Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 470 din 30 iulie 2008

‹‹ Pagina 37 din 53

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 402 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 402/2013)

 ORDIN nr. 917 din 3 iulie 2013 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iulie EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 4 iulie 2013

În temeiul:- art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu ...

Monitorul Oficial 389 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 389/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 73 din 26 iunie 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 10 iunie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 26 iunie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 29 iunie 2013

Având în vedere:- faptul că în data de 26 iunie 2013 prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional s-a aprobat încheierea aranjamentului stand-by de tip preventiv curent;- necesitatea finalizării demersurilor legislative interne concomitent cu finalizarea aranjamentului stand-by de tip preventiv curentşi luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.articol unicse ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din ...

Monitorul Oficial 259 din 09 Mai 2013 (M. Of. 259/2013)

ORDIN nr. 1.768 din 22 aprilie 2013 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid privind produse de finisare peliculogene utilizate in constructii, indicativ GE 056-2013" EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 9 mai 2013

Având în vedere procesul-verbal de avizare nr. 7/2011 al comitetului tehnic de specialitate nr. 14 - infrastructura calităţii, nr. 3/2011 al comitetului tehnic de coordonare generală şi nr. 1/2013 al comitetului tehnic de specialitate nr. 11 - cerinţe funcţionale pentru construcţii şi fizica construcţiilor,în conformitate cu prevederile art. 10 şi art. 38 alin. 2 din legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (3) şi (4) din regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 203/2003, ...

Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)

NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013

------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...

Monitorul Oficial 173 din 29 Martie 2013 (M. Of. 173/2013)

ORDIN nr. 422 din 29 martie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 martie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.155 din 29 martie 2013 al serviciului programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 48 alin. (3) lit. a) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului româniei nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice de realizare a ...

Monitorul Oficial 67 din 31 Ianuarie 2013 (M. Of. 67/2013)

ORDIN nr. 128 din 31 ianuarie 2013 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont si a obligatiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii februarie 2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 31 ianuarie 2013

În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. ...

Monitorul Oficial 15 din 09 Ianuarie 2013 (M. Of. 15/2013)

HOTARARE nr. 1.260 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 19 din 10 ianuarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1. - (1) prezenta hotărâre abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:".2. la articolul 4, alineatul (1), partea introductivă şi litera ...

Monitorul Oficial 894 din 28 Decembrie 2012 (M. Of. 894/2012)

ORDIN nr. 1.750 din 21 decembrie 2012 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont si a obligatiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii ianuarie 2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 28 decembrie 2012

În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, al regulamentului băncii naţionale a româniei ...

Monitorul Oficial 631 din 03 Septembrie 2012 (M. Of. 631/2012)

ORDIN nr. 1.166 din 3 septembrie 2012 privind contractarea de catre Ministerul Finantelor Publice a unui imprumut pe pietele externe de capital, prin redeschiderea emisiunii de obligatiuni din data de 18 iunie 2008, denominata in euro, cu maturitate in anul 2018 si cupon 6,500%, in suma de minimum 250 milioane euro si maximum 750 milioane euro, si desemnarea intermediarilor tranzactiei EMITENT: MINISTERUL FUNCTIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 3 septembrie 2012

Având în vedere prevederile memorandumului adoptat de guvernul româniei în data de 27 iunie 2012 privind aprobarea redeschiderii emisiunii de obligaţiuni, realizată în data de 18 iunie 2008, memorandumul adoptat de guvernul româniei în data de 7 iulie 2012 privind aprobarea instituţiilor financiare care vor administra redeschiderea emisiunii de obligaţiuni, realizată în data de 18 iunie 2008, precum şi memorandumul adoptat de guvernul româniei în data de 30 august 2012 privind majorarea sumei aferente redeschiderii emisiunii de obligaţiuni emisă în data de 18 iunie 2008,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...

‹‹ Pagina 37 din 53
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016