Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 553 din 1 noiembrie 2004
Monitorul Oficial 386 din 14 Aprilie 2021 (M. Of. 386/2021)
RAPORT nr. 6.733 din 22 martie 2021 privind activitatea desfăşurată de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în anul 2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 386 din 14 aprilie 2021
Cap. iintroduceremăsurile adoptate de dcfppce în contextul crizei generate de covid-19anul 2020 a fost unul atipic şi complicat pentru fiecare dintre noi, iar departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale (denumit în continuare departamentul sau dcfppce), ca toate structurile din cadrul autorităţii electorale permanente (aep), a fost nevoit să se adapteze noii realităţi alături de întreaga societate. fie că vorbim de modificarea calendarului anual de activitate, fie că ne referim la schimbarea paradigmei de interacţiune cu formaţiunile politice, departamentul a reuşit să îşi păstreze obiectivele specifice şi să îşi îndeplinească mandatul primit prin lege.În fapt, toată ...
Monitorul Oficial 369 din 09 Aprilie 2021 (M. Of. 369/2021)
HOTĂRÂRE nr. 432 din 8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 9 aprilie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 245 din 11 Martie 2021 (M. Of. 245/2021)
HOTĂRÂRE nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 245 din 11 martie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 140 din 11 Februarie 2021 (M. Of. 140/2021)
HOTĂRÂRE nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 11 februarie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 44 din 14 Ianuarie 2021 (M. Of. 44/2021)
DECIZIA nr. 874 din 9 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 44 din 14 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 36 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 36/2021)
HOTĂRÂRE nr. 3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 1330 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1330/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1330 din 31 decembrie 2020
Pandemia covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de guvernul româniei în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. În baza decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, a legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile ...
Monitorul Oficial 1215 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1215/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.065 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1215 din 11 decembrie 2020
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu completările ulterioare,având ...
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...








