Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 303 din 15 mai 2019
Monitorul Oficial 1052 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1052/2019)
HOTĂRÂRE nr. 232 din 16 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1052 din 30 decembrie 2019
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, colegiul de conducere al Înaltei curţi de casaţie şi justiţie adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) În cadrul Înaltei curţi de casaţie şi justiţie funcţionează completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, completul ...
Monitorul Oficial 1004 bis din 13 Decembrie 2019 (M. Of. 1004 bis/2019)
REGULAMENT din 14 noiembrie 2019 de ordine interioară al parchetelor EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1004 bis din 13 decembrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 947/2019, publicată în monitorul oficial, partea i nr. 1004 din 13 decembrie 2019.────────── (a se vedea imaginea asociată) titlul idispoziţii generaleart. 1rolul ministerului public(1) ministerul public este parte componentă a autorităţii judecătoreşti, iar atribuţiile sale sunt prevăzute în constituţia româniei, republicată, în legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte acte normative.(2) În activitatea judiciară, ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.(3) ministerul public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.art. 2structura şi organizarea ministerului ...
Monitorul Oficial 1044 din 24 Decembrie 2019 (M. Of. 1044/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019
Având în vedere necesitatea:- implementării până la finalul anului 2019 a măsurilor corective pentru clarificarea rolului autorităţii de certificare în relaţie cu activitatea structurii de control din cadrul ministerului finanţelor publice, conform solicitării comisiei europene;– continuării transmiterii declaraţiilor de cheltuieli la comisia europeană, aferente programului operaţional ajutorarea persoanelor dezavantajate, în vederea asigurării rambursărilor de fonduri de la comisia europeană, precum şi evitării riscului dezangajării automate a fondurilor la data de 31 decembrie 2019, în absenţa declarării către comisia europeană a unor cheltuieli în cuantum de 56,4 milioane euro în cadrul acestui program operaţional;– pregătirii premiselor pentru acoperirea ...
Monitorul Oficial 55 din 06 Decembrie 2019 (M. Of. 55/2019)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.206 din 4 noiembrie 2019 la Nivel de Sector Bugetar Sănătate pe anii 2019-2021 EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 6 decembrie 2019
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, precum şi al art. 128 şi art. 137-138 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, şi al pct. 27 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de sector bugetar sănătate între:1. ministerul sănătăţii, în calitate de autoritate naţională în domeniul sănătăţii;2. salariaţi, reprezentaţi, potrivit prevederilor legii nr. 62/2011, prin:- federaţia sanitas din românia;– federaţia "solidaritatea sanitară" din românia;– confederaţia naţională sindicală "cartel alfa";– blocul naţional sindical;– confederaţia sindicală naţională meridian.cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) ...
Monitorul Oficial 831 din 14 Octombrie 2019 (M. Of. 831/2019)
DECIZIA nr. 136 din 7 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 831 din 14 octombrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │-preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 828 din 11 Octombrie 2019 (M. Of. 828/2019)
ORDIN nr. 500 din 4 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 828 din 11 octombrie 2019
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale pescuit - autoritatea de management pentru popam nr. 353.849/24.09.2019,în baza prevederilor:- art. 24 din hotărârea guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime prin programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european ...
Monitorul Oficial 825 din 10 Octombrie 2019 (M. Of. 825/2019)
DECIZIA nr. 417 din 3 iulie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 825 din 10 octombrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 806 din 04 Octombrie 2019 (M. Of. 806/2019)
REGULAMENT din 17 septembrie 2019 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 4 octombrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 192 din 17 septembrie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 806 din 4 octombrie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) admiterea în magistratură se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii. (2) concursul se organizează de consiliul superior al magistraturii, prin institutul naţional al magistraturii, în condiţiile prezentului regulament.art. 2pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 779 din 25 Septembrie 2019 (M. Of. 779/2019)
ORDIN nr. 2.587 din 13 septembrie 2019 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială de inserţie în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 779 din 25 septembrie 2019
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 8.651 din 16.07.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 778 din 25 Septembrie 2019 (M. Of. 778/2019)
ORDIN nr. 1.626 din 12 septembrie 2019 privind modificarea şi completarea Schemei de ajutor de minimis "Diaspora Start Up", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 "Locuri de muncă pentru toţi", obiectivul specific 3.7 "Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană", aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 2.044/2016 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 25 septembrie 2019
Luând în considerare prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 347 din ...








