Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 629 din 10 octombrie 2011
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 291 din 03 Mai 2012 (M. Of. 291/2012)
ORDIN nr. 36 din 19 aprilie 2012 pentru modificarea anexei nr. 27 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2011 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 291 din 3 mai 2012
Văzând referatul de aprobare nr. 706 din 7 martie 2012, întocmit de direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a ...
Monitorul Oficial 66 din 26 Ianuarie 2012 (M. Of. 66/2012)
LEGE nr. 286 din 14 decembrie 2011 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 22 decembrie 2010, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 7 ianuarie 2011, si pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, convenit prin Scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile romane, semnata la Bucuresti la 24 aprilie 2009, si prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 4 mai 2009, precum si a Scrisorii suplimentare de intentie, semnata de autoritatile romane la data de 8 septembrie 2009 si aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 21 septembrie 2009 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 26 ianuarie 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. 1se ratificã scrisoarea de intenţie*), semnatã de autoritãţile române la bucureşti la 22 decembrie 2010, aprobatã prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din 7 ianuarie 2011, prin care se modificã şi se completeazã scrisoarea de intenţie semnatã de autoritãţile române la bucureşti la 9 septembrie 2010, aprobatã prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din 24 septembrie 2010, ratificatã prin legea nr. 84/2011, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 417 din 15 iunie 2011.---------*) traducere.art. 2ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea aranjamentului stand-by dintre românia şi ...
Monitorul Oficial 50 din 20 Ianuarie 2012 (M. Of. 50/2012)
ORDIN nr. 2 din 13 ianuarie 2012 privind aprobarea nivelului stocului minim de gaze naturale aferent titularilor licentelor de furnizare si a nivelului stocului de gaze naturale aferent Societatii Nationale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., pentru ciclul de inmagazinare 2011-2012 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 20 ianuarie 2012
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din metodologia privind determinarea anualã a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, aprobatã prin ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 91/2009,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritţãii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite urmãtorul ordin:art. 1 se aprobã nivelul stocului minim de gaze naturale pentru ciclul de ...
Monitorul Oficial 904 din 20 Decembrie 2011 (M. Of. 904/2011)
REGULAMENT din 14 decembrie 2011 de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
Art. 1agenţia naţionalã de Îmbunãtãţiri funciare, denumitã în continuare agenţia, este instituţie publicã, cu personalitate juridicã, finanţatã din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, care funcţioneazã în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, denumit în continuare ministerul.art. 2sediul agenţiei este în municipiul bucureşti, Şos. olteniţei nr. 35-37, sectorul 4.art. 3agenţia aplicã principiile realizãrii obiectivelor îmbunãtãţirilor funciare stabilite de legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, gestioneazã eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimã a acestora, asigurã integritatea şi funcţionarea durabilã a amenajãrilor de îmbunãtãţiri funciare aflate în ...
HOTARARE nr. 1.223 din 14 decembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 82/2011 privind unele mãsuri de organizare a activitãţii de îmbunãtãţiri funciare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri funciare, instituţie publicã, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministruemil boccontrasemneazã: -------------- ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, valeriu tabãrãministrul muncii, familiei şi protecţieisociale, sulfina barbup. ministrul finanţelor publice,bogdan alexandru drãgoi,secretar de statbucureşti, 14 decembrie 2011.nr. 1.223.anexĂ regulament de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri ...
Monitorul Oficial 892 din 16 Decembrie 2011 (M. Of. 892/2011)
ORDIN nr. 5.629 din 10 octombrie 2011 privind acordarea acreditarii pentru nivelul de invatamant "postliceal", domeniul "transporturi", calificarea profesionala "tehnician transporturi auto interne si internationale" din cadrul unitatii de invatamant preuniversitar de stat Colegiul Tehnic de Transporturi si Telecomunicatii "Ion I. C. Bratianu" din municipiul Satu Mare EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 16 decembrie 2011
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 87/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calitãţii în Învãţãmântul preuniversitar (aracip), cu modificãrile ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotãrârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţionalã în vederea autorizãrii, acreditãrii şi evaluãrii periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)
PROGRAMUL DE IARNA din 28 septembrie 2011 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional.documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se ...
HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...