Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 19 din 21 ianuarie 2008
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 367 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 367/2013)
ORDIN nr. 1.110 din 4 iunie 2013 privind aprobarea Ghidului solicitantului - Conditii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 20 iunie 2013
Având în vedere:● programul operaţional sectorial "dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin decizia ce nr. 5.811/2007;● ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;● hotărârea guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările ulterioare;● hotărârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 365 din 19 Iunie 2013 (M. Of. 365/2013)
DECIZIE nr. 202 din 18 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 27 din 14 noiembrie 2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 19 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 355 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 355/2013)
ORDIN nr. 999 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Prescriptiei tehnice PT N MMR 1-2008 "Cerinte generale pentru macarale, mecanisme de ridicat si dispozitivele lor auxiliare din instalatiile nucleare", aprobata prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 3.699/2008 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 14 iunie 2013
În conformitate cu prevederile art. 2, art. 5 lit. o) şi ale anexei nr. 3 la legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile hotărârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. 6 din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei,ministrul economiei emite următorul ordin:art. iprescripţia tehnică pt n mmr 1-2008 "cerinţe generale ...
Monitorul Oficial 340 din 11 Iunie 2013 (M. Of. 340/2013)
ORDIN nr. 82 din 7 iunie 2013 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului administratiei si internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 843 din 16 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, literele b), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) candidaţi - cetăţenii români şi străinii ...
Monitorul Oficial 325 din 05 Iunie 2013 (M. Of. 325/2013)
LEGE nr. 169 din 31 mai 2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 5 iunie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare pe teritoriul româniei a conductei de gaze naturale nabucco.art. 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) acord - înseamnă acordul dintre republica austria, republica bulgaria, republica ungară, românia şi republica turcia privind proiectul nabucco, semnat la ankara la 13 iulie 2009 şi ratificat prin legea nr. 57/2010;b) afiliat - înseamnă, în legătură cu o persoană, orice altă persoană care, în mod direct sau indirect, prin unul sau mai mulţi intermediari, controlează această persoană, este controlată de aceasta ...
Monitorul Oficial 321 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321/2013)
ORDIN nr. 886 din 14 mai 2013 pentru aprobarea Listei standardelor romane care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 4 iunie 2013
Având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din hotărârea guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, din lista publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 99 din 5 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 la data publicării prezentului ordin ...
Monitorul Oficial 312 din 30 Mai 2013 (M. Of. 312/2013)
ORDIN nr. A/623 din 23 aprilie 2013 pentru publicarea rezolutiilor Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite nr. 2.087 (2013) si nr. 2.094 (2013) privind situatia din Republica Populara Democrata Coreeana EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 30 mai 2013
În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin (7) din hotărârea guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.articol unic (1) se dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a următoarelor rezoluţii ale consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite:a) rezoluţia consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite nr. 2.087 (2013), prevăzută în anexa nr. 1 privind situaţia din republica populară democrată coreeană;b) rezoluţia consiliului de securitate al organizaţiei ...
Monitorul Oficial 309 din 29 Mai 2013 (M. Of. 309/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 45 din 21 mai 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 28 septembrie 2012, precum si a Scrisorii semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 martie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 15 martie 2013, prin care se solicita prelungirea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, de tip preventiv, intrat in vigoare prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 10 martie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 25 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 29 mai 2013
Având în vedere:- angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul global actual al crizei datoriilor suverane şi de a preveni apariţia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;- necesitatea coordonării acţiunilor fondului monetar internaţional în ceea ce priveşte aranjamentul stand-by de tip preventiv;- perspectiva finalizării aranjamentului stand-by de tip preventiv până cel târziu la finele primului semestru al anului curent, fapt ce presupune elaborarea unui nou act normativ de ratificare a scrisorii de intenţie ce urmează a fi semnată de către autorităţile române cu acest prilej;- necesitatea finalizării demersurilor legislative ...








