Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 72 din 25 iunie 2019
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 552 din 04 Iulie 2019 (M. Of. 552/2019)
ORDIN nr. 369 din 27 iunie 2019 pentru aprobarea compoziţiei nutritive a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor, precum şi a cerinţelor nutriţionale ale acestora EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 4 iulie 2019
Văzând referatul direcţiei generale politici agricole nr. 262.626 din 5.06.2019,în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 6 alin. (1) lit. a) şi c) din anexa nr. 2 „metodologie pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor obţinute din creşterea şi exploatarea animalelor, precum şi a normelor de venit unitare pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. c) din legea nr. 566/2004“ la hotărârea guvernului nr. 30/2019 privind aprobarea metodologiilor pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole, precum şi a metodologiei ...
Monitorul Oficial 547 din 03 Iulie 2019 (M. Of. 547/2019)
ORDIN nr. 72 din 25 iunie 2019 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru stabilirea atribuţiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 8/2016 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 3 iulie 2019
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. inormele metodologice pentru stabilirea atribuţiilor structurilor ministerului afacerilor interne în vederea aplicării prevederilor legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele uniunii europene, aprobate prin ordinul ministrului afacerilor interne nr. 8/2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 63 din 28 ianuarie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 9, alineatele (6)-(8) se modifică şi vor avea ...
Monitorul Oficial 536 din 28 Iunie 2019 (M. Of. 536/2019)
ORDIN nr. 978 din 26 iunie 2019 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017, precum şi modificarea şi completarea acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. sp 8.215 din 27.06.2019 al agenţiei naţionale de programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile:- art. 51 alin. (5) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. inormele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică ...
Monitorul Oficial 530 din 28 Iunie 2019 (M. Of. 530/2019)
ORDIN nr. 619 din 27 iunie 2019 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, precum şi pentru prelungirea aplicării prevederilor acestuia şi prorogarea unui termen EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 530 din 28 iunie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. d.g. 841 din 27.06.2019 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare, şi hotărârea guvernului nr. 440/2019 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor hotărârii guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi pentru modificarea secţiunii a din anexa la aceasta,în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 526 din 27 Iunie 2019 (M. Of. 526/2019)
DECIZIA nr. 3 din 26 februarie 2019 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 27 iunie 2019
Dosarul nr. 3.394/1/2018 conexat cu dosarul nr. 77/1/2019 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│anca │- judecător la secţia ││mădălina │penală ...
Monitorul Oficial 508 din 24 Iunie 2019 (M. Of. 508/2019)
DECIZIA nr. 176 din 26 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 508 din 24 iunie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 496 din 19 Iunie 2019 (M. Of. 496/2019)
REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziţii referitoare la prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii conform Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 19 iunie 2019
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 8,10,14,15,17,19,28,30-33,60,75,76, 79, 82, 89, 126, 276, 277, 280 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, în urma deliberărilor din şedinţa consiliului autorităţii de supraveghere financiară din data de 5.06.2019,autoritatea de supraveghere financiară emite prezentul regulament.titlul ...
Monitorul Oficial 486 din 14 Iunie 2019 (M. Of. 486/2019)
ORDIN nr. 1.881 din 6 iunie 2019 privind instituirea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru Sprijinirea specializării inteligente în regiunile mai puţin dezvoltate selectate ca pilot în cadrul iniţiativei "DG Regio pentru regiuni mai puţin dezvoltate" prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 486 din 14 iunie 2019
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 5.861 din 14.05.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 483 din 13 Iunie 2019 (M. Of. 483/2019)
ORDIN nr. 69 din 12 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 183/2018 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referinţă pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi ale preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2019 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 483 din 13 iunie 2019
Având în vedere prevederile art. 79 alin. (7) lit. a) şi ale art. 124 alin. (1^1)-(1^3) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 lit. d) şi e), art. 10 alin. (3), (5^1) şi (6), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22, art. 23 alin. (4) şi art. 25 din hotărârea guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, ale metodologiei de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică ...








