Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 600 din 14 noiembrie 2007
Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 815 din 18 Noiembrie 2011 (M. Of. 815/2011)
ORDIN nr. 251 din 8 noiembrie 2011 pentru modificarea si completarea Normativului privind asigurarea tehnica de autovehicule a structurilor Ministerului Administratiei si Internelor, aprobat prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr. 599/2008 EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 18 noiembrie 2011
În temeiul art. 7 alineatul (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite urmãtorul ordin:art. i normativul privind asigurarea tehnicã de autovehicule a structurilor ministerului administraţiei şi internelor, aprobat prin ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 599/2008, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 803 şi 803 bis din 2 decembrie 2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 2, litera h) se modificã ...
Monitorul Oficial 808 din 16 Noiembrie 2011 (M. Of. 808/2011)
DECIZIE nr. 1.159 din 15 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 16 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 804 din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 804/2011)
ORDIN nr. 2.746 din 1 noiembrie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice nr. 7/57/2011 privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unitatilor administrativ-teritoriale pe anul 2011 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 14 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile art. iii alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 13/2011,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul ...
ORDIN nr. 254 din 9 noiembrie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice nr. 7/57/2011 privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unitatilor administrativ-teritoriale pe anul 2011 EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR Nr. 254 din 9 noiembrie 2011 MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Nr. 2.746 din 1 noiembrie 2011 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 14 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile art. iii alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 13/2011,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul ...
Monitorul Oficial 789 din 07 Noiembrie 2011 (M. Of. 789/2011)
DECIZIE nr. 12 din 19 septembrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de efectele deciziilor Curtii Constitutionale , prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 7 noiembrie 2011
Dosar nr. 14/2011rodica aida popa - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei civile şi de proprietate intelectualãcorina michaela jîjîie - preşedintele delegat al secţiei penalegabriela victoria bîrsan - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscaladrian bordea - preşedintele secţiei comercialenina ecaterina grigoraş ...
Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)
HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...
ORDIN nr. 2.428 din 26 octombrie 2011 privind modalitatea de finalizare a proiectelor depuse in cadrul apelurilor cu nr. 6, 59 "Burse doctorale" cofinantate din Fondul Social European EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
Având în vedere:- hotãrârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 60 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 ;- decizia comisiei europene nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea fondului social european, în conformitate cu obiectivul "convergenţã", în românia;- ordonanţa de urgenţã a ...
Monitorul Oficial 741 din 21 Octombrie 2011 (M. Of. 741/2011)
ORDIN nr. 2.252 din 3 octombrie 2011 pentru modificarea Schemei de ajutor de stat pentru ocuparea forţei de muncă "Bani pentru completarea echipei", aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 308/2009 EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 741 din 21 octombrie 2011
Având în vedere:- adresa nr. 10.775 din 17 august 2011 privind avizul consiliului concurenţei referitor la modificarea/prelungirea schemei de ajutor de stat "bani pentru completarea echipei";– decizia comisiei europene nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea fondului social european în conformitate cu obiectivul "convergenţă" în românia;– regulamentul (ce) nr. 1.998/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 pentru aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis;– legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;– legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ...