Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 554 din 31 martie 2021
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...
Monitorul Oficial 739 din 28 Iulie 2021 (M. Of. 739/2021)
LEGE nr. 219 din 26 iulie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 739 din 28 iulie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 451 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:"legeprivind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante"2. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) prezenta lege reglementează prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante.(2) substanţele dopante sunt prevăzute în anexele nr. 1 ...
Monitorul Oficial 735 din 27 Iulie 2021 (M. Of. 735/2021)
DECIZIA nr. 45 din 7 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 50 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 735 din 27 iulie 2021
Dosar nr. 932/1/2021 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei││denisa-angelica│de contencios ││stănişor │administrativ şi ││ │fiscal - preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│ ...
Monitorul Oficial 688 din 12 Iulie 2021 (M. Of. 688/2021)
DECIZIA nr. 392 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), ale art. 4 alin. (1) teza a doua şi ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 72 alin. (2) din aceeaşi lege, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarealit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 12 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 659 din 02 Iulie 2021 (M. Of. 659/2021)
ORDIN nr. 890 din 7 iunie 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Ordin nr. 43 din 25 februarie 2021
ORDIN nr. 372 din 13 mai 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Ordin nr. 43 din 25 februarie 2021
ORDIN nr. 61 din 23 aprilie 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Ordin nr. 43 din 25 februarie 2021
ORDIN nr. 554 din 31 martie 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Ordin nr. 43 din 25 februarie 2021
ORDIN nr. 43 din 25 februarie 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. 2.212 din 19.02.2021 al autorităţii naţionale fitosanitare,având în vedere prevederile:- art. 59 alin. (1) din regulamentul (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009, (ue) nr. 1.151/2012, (ue) nr. 652/2014, (ue) 2016/429 şi (ue) 2016/2.031 ale parlamentului european şi ale consiliului, a ...
Monitorul Oficial 647 din 30 Iunie 2021 (M. Of. 647/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 30 iunie 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 30 iunie 2021
În contextul în care importanţa asigurării securităţii la incendiu este consacrată la nivel european, fiind o cerinţă fundamentală a construcţiilor prevăzută în regulamentul (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului,având în vedere faptul că emiterea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale securitate la incendiu, constituie un act important de exercitare a autorităţii statului în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind necesară corelarea controlului de stat, prin aceste ...