Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 225 din 29 aprilie 2013

‹‹ Pagina 49 din 58

Monitorul Oficial 671 din 01 Noiembrie 2013 (M. Of. 671/2013)

LEGE nr. 278 din 24 octombrie 2013 privind emisiile industriale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 1 noiembrie 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generale şi domeniul de aplicaresecŢiunea 1scop şi definiţiiart. 1 prezenta lege are ca scop prevenirea şi controlul integrat al poluării rezultate din activităţile industriale, stabilind condiţiile pentru prevenirea sau, în cazul în care nu este posibil, pentru reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, precum şi pentru prevenirea generării deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului, considerat în întregul său.art. 2 prezenta lege nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese.art. 3 pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de ...

Monitorul Oficial 620 din 04 Octombrie 2013 (M. Of. 620/2013)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie 2013

Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti, în condiţiile în care situaţia economică dificilă şi legislaţia actuală privind insolvenţa, concepută pro-debitor, au condus la deturnarea scopului procedurilor de insolvenţă, care au devenit un mod de protejare a debitorului şi nu o procedură de maximizare a gradului de valorificare a activelor şi a recuperării creanţelor de către creditori,constatându-se că actuala abordare legislativă nu a fost totuşi de natură a dezvolta ...

Monitorul Oficial 575 din 10 Septembrie 2013 (M. Of. 575/2013)

ORDIN nr. 1.479 din 2 septembrie 2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 10 septembrie 2013

Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;- hotărârii guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru societatea informaţională, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (4) lit. l) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,---------*) ordonanţa de urgenţă a guvernului ...

ORDIN nr. 225 din 4 aprilie 2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator EMITENT: MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMATIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 10 septembrie 2013

Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;- hotărârii guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru societatea informaţională, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (4) lit. l) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,---------*) ordonanţa de urgenţă a guvernului ...

ORDIN nr. 539 din 22 martie 2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 10 septembrie 2013

Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;- hotărârii guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru societatea informaţională, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (4) lit. l) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,---------*) ordonanţa de urgenţă a guvernului ...

Monitorul Oficial 557 din 03 Septembrie 2013 (M. Of. 557/2013)

ORDIN nr. 3.712 din 13 mai 2013 privind acordarea burselor "Eugen Ionescu" EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 3 septembrie 2013

În baza art. 2 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 476/2007 privind acordarea burselor "eugen ionescu" de studii doctorale şi de cercetare cetăţenilor străini în instituţii de învăţământ superior din românia,în temeiul hotărârii guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe şi a hotărârii guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale,ministrul afacerilor externe şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:art. 1numărul minim de burse "eugen ionescu" de studii universitare de doctorat şi de cercetare ce vor fi acordate în anul universitar 2013-2014 de către agenţia universitară a francofoniei, din plata contribuţiei voluntare anuale a româniei, ...

ORDIN nr. 2.074 din 19 aprilie 2013 privind acordarea burselor "Eugen Ionescu" EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 3 septembrie 2013

În baza art. 2 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 476/2007 privind acordarea burselor "eugen ionescu" de studii doctorale şi de cercetare cetăţenilor străini în instituţii de învăţământ superior din românia,în temeiul hotărârii guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe şi a hotărârii guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale,ministrul afacerilor externe şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:art. 1numărul minim de burse "eugen ionescu" de studii universitare de doctorat şi de cercetare ce vor fi acordate în anul universitar 2013-2014 de către agenţia universitară a francofoniei, din plata contribuţiei voluntare anuale a româniei, ...

Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)

 LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...

Monitorul Oficial 509 din 13 August 2013 (M. Of. 509/2013)

ORDIN nr. 1.010 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2013 al Centrului Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 13 august 2013

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 al centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, care funcţionează în subordinea ministerului ...

Monitorul Oficial 473 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 473/2013)

 ORDIN nr. 66 din 15 iulie 2013 privind modificarea anexelor nr. 1-4 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iulie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. 1.652 din 4 iulie 2013, întocmit de direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa ...

‹‹ Pagina 49 din 58
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016