Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 723 din 30 septembrie 2009
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 723 din 13 Octombrie 2011 (M. Of. 723/2011)
ORDIN nr. 2.199 din 26 septembrie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Societăţii Comerciale "Ro-Armycatering" - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 13 octombrie 2011
Pentru aplicarea prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeană şi fondul monetar internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori ...
ORDIN nr. 2.631 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Societăţii Comerciale "Ro-Armycatering" - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 13 octombrie 2011
Pentru aplicarea prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeană şi fondul monetar internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori ...
ORDIN nr. M.84 din 15 septembrie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Societăţii Comerciale "Ro-Armycatering" - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 13 octombrie 2011
Pentru aplicarea prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeană şi fondul monetar internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori ...
Monitorul Oficial 707 din 06 Octombrie 2011 (M. Of. 707/2011)
ORDIN nr. 2.266 din 14 septembrie 2011 pentru modificarea anexelor nr. 1, 3 si 4 la Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 1.384/2011 privind aprobarea cotelor de recolta pentru speciile de fauna de interes cinegetic, la care vanarea este permisa, pentru sezonul de vanatoare 15 mai 2011-14 mai 2012 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 6 octombrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 225.372 din 7 septembrie 2011 al direcţiei pãduri şi dezvoltare forestierã,în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din legea vânãtorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul mediului şi pãdurilor emite urmãtorul ordin:art. ianexele nr. 1, 3 şi 4 la ordinul ministrului mediului şi pãdurilor nr. 1.384/2011 privind aprobarea cotelor de recoltã pentru speciile de faunã de interes ...
Monitorul Oficial 704 din 05 Octombrie 2011 (M. Of. 704/2011)
ORDIN nr. 209 din 30 septembrie 2011 privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 5 octombrie 2011
Având în vedere art. 15 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobã licenţa de concesiune nr. 14.722/2011 privind explorarea resurselor de apã geotermalã din perimetrul sânmihaiu german, judeţul timiş, încheiatã între agenţia naţionalã pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercialã "radulov" - s.r.l., cu sediul în localitatea sânmihaiu german, judeţul timiş, în calitate de concesionar.art. 2se aprobã licenţa ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 560 din 05 August 2011 (M. Of. 560/2011)
ORDONANTA nr. 10 din 3 august 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 si unele masuri financiare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 5 august 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.1 şi i.3 din legea nr. 131/2011 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2011, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 879 şi 879 bis din 28 decembrie 2010, se modificã şi se completeazã potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2011, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevãzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011