Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 17 din 9 martie 2005
Monitorul Oficial 335 din 17 Aprilie 2018 (M. Of. 335/2018)
ORDIN nr. 420 din 3 aprilie 2018 privind abrogarea unor ordine ale ministrului sănătăţii care cuprind reglementări în domeniul farmacovigilenţei EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 17 aprilie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. s.p. 3.169 din 2.04.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. 49.076e, 50.304e din 15.12.2017, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 49.088, 55.767 din 15.12.2017,având în vedere prevederile:- regulamentului (ce) nr. 726/2004 al parlamentului european şi al consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei agenţii europene pentru medicamente;– directivei 2010/84/ue a parlamentului european şi a consiliului din 15 decembrie 2010 de modificare, în ...
Monitorul Oficial 322 din 12 Aprilie 2018 (M. Of. 322/2018)
DECIZIA nr. 14 din 5 martie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 322 din 12 aprilie 2018
Dosar nr. 2.875/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 308 din 05 Aprilie 2018 (M. Of. 308/2018)
ORDIN nr. 540 din 23 martie 2018 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 68/2017 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice", prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, şi pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu" prevăzută în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, aferente cererilor de plată depuse începând cu anul 2017 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 din 5 aprilie 2018
În conformitate cu referatul de aprobare nr. 7.477 din 15.03.2018 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (afir),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015)3508 din 26 mai 2015;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie ...
LEGE nr. 85 din 30 martie 2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 din 5 aprilie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege stabileşte condiţiile de constituire şi menţinere a unui nivel minim al stocurilor de ţiţei şi/sau produse petroliere, în scopul garantării siguranţei în aprovizionare, în cazul situaţiilor de disfuncţionalitate majoră în aprovizionare, al situaţiilor de urgenţă deosebită sau al situaţiilor de criză locală. art. 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) accesibilitate din punct de vedere fizic - măsurile de localizare şi de transport ale stocurilor minime deţinute, în scopul asigurării punerii în circulaţie sau livrării efective către pieţe şi utilizatorii finali în intervale de timp ...
Monitorul Oficial 300 din 03 Aprilie 2018 (M. Of. 300/2018)
ORDIN nr. 1.704 din 30 martie 2018 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii aprilie 2018 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 300 din 3 aprilie 2018
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare; – ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare; – regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al regulamentului băncii naţionale a ...
Monitorul Oficial 289 din 30 Martie 2018 (M. Of. 289/2018)
DECIZIA nr. 769 din 28 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 289 din 30 martie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 282 din 29 Martie 2018 (M. Of. 282/2018)
ORDIN nr. 169 din 14 februarie 2018 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 89/2013 pentru aprobarea Metodologiei privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate, pentru instalaţiile nou-intrate, pentru instalaţiile cu modificări semnificative de capacitate şi pentru instalaţiile care îşi încetează parţial sau total funcţionarea (închideri) pentru perioada 2013-2020 EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 2018
Având în vedere referatul de aprobare nr. 35.027/e.o.a.s. din 9 ianuarie 2018, întocmit de direcţia economie verde, schimbări climatice şi dezvoltare durabilă,ţinând seama de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministru, ministrul mediului, emite următorul ordin: art. ianexa la ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 89/2013 pentru aprobarea metodologiei privind alocarea certificatelor de emisii de gaze ...
Monitorul Oficial 272 din 28 Martie 2018 (M. Of. 272/2018)
DECIZIA nr. 686 din 2 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 272 din 28 martie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 266 din 27 Martie 2018 (M. Of. 266/2018)
HOTĂRÂRE nr. 128 din 21 martie 2018 pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 266 din 27 martie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. xiii alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul secretariatului general al guvernului, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018.art. 2secretariatul general al guvernului execută operaţiunile financiare privind sumele prevăzute în bugetul propriu, destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care funcţionează potrivit prevederilor ordonanţei guvernului ...