Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 69 din 20 iulie 2006
Monitorul Oficial 475 din 22 Mai 2025 (M. Of. 475/2025)
ORDIN nr. 1.424 din 9 mai 2025 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.494/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 475 din 22 mai 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.424r din 9.05.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.494/2023 pentru aprobarea preţurilor ...
Monitorul Oficial 458 din 16 Mai 2025 (M. Of. 458/2025)
DECIZIA nr. 157 din 27 martie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 458 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 457 din 16 Mai 2025 (M. Of. 457/2025)
DECIZIA nr. 209 din 9 aprilie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 11 alin. (2) şi art. 11^1 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003] din aceeaşi lege, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 457 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 456 din 16 Mai 2025 (M. Of. 456/2025)
DECIZIA nr. 245 din 25 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 456 din 16 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 401 din 06 Mai 2025 (M. Of. 401/2025)
DECIZIA nr. 615 din 5 noiembrie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 401 din 6 mai 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 400 din 06 Mai 2025 (M. Of. 400/2025)
DECIZIA nr. 85 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 din capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 6 mai 2025
Dosar nr. 2.365/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- pentru preşedintele ││ponea ...
Monitorul Oficial 380 din 29 Aprilie 2025 (M. Of. 380/2025)
DECIZIA nr. 67 din 3 martie 2025 privind luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 380 din 29 aprilie 2025
Dosar nr. 2.242/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 350 bis din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 350 bis/2025)
ANEXE din 15 aprilie 2025 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 73/2025 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2025 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 bis din 22 aprilie 2025
──────────conţinute de ordinul nr. 147 din 15 aprilie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 350 din 22 aprilie 2025.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la ordinul nr. 73/2025)operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ...
Monitorul Oficial 313 bis din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 313 bis/2025)
PLAN din 27 martie 2025 de management al sitului Natura 2000 ROSCI0023 Cascada Mişina şi al rezervaţiei naturale 2.818 Cascada Mişina EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 bis din 9 aprilie 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 849 din 27 martie 2025, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 313 din 9 aprilie 2025.────────── cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.2.1. procesul de elaborare a planului de management1.2.2. procedura de modificare şi reactualizare a planului de management1.3. descrierea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.3. limitele ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management2. mediul abiotic al ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. ...
Monitorul Oficial 303 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 303/2025)
DECIZIA nr. 56 din 24 februarie 2025 referitoare la schimbarea încadrării juridice întro infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 303 din 7 aprilie 2025
Dosar nr. 2.941/1/2024┌─────────┬────────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de ││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lucia │ ││tatiana │- judecător la secţia penală││rog │ ...