Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 455 din 16 mai 2016
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 613 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 613/2018)
DECIZIA nr. 386 din 5 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 17 iulie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 488 din 13 Iunie 2018 (M. Of. 488/2018)
DECIZIA nr. 385 din 5 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 13 iunie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 455 din 31 Mai 2018 (M. Of. 455/2018)
ORDIN nr. 976 din 16 mai 2018 privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa I la MARPOL (Formular B al Suplimentului la Certificatul internaţional de prevenire a poluării cu hidrocarburi), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.276(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 455 din 31 mai 2018
Văzând referatul direcţiei transport naval nr. 7.734/350/cc din 5.04.2018 privind publicarea rezoluţiei mepc.276(70), care amendează anexa i la marpol, prin care se aduc modificări la formularul b al suplimentului la certificatul internaţional de prevenire a poluării cu hidrocarburi, aplicabile în cazul petrolierelor cu tancuri de balast separat,ţinând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, la care românia a aderat prin legea nr. 6/1993,luând în considerare prevederile art. 4 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul ...
Monitorul Oficial 402 din 10 Mai 2018 (M. Of. 402/2018)
ORDIN nr. 1.931 din 26 aprilie 2018 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 10 mai 2018
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 17 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi justiţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 147 alin. (17) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi justiţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:art. 1(1) se aprobă modelul ...
Monitorul Oficial 387 din 07 Mai 2018 (M. Of. 387/2018)
ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice EMITENT: Secretariatul General al Guvernului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 7 mai 2018
În temeiul art. 5 alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 11 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare, şi al art. 6 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile secretariatului general al guvernului, cu modificările şi completările ulterioare,secretarul general al guvernului emite prezentul ordin.art. 1se aprobă codul ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 277 din 28 Martie 2018 (M. Of. 277/2018)
DECIZIA nr. 53 din 7 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate privind prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 277 din 28 martie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...








