Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 160 din 1 august 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 669 din 01 August 2018 (M. Of. 669/2018)
ORDIN nr. 2.632 din 31 iulie 2018 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii august 2018 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 1 august 2018
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. ...
LEGE nr. 199 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 1 august 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 326 din 6 mai 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. la articolul 1, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1) prezenta lege instituie măsuri de protecţie a animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri educative şi, în acest scop, prevede norme ce reglementează următoarele:................................................................................................(4) eliminarea durerii, a suferinţei, a stresului sau a vătămărilor de durată prin utilizarea eficace a metodelor ...
Monitorul Oficial 665 din 31 Iulie 2018 (M. Of. 665/2018)
ORDIN nr. 157 din 27 iulie 2018 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 665 din 31 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (7) şi (9^1)-(9^4), ale art. 8 alin. (1)-(3), ale art. 10 alin. (6), precum şi ale art. 14 alin. (6^6) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ii şi iii din legea nr. 184/2018 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, ale art. 36 alin. (2), precum şi ale art. 45 alin. (3) din legea energiei electrice ...
Monitorul Oficial 666 din 31 Iulie 2018 (M. Of. 666/2018)
ORDIN nr. 158 din 27 iulie 2018 privind stabilirea cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi aferentă perioadei august-decembrie 2018 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 666 din 31 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. ii alin. (1) şi (2) din legea nr. 184/2018 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. x) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite ...
Monitorul Oficial 653 din 27 Iulie 2018 (M. Of. 653/2018)
ORDIN nr. 120 din 19 iulie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea VEGA 93 - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 653 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă venitul reglementat unitar de 31,46 lei/mwh aferent serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru societatea vega ...
ORDIN nr. 118 din 19 iulie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea OLIGOPOL - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 653 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă venitul reglementat unitar de 26,14 lei/mwh aferent serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru societatea oligopol ...
ORDIN nr. 117 din 19 iulie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea MEHEDINŢI GAZ - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 653 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă venitul reglementat unitar de 27,88 lei/mwh aferent serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru societatea mehedinŢi ...
ORDIN nr. 116 din 19 iulie 2018 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie realizat de Societatea GAZ VEST - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 653 din 27 iulie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă venitul reglementat unitar de 33,47 lei/mwh aferent serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru societatea gaz ...