Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 194 din 1 martie 2010
Monitorul Oficial 762 din 09 Noiembrie 2009 (M. Of. 762/2009)
LEGE-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 762 din 9 noiembrie 2009
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. partea i cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.(3) partea a ii-a a prezentei legi reglementează sistemul unitar de salarizare pentru o perioadă tranzitorie, până când sistemul va fi simplificat şi îmbunătăţit în conformitate cu partea a iii-a ...
Monitorul Oficial 761 din 09 Noiembrie 2009 (M. Of. 761/2009)
LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 761 din 9 noiembrie 2009
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează:a) reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice;b) măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar;c) condiţiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în funcţie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale ...
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 636 din 25 Septembrie 2009 (M. Of. 636/2009)
ORDIN nr. 1.223 din 23 septembrie 2009 pentru aprobarea derogarilor in cazul speciilor urs, lup, ras si pisica salbatica EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 25 septembrie 2009
Având în vedere prevederile art. 38 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, avizul academiei române nr. 3.201 din 22 septembrie 2009 şi avizul conform al ministerului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 23.041 din 23 septembrie 2009, în baza art. 1 alin. (1) lit. a) din procedura de stabilire a derogãrilor de la mãsurile de protecţie a speciilor de florã şi faunã sãlbaticã, aprobatã prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pãdurilor şi ...
Monitorul Oficial 617 din 14 Septembrie 2009 (M. Of. 617/2009)
ORDIN nr. M.93 din 3 septembrie 2009 privind delegarea catre secretarul de stat pentru politica de aparare si planificare a competentei indeplinirii unor atributii aflate in responsabilitatea ministrului apararii nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 14 septembrie 2009
Ordin nr. m.93 din 3 septembrie 2009 privind delegarea cãtre secretarul de stat pentru politica de apãrare şi planificare a competenţei îndeplinirii unor atribuţii aflate în responsabilitatea ministrului apãrãrii naţionale emitent: ministerul apÃrÃrii naŢionale publicat În: monitorul oficial nr. 617 din 14 septembrie 2009 pentru aplicarea prevederilor art. 32 alin. (3) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apãrãrii naţionale, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu ...
Monitorul Oficial 286 bis din 30 Aprilie 2009 (M. Of. 286 bis/2009)
NORME METODOLOGICE din 28 aprilie 2009 de aplicare a Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului pentru anul 2009*) EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 286 bis din 30 aprilie 2009
____________ *) aprobate prin ordinul nr. 24 din 28 aprilie 2009 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 286 din 30 aprilie 2009 notã 1. Înregistrarea deplasãrilor de animale se efectueazã pe baza comunicãrii transportului de animale între direcţiile sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine şi de la destinaţie. comunicarea cãtre direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la destinaţie se efectueazã de cãtre medicul veterinar oficial din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine, la solicitarea medicului veterinar care a eliberat certificatul ...
Monitorul Oficial 23 din 12 Ianuarie 2009 (M. Of. 23/2009)
HOTARARE nr. 1.668 din 10 decembrie 2008 privind aprobarea contractelor de servicii publice in transportul feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 38 şi 39 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate române şi reorganizarea societãţii naţionale a cãilor ferate române, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã contractul de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al societãţii naţionale de transport feroviar de cãlãtori "c.f.r. cãlãtori" - s.a., prevãzut în anexa nr. i. art. 2 se aprobã contractul de servicii publice pentru ...
Monitorul Oficial 656 din 17 Septembrie 2008 (M. Of. 656/2008)
SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 2 septembrie 2008 "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 656 din 17 septembrie 2008
Schema de ajutor de minimis din 2 septembrie 2008 "sprijinirea activitãţilor economice în vederea diversificãrii economiei rurale şi a creşterii calitãţii vieţii în spaţiul rural" emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial i nr. 656 din 17 septembrie 2008 1. titlul schemei de ajutor art. 1 (1) prin prezenta se instituie o schemã transparentã de ajutor de minimis pentru întreprinzãtori, persoane fizice şi persoane juridice, denumiţi în continuare ...
ORDIN nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 17 septembrie 2008
Ordin nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "sprijinirea activitãţilor economice în vederea diversificãrii economiei rurale şi a creşterii calitãţii vieţii în spaţiul rural" emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial nr. 656 din 17 septembrie 2008 având în vedere referatul de aprobare nr. 78.800 din 22 august 2008, întocmit de direcţia generalã dezvoltare ruralã - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare ruralã, în conformitate cu ...








