Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 778 din 11 martie 2010
Monitorul Oficial 304 din 03 Mai 2011 (M. Of. 304/2011)
HOTARARE nr. 424 din 20 aprilie 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a masurilor cofinantate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 3 mai 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i hotãrârea guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a mãsurilor cofinanţate din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã prin programul naţional de dezvoltare ruralã 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 176 din 7 martie 2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 1, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"(2) prin pndr se finanţeazã inclusiv 3 scheme transparente de ajutor de stat elaborate potrivit regulamentului (ce) nr. 70/2001 al ...
Monitorul Oficial 252 din 11 Aprilie 2011 (M. Of. 252/2011)
ORDIN nr. 507 din 14 martie 2011 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 47/2006 pentru aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la aparate consumatoare de combustibili gazoşi (actualizată) EMITENT: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 252 din 11 aprilie 2011
Având în vedere prevederile art. 15 din hotărârea guvernului nr. 453/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 47/2006 pentru aprobarea listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la aparatele consumatoare de combustibili gazoşi (actualizată), publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 253 din 21 ...
Monitorul Oficial 154 din 03 Martie 2011 (M. Of. 154/2011)
ORDIN nr. 1.005 din 21 februarie 2011 pentru aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 3 martie 2011
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publicã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 72 din 27 Ianuarie 2011 (M. Of. 72/2011)
DECIZIE nr. 1.400 din 28 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 27 ianuarie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - preşedinteacsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 485 din 15 Iulie 2010 (M. Of. 485/2010)
CODUL DE PROCEDURA CIVILA din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 485 din 15 iulie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedurã civilã şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de procedurã civilãart. 1obiectul şi scopul codului de procedurã civilã(1) codul de procedurã civilã, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţã şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotãrârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfãptuirii justiţiei în materie civilã.(2) În înfãptuirea justiţiei, instanţele judecãtoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertãţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedura civila EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 15 iulie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar domeniul de reglementare al codului de procedurã civilã şi principiile fundamentale ale procesului civil cap. i domeniul de reglementare al codului de procedurã civilã art. 1 obiectul şi scopul codului de procedurã civilã (1) codul de procedurã civilã, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţã şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotãrârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfãptuirii justiţiei în materie civilã. ...
Monitorul Oficial 412 din 21 Iunie 2010 (M. Of. 412/2010)
ORDIN nr. 143 din 16 iunie 2010 privind componenta si functionarea Comitetului pentru Organizatiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum si procedurile de recunoastere, monitorizare si control, retragere a recunoasterii, extindere a acordurilor interprofesionale si delegare de atributii pentru organizatiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 21 iunie 2010
Vãzând referatul de aprobare nr. 73.076 din 11 iunie 2010 al direcţiei generale politici agricole, în baza: - prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 103/2008 privind înfiinţarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 29/2009 , - prevederilor art. 10 din hotãrârea guvernului nr. 1.068/2009 privind organizarea şi funcţionarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare şi pentru aprobarea criteriilor de reprezentare, a procedurii de acordare şi retragere a recunoaşterii, de control şi monitorizare a acestora, precum şi delegarea de atribuţii, în temeiul ...








