Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 980 din 8 octombrie 2004
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 666 din 19 Septembrie 2011 (M. Of. 666/2011)
ORDIN nr. A/982 din 30 august 2011 privind publicarea rezolutiilor Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite 1.980 (2011), 1.975 (2011), 1.961 (2010), 1.958 (2010), 1.957 (2010), 1.956 (2010), 1.952 (2010), 1.950 (2010), 1.946 (2010), 1.940 (2010), 1.916 (2010), 1.893 (2009) si 1.506 (2003) EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 19 septembrie 2011
În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 217/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. articol unic(1) se dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a urmãtoarelor rezoluţii ale consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite:a) rezoluţia consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite 1.980 (2011) privind situaţia din republica cote d'ivoire, prevãzutã în ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 516 din 21 Iulie 2011 (M. Of. 516/2011)
ORDIN nr. 1.864 din 7 iulie 2011 privind actualizarea Listei cu substantele active autorizate pentru utilizare in produse de protectie a plantelor pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 21 iulie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 76.036 din 26 mai 2011 al agenţiei naţionale fitosanitare din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale;în temeiul:- prevederilor art. 39 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasãrii pe piaţã şi a utilizãrii lor pe teritoriul româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 1.069 din 23 iunie 2011 privind actualizarea Listei cu substantele active autorizate pentru utilizare in produse de protectie a plantelor pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 21 iulie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 76.036 din 26 mai 2011 al agenţiei naţionale fitosanitare din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale;în temeiul:- prevederilor art. 39 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasãrii pe piaţã şi a utilizãrii lor pe teritoriul româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 131 din 1 iunie 2011 privind actualizarea Listei cu substanţele active autorizate pentru utilizare în produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 21 iulie 2011
Văzând referatul de aprobare nr. 76.036 din 26 mai 2011 al agenţiei naţionale fitosanitare din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale;în temeiul:- prevederilor art. 39 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul româniei, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 511 din 19 Iulie 2011 (M. Of. 511/2011)
ORDIN nr. 367 din 11 iulie 2011 privind modificarea tarifelor de acordare si mentinere a licentelor/autorizatiilor si a modelului de licenta/autorizatie eliberate in domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE - A.N.R.S.C. PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 19 iulie 2011
Având în vedere dispoziţiile legii serviciilor comunitare de utilitãţi publice nr. 51/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 671/2007 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a autoritãţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilitãţi publice, cu modificãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilitãţi publice, cu modificãrile ulterioare, ale ordinului preşedintelui autoritãţii naţionale de reglementare pentru serviciile publice de gospodãrie comunalã nr. 259/2004 pentru aprobarea normelor privind autorizarea în domeniul montãrii şi exploatãrii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încãlzire şi apã caldã de ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
Monitorul Oficial 457 din 30 Iunie 2011 (M. Of. 457/2011)
ORDIN nr. 5.015 din 20 iunie 2011 pentru modificarea Ordinului vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 4.822/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de autorizare a exportatorilor in vederea emiterii in procedura simplificata a dovezilor de origine preferentiala in cadrul acordurilor ce reglementeaza comertul preferential dintre Comunitate si tarile partenere, a certificatelor A.TR. care atesta statutul de marfa in libera circulatie in cadrul Uniunii vamale UE-Turcia EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 iunie 2011
Având în vedere:- decizia consiliului din 16 septembrie 2010 privind semnarea în numele uniunii europene şi aplicarea cu titlu provizoriu a acordului de liber schimb dintre uniunea europeanã şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi republica coreea, pe de altã parte;- prevederile protocolului privind definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativã din acord,în temeiul art. 5 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale a vãmilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,vicepreşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscalã emite urmãtorul ordin:art. i ordinul vicepreşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscalã nr. 4.822/2007 ...