Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 28 din 13 ianuarie 2012
Monitorul Oficial 1009 din 20 Decembrie 2017 (M. Of. 1009/2017)
ORDIN nr. 3.145 din 5 decembrie 2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1009 din 20 decembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă formatul şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli, anexele de fundamentare a acestuia, precum şi instrucţiunile de completare, prevăzute în anexele nr. 1-6.art. ...
Monitorul Oficial 1002 din 18 Decembrie 2017 (M. Of. 1002/2017)
DECIZIA nr. 653 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (7), art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7), art. 61 alin. (1), art. 62 alin. (2) şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 18 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 988 din 13 Decembrie 2017 (M. Of. 988/2017)
DECIZIA nr. 9 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 988 din 13 decembrie 2017
Dosar nr. 1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 985 din 12 Decembrie 2017 (M. Of. 985/2017)
ORDIN nr. 7.021 din 4 decembrie 2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în parteneriat cu entităţile de inovare şi transfer tehnologic, în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 985 din 12 decembrie 2017
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 14.626 din 8.11.2017,în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1), (3) şi (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul ...
Monitorul Oficial 977 din 08 Decembrie 2017 (M. Of. 977/2017)
DECIZIA nr. 537 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi lit. d) pct. (ii) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 8 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 973 din 07 Decembrie 2017 (M. Of. 973/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 973 din 7 decembrie 2017
Având în vedere că, drept urmare a aplicării prevederilor legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sumele alocate de la bugetul de stat în baza standardelor de cost aprobate prin hotărârea guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale, pentru finanţarea cheltuielilor sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, precum şi ale căminelor publice pentru persoane vârstnice au devenit ...
Monitorul Oficial 963 din 06 Decembrie 2017 (M. Of. 963/2017)
DECIZIA nr. 509 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (1) pct. 4 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 955 din 04 Decembrie 2017 (M. Of. 955/2017)
DECIZIA nr. 606 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 955 din 4 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
DECIZIA nr. 497 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 955 din 4 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 944 din 29 Noiembrie 2017 (M. Of. 944/2017)
ORDIN nr. 3.121 din 28 noiembrie 2017 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii decembrie 2017 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 944 din 29 noiembrie 2017
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. ...








