Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 19 din 13 iulie 2007
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 636 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 636/2018)
LEGE nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 1(1) justiţia se realizează prin Înalta curte de casaţie şi justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."2. la articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 2(1) justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi."3. la ...
Monitorul Oficial 634 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 634/2018)
DECIZIA nr. 381 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 97 pct. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 631 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 631/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 19 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 din 19 iulie 2018
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru întărirea capacităţii instituţionale a agenţiei naţionale pentru protecţia mediului, pentru a putea face faţă cerinţelor ce se impun pentru soluţionarea problemelor multiple privind protecţia mediului în domeniul poluării, în vederea eficientizării emiterii actelor de reglementare,ţinând cont de faptul că datorită întreţinerii şi amplificării fenomenului birocratic se impune găsirea unor soluţii de eficientizare a activităţii agenţiei naţionale pentru protecţia mediului prin simplificarea circuitului decizional şi prin dispunerea cu celeritate a activităţii de emitere a actelor de reglementare,ţinând cont că numărul instalaţiilor industriale inventariate în baza prevederilor directivei 2010/75/ue a parlamentului european şi ...
Monitorul Oficial 628 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 628/2018)
ORDIN nr. 4.040 din 28 iunie 2018 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 7 iunie-29 noiembrie 2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 din 19 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) pct. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 619 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 619/2018)
ORDIN nr. 586 din 18 iunie 2018 privind aprobarea Regulamentului sitului de importanţă comunitară ROSCI0187 Pajiştile lui Suciu EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 18 iulie 2018
Având în vedere referatul de aprobare nr. 101.467/ac din 31.05.2018 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de avizul agenţiei naţionale pentru protecţia mediului nr. 1/381/ig din 8.02.2017, avizul agenţiei naţionale pentru arii naturale protejate nr. 238 din 11.09.2017, avizul ministerului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.486 din 5.04.2018, adresa ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 161.815 din 2.04.2018, adresa ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice nr. 41.096 din 11.04.2018 şi adresa ministerului apelor şi pădurilor nr. 6.358/ssp din 19.04.2018,în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi ...
Monitorul Oficial 612 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 612/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 5 iulie 2018 de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2018-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 17 iulie 2018
──────────aprobată prin hotarârea nr. 486 din 5 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 612 din 17 iulie 2018.──────────cuprinscap. i - consideraţii generale secţiunea 1 - introducere1.1 contextul internaţional1.2 contextul naţional şi documente strategice adoptatecap. ii - obiective secţiunea 1 - obiective specificesecţiunea a 2-a - principii generalesecţiunea a 3-a - provocări în domeniul controlului frontierei de stat şi specificul infracţionalităţii transfrontalieresecţiunea a 4-a - factori de risc4.1. factori de risc interni4.2. factori de risc externisecţiunea a 5-a - direcţii de acţiune5.1. obiectivul „asigurarea şi menţinerea unui nivel înalt de supraveghere şi control la frontieră şi în spaţiul ...
Monitorul Oficial 605 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605/2018)
DECIZIA nr. 238 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 din 16 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 600 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 600/2018)
ORDIN nr. 1.241 din 11 iulie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Brăila, în proprietatea acestor organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 13 iulie 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 291.909 din 25.06.2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de ...
Monitorul Oficial 599 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 599/2018)
ORDIN nr. 1.239 din 11 iulie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Călăraşi, în proprietatea acestor organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 13 iulie 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 292.050/2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând ...








