Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 703 din 18 octombrie 2011
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 146 din 05 Martie 2012 (M. Of. 146/2012)
ORDIN nr. 3 din 1 martie 2012 pentru punerea in aplicare a Normelor privind incheierea exercitiului financiar 2011 pentru societatile din domeniul asigurarilor EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 5 martie 2012
Potrivit hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor din data de 21 februarie 2012, prin care s-au adoptat normele privind încheierea exerciţiului financiar 2011 pentru societãţile din domeniul asigurãrilor,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi (27), precum şi ale art. 8 alin. (1) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele comisiei de supraveghere a asigurãrilor emite urmãtorul ordin:art. 1 se pun în aplicare normele privind încheierea exerciţiului financiar 2011 pentru societãţile din domeniul asigurãrilor, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.---------*) anexa se publicã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 134 din 24 Februarie 2012 (M. Of. 134/2012)
ORDIN nr. 37 din 22 februarie 2012 privind aprobarea formularului-tip de cerere unica de plata pe suprafata pentru anul 2012 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 24 februarie 2012
Vãzând referatul de aprobare nr. 4.300 din 13 februarie 2012,având în vedere prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificãrile si completãrile ulterioare;- regulamentului consiliului (ce) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire ...
Monitorul Oficial 76 din 31 Ianuarie 2012 (M. Of. 76/2012)
ORDIN nr. 65 din 20 ianuarie 2012 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 31 ianuarie 2012
Constatând cã pãrţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,în temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit cãruia prin ordin al ministrului afacerilor externe se face cunoscutã intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state, care se publicã, fãrã platã, în monitorul oficial al româniei, partea i,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 12 august 2011 a intrat în vigoare memorandumul de Înţelegere dintre ministerul apãrãrii naţionale din românia şi ministrul apãrãrii din regatul Ţãrilor de jos privind cooperarea în domeniul ...
Monitorul Oficial 50 din 20 Ianuarie 2012 (M. Of. 50/2012)
ORDIN nr. 2 din 13 ianuarie 2012 privind aprobarea nivelului stocului minim de gaze naturale aferent titularilor licentelor de furnizare si a nivelului stocului de gaze naturale aferent Societatii Nationale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., pentru ciclul de inmagazinare 2011-2012 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 20 ianuarie 2012
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din metodologia privind determinarea anualã a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, aprobatã prin ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 91/2009,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritţãii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite urmãtorul ordin:art. 1 se aprobã nivelul stocului minim de gaze naturale pentru ciclul de ...
Monitorul Oficial 930 bis din 28 Decembrie 2011 (M. Of. 930 bis/2011)
REGLEMENTARI CONTABILE din 27 decembrie 2011 conforme cu directivele europene EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 930 bis din 28 decembrie 2011
--------*) aprobate de ordinul bãncii naţionale a româniei nr. 27 din 27 decembrie 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 930 din 28 decembrie 2011.anexa 1 reglementÃri contabile conforme cu directivele europenecap. i dispoziŢii generale1. prezentele reglementãri prevãd forma şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile generale şi regulile de evaluare a elementelor prezentate în situaţiile financiare anuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare statutarã şi publicare a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate, regulile de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate, planul de conturi (denumit în continuare plan de conturi), precizãri privind documentele, ...
Monitorul Oficial 930 din 28 Decembrie 2011 (M. Of. 930/2011)
ORDIN nr. 27 din 27 decembrie 2011 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 930 din 28 decembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 22 şi 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 36 din ordonanţa guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 34 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de platã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 197/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 37 din legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedã electronicã,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din legea contabilitãţii ...
Monitorul Oficial 904 din 20 Decembrie 2011 (M. Of. 904/2011)
REGULAMENT din 14 decembrie 2011 de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
Art. 1agenţia naţionalã de Îmbunãtãţiri funciare, denumitã în continuare agenţia, este instituţie publicã, cu personalitate juridicã, finanţatã din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, care funcţioneazã în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, denumit în continuare ministerul.art. 2sediul agenţiei este în municipiul bucureşti, Şos. olteniţei nr. 35-37, sectorul 4.art. 3agenţia aplicã principiile realizãrii obiectivelor îmbunãtãţirilor funciare stabilite de legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, gestioneazã eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimã a acestora, asigurã integritatea şi funcţionarea durabilã a amenajãrilor de îmbunãtãţiri funciare aflate în ...
HOTARARE nr. 1.223 din 14 decembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 82/2011 privind unele mãsuri de organizare a activitãţii de îmbunãtãţiri funciare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri funciare, instituţie publicã, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministruemil boccontrasemneazã: -------------- ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, valeriu tabãrãministrul muncii, familiei şi protecţieisociale, sulfina barbup. ministrul finanţelor publice,bogdan alexandru drãgoi,secretar de statbucureşti, 14 decembrie 2011.nr. 1.223.anexĂ regulament de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri ...
Monitorul Oficial 880 din 13 Decembrie 2011 (M. Of. 880/2011)
ORDIN nr. 5.703 din 18 octombrie 2011 privind implementarea Cadrului national al calificarilor din invatamantul superior EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 13 decembrie 2011
Având în vedere prevederile acordului tripartit privind cadrul naţional al calificãrilor, semnat la data de 23 februarie 2005,în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. m) din hotãrârea guvernului nr. 556/2011 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru calificãri,în temeiul art. 340 şi 341 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1(1) se implementeazã în sistemul de învãţãmânt superior cadrul naţional al calificãrilor din învãţãmântul superior (cncis).(2) cncis reprezintã instrumentul pentru ...