Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 119 din 14 decembrie 2011
Monitorul Oficial 662 din 10 August 2017 (M. Of. 662/2017)
ORDONANŢĂ nr. 10 din 9 august 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 662 din 10 august 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.7 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate româniei prin intermediul programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 460 din 30 iunie 2011, aprobată prin legea nr. 2/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se ...
Monitorul Oficial 627 din 02 August 2017 (M. Of. 627/2017)
ORDIN nr. 263 din 27 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 2 august 2017
văzând referatul de aprobare nr. 259.033 din 22 iunie 2017 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului national antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: art. i anexa la ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a ...
Monitorul Oficial 615 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 615/2017)
DECIZIA nr. 39 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 31 iulie 2017
Dosar nr. 4.153/1/2016 ┌──────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│iulia cristina tarcea │- preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci ...
Monitorul Oficial 592 din 24 Iulie 2017 (M. Of. 592/2017)
DECIZIA nr. 429 din 21 iunie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 24 iulie 2017
┌────────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar ...
Monitorul Oficial 573 din 18 Iulie 2017 (M. Of. 573/2017)
DECIZIA nr. 214 din 4 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 573 din 18 iulie 2017
┌─────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 560 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 560/2017)
DECIZIA nr. 40 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017
Dosar nr. 80/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 545 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 545/2017)
DECIZIA nr. 18 din 30 mai 2017 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017
Dosar nr. 977/1/2017 ┌───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│geanina cristina arghir│- judecător la secţia penală │├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│silvia cerbu ...
Monitorul Oficial 519 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 519/2017)
ORDIN nr. 925 din 23 iunie 2017 privind aprobarea Nomenclatorului activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, activităţi desfăşurate de contribuabilii care realizează venituri din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 519 din 4 iulie 2017
Având în vedere prevederile art. 69 alin. (2) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile hotărârii guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea clasificării activităţilor din economia naţională - caen, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă nomenclatorul activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, activităţi desfăşurate de contribuabili din producţie, comerţ şi prestări de servicii în vederea realizării de venituri, prevăzut în anexa ...
Monitorul Oficial 496 din 29 Iunie 2017 (M. Of. 496/2017)
HOTĂRÂRE nr. 53 din 29 iunie 2017 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 29 iunie 2017
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 29 iunie 2017 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul mihai tudose, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 29 iunie 2017,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din ...
Monitorul Oficial 474 din 23 Iunie 2017 (M. Of. 474/2017)
ORDIN nr. 1.669 din 6 iunie 2017 privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse strategice EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 474 din 23 iunie 2017
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere:- regulamentul (ce) nr. 428/2009 al consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere şi tranzitului de produse cu dublă utilizare, cu modificările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată;– ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1.309/2016 pentru aprobarea listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al ...








