Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 865 din 14 noiembrie 2011
Monitorul Oficial 384 din 20 Mai 2016 (M. Of. 384/2016)
DECIZIE nr. 120 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 20 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 226 din 28 Martie 2016 (M. Of. 226/2016)
ORDIN nr. 343 din 15 februarie 2016 privind aprobarea Planului de management al sitului ROSCI0221 Sărăturile din Valea Ilenei EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 28 martie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 103.998 din 30 iunie 2015 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de avizul agenţiei pentru protecţia mediului iaşi - decizia etapei de Încadrare nr. 1 din 21 ianuarie 2013, avizul ministerului culturii nr. 1.424/2013, adresa ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 225.609 din 29 ianuarie 2015, adresa ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 36.319 din 8 mai 2013 şi adresa direcţiei generale păduri nr. 13.442/cd din 12 noiembrie 2014,în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi ...
Monitorul Oficial 57 din 26 Ianuarie 2016 (M. Of. 57/2016)
ORDIN nr. 82 din 18 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2015, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 26 ianuarie 2016
Având în vedere dispoziţiile art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi ale art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice ...
Monitorul Oficial 941 din 19 Decembrie 2015 (M. Of. 941/2015)
LEGEA nr. 339 din 18 decembrie 2015 bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 941 din 19 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2016 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2016art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 873 din 23 Noiembrie 2015 (M. Of. 873/2015)
ORDIN nr. 5.629 din 10 noiembrie 2015 privind transferul de locuri între cicluri de studii universitare şi numărul de locuri - granturi de studii (anul I) finanţate de la bugetul de stat din instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru anul universitar 2015-2016 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 23 noiembrie 2015
În vederea punerii în aplicare a prevederilor hotărârii guvernului nr. 211/2015 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2015-2016,în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.888/2015 privind aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din românia, pentru anul 2015,în baza prevederilor:- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin legea nr. 441/2001, cu modificările ...
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 634 din 20 August 2015 (M. Of. 634/2015)
HOTĂRÂRE nr. 630 din 28 iulie 2015 privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 20 august 2015
În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, ale art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale ordonanţei guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 11 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 490 din 03 Iulie 2015 (M. Of. 490/2015)
LEGE nr. 184 din 2 iulie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 3 iulie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i se aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 680 din 26 septembrie 2011.art. ii legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (6) se abrogă.2. la articolul 2, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(8) responsabilitatea ...
Monitorul Oficial 482 din 01 Iulie 2015 (M. Of. 482/2015)
ORDIN nr. 105 din 1 iulie 2015 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 1 iulie 2015
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. i anexa nr. 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 64/2015 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului ...