Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 244 din 15 martie 2006
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2017 (M. Of. 285/2017)
ORDIN nr. 2.632 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 24 aprilie 2017
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 464 bis din 21 Iunie 2017 (M. Of. 464 bis/2017)
ACORD din 21 decembrie 2015 de parteneriat şi cooperare consolidat între uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Kazahstan, pe de altă parte EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 464 bis din 21 iunie 2017
──────────ratificat prin legea nr. 100 din 10 mai 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 464 din 21 iunie 2017────────── cuprinstitlupreambultitlul i principiile generale Şi obiectivele prezentului acordtitlul ii dialogul politic; cooperarea În domeniul politicii externe Şi de securitatetitlul iii comerŢ Şi afacericapitolul 1 comerŢul cu mĂrfuricapitolul 2 aspecte vamalecapitolul 3 bariere tehnice În calea comerŢuluicapitolul 4 chestiuni sanitare Şi fitosanitarecapitolul 5 comerŢul cu servicii Şi dreptul de stabiliresecŢiunea 1 dispoziŢii generalesecŢiunea 2 dreptul de stabilire Şi prestarea transfrontalierĂ de serviciisubsecŢiunea 1 toate activitĂŢile economicesubsecŢiunea 2 alte activitĂŢi economice decÂt serviciilesecŢiunea 3 prezenŢa temporarĂ ...
Monitorul Oficial 471 din 22 Iunie 2017 (M. Of. 471/2017)
DECIZIA nr. 31 din 15 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil), în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 22 iunie 2017
Dosar nr. 4.152/1/2016 ┌────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului │├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│doina popescu │- pentru preşedintele delegat al secţiei i civile │├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│rodica dorin │- pentru preşedintele ...
Monitorul Oficial 343 din 10 Mai 2017 (M. Of. 343/2017)
ORDIN nr. 2.822 din 27 aprilie 2017 pentru aprobarea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2017 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 10 mai 2017
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, ...
Monitorul Oficial 244 din 07 Aprilie 2017 (M. Of. 244/2017)
ORDIN nr. 401 din 5 aprilie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. f.b. 3.192 din 5.04.2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor ...
Monitorul Oficial 224 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 224 bis/2017)
NORME TEHNICE din 31 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 224 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 245 din 31 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 224 din 31 martie 2017.────────── cap. icadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate curative art. 1 programele naţionale de sănătate curative, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.art. 2(1) bugetul alocat programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 este prevăzut la capitolul viii din prezenta anexă şi este aprobat anual în legea bugetului de stat.(2) structura programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 227 din 03 Aprilie 2017 (M. Of. 227/2017)
ORDIN nr. 372 din 28 martie 2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Normele metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.043/2010 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2017
văzând referatul de aprobare nr. f.b. 2.799/2017 întocmit de direcţia generală buget şi contabilitate din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 201 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 62 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ...
Monitorul Oficial 213 din 29 Martie 2017 (M. Of. 213/2017)
LEGE nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 29 martie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare supravegheat de autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., precum şi emitenţilor de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare şi operaţiunilor privind abuzul pe piaţă.(2) prezenta lege se aplică activităţilor emitenţilor şi operaţiunilor prevăzute la alin. (1), desfăşurate pe teritoriul româniei, precum şi unor situaţii expres ...
Monitorul Oficial 201 din 23 Martie 2017 (M. Of. 201/2017)
ORDIN nr. 2.422 din 14 martie 2017 privind aplicarea prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 201 din 23 martie 2017
Având în vedere prevederile art. iii alin. (11) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emite următorul ordin:art. 1media numărului locuitorilor corespunzător grupei, pe categorii de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, prevăzută în tabelul 2 din anexa la ordonanţa ...
Monitorul Oficial 153 din 01 Martie 2017 (M. Of. 153/2017)
ORDIN nr. 139 din 27 februarie 2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. f.b. 1.728 din 1 martie 2017 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 266 din 27 februarie 2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...