Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 239 din 27 iunie 2007
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)
NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013
------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...
Monitorul Oficial 173 din 29 Martie 2013 (M. Of. 173/2013)
ORDIN nr. 422 din 29 martie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 martie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.155 din 29 martie 2013 al serviciului programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 48 alin. (3) lit. a) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului româniei nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice de realizare a ...
Monitorul Oficial 64 din 30 Ianuarie 2013 (M. Of. 64/2013)
ORDIN nr. 6.239 din 13 noiembrie 2012 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 30 ianuarie 2013
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 254^1, 255, 262, art. 263 alin. (1)-(10), art. 268, 279, 280, 281, 282 şi 284 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar ...
Monitorul Oficial 15 din 09 Ianuarie 2013 (M. Of. 15/2013)
HOTARARE nr. 1.260 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 19 din 10 ianuarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1. - (1) prezenta hotărâre abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:".2. la articolul 4, alineatul (1), partea introductivă şi litera ...
Monitorul Oficial 861 din 19 Decembrie 2012 (M. Of. 861/2012)
ORDIN nr. 264 din 18 decembrie 2012 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 239/2012 pentru aprobarea modelului Cererii de ajutor privind masura 215 - Plati privind bunastarea animalelor - pachetul b) - pasari EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 19 decembrie 2012
Văzând referatul de aprobare nr. 62.474 din 17 decembrie 2012 al direcţiei generale de dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală,în baza programului naţional de dezvoltare rurală al româniei 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei nr. c (2008) 3.831 din 16 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere adresa comisiei europene, ref. ares (2012) 1490530 din 13 decembrie ...
Monitorul Oficial 771 din 15 Noiembrie 2012 (M. Of. 771/2012)
ORDIN nr. 239 din 1 noiembrie 2012 pentru aprobarea modelului Cererii de ajutor privind masura 215 - Plati privind bunastarea animalelor pachetul b) - pasari EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 15 noiembrie 2012
Văzând referatul de aprobare nr. 61.260 din 29 octombrie 2012 al direcţiei generale dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr,în baza programului naţional de dezvoltare rurală al româniei 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei nr. c (2008) 3.831 din 16 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării ...
Monitorul Oficial 684 din 03 Octombrie 2012 (M. Of. 684/2012)
DECIZIE nr. 737 din 31 iulie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2012 privind unele masuri in domeniul cultural EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 3 octombrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentfabian niculae ...
Monitorul Oficial 631 din 03 Septembrie 2012 (M. Of. 631/2012)
ORDIN nr. 16 din 24 august 2012 pentru punerea in aplicare a Normelor privind autorizarea si functionarea asiguratorilor EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 3 septembrie 2012
Potrivit hotărârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurărilor din data de 14 august 2012, prin care s-au adoptat normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor,în temeiul art. 4 alin. (26) şi (27), al art. 5 lit. b), b^1) şi d), al art. 8 alin. (1) şi al art. 12 şi 12^1, precum şi al art. 4 alin. (20) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele comisiei de supraveghere a asigurărilor emite următorul ordin:art. 1se pun în aplicare normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ...
Monitorul Oficial 626 din 31 August 2012 (M. Of. 626/2012)
ORDIN nr. 1.276 din 23 august 2012 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 31 august 2012
Constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,în temeiul prevederilor art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit cărora prin ordin al ministrului afacerilor externe se face cunoscută intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 2 martie 2009 a intrat în vigoare convenţia dintre românia şi republica tadjikistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la duşanbe la 6 decembrie 2007, ratificată de ...








