Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 53 din 25 februarie 2010
Monitorul Oficial 1061 din 02 Noiembrie 2022 (M. Of. 1061/2022)
ORDIN nr. 3.323 din 28 octombrie 2022 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 din 2 noiembrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 19.240 din 28.10.2022 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
DECIZIA nr. 19 din 3 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 din 2 noiembrie 2022
Dosar nr. 1.276/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ │- pentru preşedintele ││rodica dorin │delegat al secţiei a ││ ...
Monitorul Oficial 1060 din 02 Noiembrie 2022 (M. Of. 1060/2022)
DECIZIA nr. 369 din 5 iulie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, şi a sintagmei "în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ" din cuprinsul art. 15 alin. (4) din această lege, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1060 din 2 noiembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 990 bis din 12 Octombrie 2022 (M. Of. 990 bis/2022)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 16 septembrie 2022 pentru conservarea şi managementul populaţiei de gâscă cu gât roşu - Branta ruficollis, în perioada 2022-2032 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 990 bis din 12 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.480 din 16 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 990 din 12 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) coordonator emil todorov societatea ornitologică românăbd. hristo botev nr. 3, ap. 6, bucureşti office@sor.rodocumentul a fost elaborat în cadrul proiectului life16 nat/bg/000847 (a se vedea imaginea asociată) contribuitoriajder vitalie, ambrus laszlo, amarghioalei vlad, avedic mihai, bandacu dan, baltag emanuel Ştefan, barbu alida, benko zoltan, bugariu sebastian, cotoară andrei, chirilă florin, cotorogea cornel, sandu cristian, cuzic viorel, damoc dorin, dima cornel, dinu andrei, domşa cristian, drăgan dănuţ, fasolă-mătăsaru lucian, fântână ciprian, fuciu cătălin, galan petrişor, hulea dan, ifrim ...
Monitorul Oficial 960 din 03 Octombrie 2022 (M. Of. 960/2022)
ORDIN nr. 2.828 din 28 septembrie 2022 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 960 din 3 octombrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 17.074/2022 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru ...
Monitorul Oficial 918 bis din 19 Septembrie 2022 (M. Of. 918 bis/2022)
ANEXE din 16 septembrie 2022 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 bis din 19 septembrie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.667/2.194/772/4.079/2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 918 din 19 septembrie 2022.──────────anexa 1 112 declaraŢie privind obligaŢiile de platĂ a contribuŢiilor sociale, impozitului pe venit Şi evidenŢa nominalĂ a persoanelor asigurate┌──────────────────────────────────────┐│perioada de raportare │├────────────────────────┬┬───────────┬┤│lună ││an ││└────────────────────────┴┴───────────┴┘declaraţie rectificativă [ ]declaraţie depusă ca urmare a acordării unor drepturi băneşti stabilite prin lege sau ...
Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)
DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022
Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...
Monitorul Oficial 907 din 15 Septembrie 2022 (M. Of. 907/2022)
DECIZIA nr. 13 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2.504 alin. (1) din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 907 din 15 septembrie 2022
Dosar nr. 471/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 895 din 12 Septembrie 2022 (M. Of. 895/2022)
SENTINŢA nr. 99 din 13 iulie 2022 referitoare la admiterea în parte a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant şi anularea în parte art. 1 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1.065/2020 EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 895 din 12 septembrie 2022
Dosar nr. 1.828/1/2021completul compus din:preşedinte - oana maria boureanu, judecătorgrefier - cristina cojocariupe rol fiind soluţionarea - după casarea cu trimitere spre rejudecare a acţiunii formulate de reclamantul secu cristian adrian în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, ministerul afacerilor interne şi ministerul sănătăţii, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30 iunie 2022, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în vederea deliberării în baza art. 360 alin. (1) ...
Monitorul Oficial 844 din 29 August 2022 (M. Of. 844/2022)
ORDIN nr. 2.504 din 26 august 2022 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 844 din 29 august 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar/15.157 din 26.08.2022 al direcţiei farmaceutică şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea ...