Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 340 din 30 mai 2023
Monitorul Oficial 761 din 22 August 2023 (M. Of. 761/2023)
ORDIN nr. 39 din 11 mai 2023 pentru modificarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, aprobată prin Ordinul inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 130/2011 EMITENT: Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 761 din 22 august 2023
Având în vedere referatul nr. 4.637 din 13.04.2023, aprobat de către inspectorul de stat şef al inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat pentru modificarea şi completarea ordinului inspectorului de stat şef al inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat nr. 130/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în aplicarea hotărârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru ...
Monitorul Oficial 595 din 29 Iunie 2023 (M. Of. 595/2023)
DECIZIA nr. 340 din 21 iunie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (25)-(29), art. 20, art. 28 alin. (2), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 66 alin. (7)-(9), art. 83 alin. (1)-(5), (7), (8) şi (10), art. 101 alin. (2) şi (4)-(12), art. 107 alin. (5) lit. g), h) şi i), alin. (10), (14) şi (17), art. 128 alin. (2), (10) şi (11), art. 146, art. 152 alin. (2), art. 193 alin. (1) lit. a) şi art. 237 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 595 din 29 iunie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│dimitrie-bogdan│- judecător ││licu │ ...
Monitorul Oficial 544 bis din 19 Iunie 2023 (M. Of. 544 bis/2023)
PRESCRIPŢIE TEHNICĂ din 12 iunie 2023 PT C 14-2021 "Instalaţii pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule - GNCV" EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 bis din 19 iunie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 756 din 12 iunie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 544 din 19 iunie 2023.────────── ministerul economiei inspecţia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat - iscir -prescripŢie tehnicĂinstalaŢii pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule – gncvpt c 14-2021indicativ: pt c 14-2021 ediţia 1cap. igeneralitĂŢisecŢiunea 1scopart. 1(1) prezenta prescripţie tehnică stabileşte condiţiile şi cerinţele tehnice pentru instalarea, montarea, punerea în funcţiune, autorizarea funcţionării, utilizarea/exploatarea, deservirea, supravegherea, verificarea tehnică în utilizare, repararea, lucrările de întreţinere, precum şi verificarea tehnică în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă a instalaţiilor pentru gaze naturale comprimate pentru ...
Monitorul Oficial 520 bis din 13 Iunie 2023 (M. Of. 520 bis/2023)
ANEXE din 9 iunie 2023 privind cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada iunie 2023-14 mai 2024 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 520 bis din 13 iunie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 1.630 din 9 iunie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 520 din 13 iunie 2023.──────────anexa 1 ministerul mediului, apelor Şi pĂdurilor centralizatorul nr. 1privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare2023/2024, la speciile cerb comun, cerb lopătar şi capră neagră┌────┬────┬───────────────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ │ │ │fond cinegetic │cote de recoltă aprobate la: ...
Monitorul Oficial 520 din 13 Iunie 2023 (M. Of. 520/2023)
ORDIN nr. 1.191 din 31 mai 2023 pentru aprobarea listelor cuprinzând drumurile de interes naţional, cu masele maxime admise în circulaţie şi caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 520 din 13 iunie 2023
Având în vedere prevederile art. 5^1 din ordonanţa guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii, emite următorul ordin:art. 1se aprobă listele cuprinzând drumurile de interes naţional, cu masele maxime admise în circulaţie şi caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere pentru care masele şi dimensiunile maxime admise sunt cele pentru categoriile de ...
Monitorul Oficial 484 bis din 31 Mai 2023 (M. Of. 484 bis/2023)
NORME METODOLOGICE din 30 mai 2023 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 bis din 31 mai 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.857/441/2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 484 din 31 mai 2023.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale curative;1.2. servicii medicale de prevenţie şi profilactice;1.3. servicii medicale la domiciliu;1.4. servicii diagnostice şi terapeutice;1.5. activităţi de suport;1.6. servicii de administrare de medicamente.1.1. serviciile medicale curative1.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - anamneză, examen clinic şi ...
Monitorul Oficial 488 din 06 Iunie 2023 (M. Of. 488/2023)
DECIZIA nr. 283 din 17 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 297 alin. (1)] şi pct. 4 [cu referire la art. 298 alin. (1)], ale art. V, precum şi a sintagmei "a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii" din cuprinsul art. III pct. 1 [cu referire la art. 3 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 6 iunie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 480 din 31 Mai 2023 (M. Of. 480/2023)
ORDIN nr. 4.340 din 30 mai 2023 pentru completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera vocaţională, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.433/2014 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 480 din 31 mai 2023
Având în vedere: - prevederile art. 94 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul de aprobare nr. 1.289/dgip din 26.05.2023 referitor la proiectul de ordin pentru modificarea ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.433/2014 privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera vocaţională,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. ila articolul 33 din metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului ...
Monitorul Oficial 465 din 26 Mai 2023 (M. Of. 465/2023)
HOTĂRÂRE nr. 476 din 24 mai 2023 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 din 26 mai 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2(1) prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 7 iunie 2023.(2) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă hotărârea guvernului nr. 1.045/2021 pentru aprobarea listei cuprinzând produsele militare supuse regimului ...
Monitorul Oficial 438 din 19 Mai 2023 (M. Of. 438/2023)
ORDIN nr. 1.710 din 18 mai 2023 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 438 din 19 mai 2023
Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 18.967 din 17.05.2023 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru ...








