia, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă constanţa nr. 78 din 20.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului constanţa nr. sbt 22.603 din 19.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. insp-cnscbt 161 din 19.11.2020,în temeiul prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 1113 din 20 Noiembrie 2020 (M. Of. 1113/2020)
ORDIN nr. 4.660.046 din 20 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Lugoj, judeţul Timiş EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1113 din 20 noiembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din municipiul lugoj, judeţul timiş, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 7,05 la 1.000 de locuitori în municipiul lugoj, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă timiş nr. 78 din 20.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului timiş nr. 31.919 din 20.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 18.760 din 20.11.2020, în temeiul prevederilor art. 3 lit. ...
Monitorul Oficial 1106 din 19 Noiembrie 2020 (M. Of. 1106/2020)
ORDIN nr. 3.965 din 15 octombrie 2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea specializării inteligente în regiunea Sud-Est, în cadrul "Iniţiativei DG Regio pentru regiuni mai puţin dezvoltate" prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 19 noiembrie 2020
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 12.793/12.10.2020,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 77/2020,ţinând cont de prevederile art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 ...
Monitorul Oficial 1100 din 18 Noiembrie 2020 (M. Of. 1100/2020)
ORDIN nr. 4.659.987 din 18 noiembrie 2020 privind prelungirea măsurii carantinei la nivelul municipiului Zalău, judeţul Sălaj EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1100 din 18 noiembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 în municipiul zalău, judeţul sălaj, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 9,49 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă sălaj nr. 78 din data de 17.11.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului sălaj nr. 8.402 din 17.11.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică înregistrat la direcţia de sănătate publică a judeţului sălaj cu ...