Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 144 din 16 iunie 2010
Monitorul Oficial 591 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 591/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a publicităţii şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 25 iunie 2024
Având în vedere necesitatea sprijinirii strategiei autorităţii de supraveghere financiară în ceea ce priveşte procesul de actualizare continuă şi cu celeritate a legislaţiei pieţei de capital, în vederea adaptării acesteia la legislaţia europeană aflată la rândul ei într-o continuă dinamică şi la evoluţiile şi cerinţele unei pieţe de capital în continuă creştere şi transformare, precum şi a îndeplinirii rolului său de factor contributiv la dezvoltarea acestei pieţe, este necesară adoptarea cu celeritate de măsuri legislative referitoare în principal la:a) revizuirea cu celeritate a cadrului legal primar aplicabil în domeniul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (o.p.c.v.m.), fondurilor de investiţii ...
Monitorul Oficial 579 din 21 Iunie 2024 (M. Of. 579/2024)
ORDIN nr. 3.607 din 18 iunie 2024 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 21 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 3.607r din 18.06.2024 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru ...
Monitorul Oficial 572 din 19 Iunie 2024 (M. Of. 572/2024)
ORDIN nr. 3.367 din 7 iunie 2024 pentru modificarea Metodologiei de instruire iniţială în domeniul radiopatologiei şi al radioprotecţiei, al expunerii profesionale la radiaţii ionizante şi al răspunsului medical în situaţii de urgenţă radiologică, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.646/2021 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 572 din 19 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 770 din 16.05.2024 al direcţiei generale sănătate publică şi programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 6 lit. e) pct. 3 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. imetodologia de instruire iniţială în domeniul radiopatologiei şi al radioprotecţiei, al expunerii profesionale la radiaţii ionizante şi al răspunsului medical în situaţii de urgenţă radiologică, aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii nr. ...
Monitorul Oficial 570 din 19 Iunie 2024 (M. Of. 570/2024)
ORDIN nr. 3.519 din 13 iunie 2024 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 570 din 19 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale de asistenţă medicală din cadrul ministerului sănătăţii nr. 3.519r din 13.06.2024,având în vedere prevederile:- art. 1 alin. (3) şi (7), art. 11 alin. (3), art. 12 alin. (1) şi art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin legea nr. 598/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iordinul ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023 pentru ...
Monitorul Oficial 564 bis din 18 Iunie 2024 (M. Of. 564 bis/2024)
ANEXE din 14 iunie 2024 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada iunie 2024-14 mai 2025 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 564 bis din 18 iunie 2024
──────────conţinute de ordinul nr. 1.339 din 14 iunie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 564 din 18 iunie 2024.──────────anexa 1 centralizatorul nr. 1privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2024/2025,la speciile cerb comun, cerb lopătar şi capră neagră┌────┬────┬───────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ │ │ │fond cinegetic │cote de recoltă aprobate la: ...
Monitorul Oficial 560 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 560/2024)
ORDIN nr. 3.437 din 11 iunie 2024 privind aprobarea cuantumului tarifelor încasate de Academia de Ştiinţe Medicale pentru avizele emise de Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 17 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 3.437r din 11.06.2024 al direcţiei generale asistenţă medicală din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 5 alin. (1^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 29/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a regulamentului (ue) nr. 536/2014 al parlamentului european şi al consiliului din 16 aprilie 2014 privind studiile clinice intervenţionale cu medicamente de uz uman şi de abrogare a directivei 2001/20/ce, precum şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 249/2022, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. ...
DECIZIA nr. 13 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 17 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 553 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 553/2024)
ORDIN nr. 3.436 din 11 iunie 2024 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 3.436r din 11.06.2024 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru ...
Monitorul Oficial 533 din 07 Iunie 2024 (M. Of. 533/2024)
ORDIN nr. 3.202 din 5 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 7 iunie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 3.202r din 5.06.2024 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 3.886 din 30.05.2024 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 508 din 31 Mai 2024 (M. Of. 508/2024)
ORDIN nr. 2.892 din 29 mai 2024 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 508 din 31 mai 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 2.892r din 29.05.2024 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii nr. ...








