Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 114 din 19 decembrie 2002
Monitorul Oficial 215 din 23 Martie 2016 (M. Of. 215/2016)
CONTRACTUL-CADRU din 16 martie 2016 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 23 martie 2016
Cap. i asistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1 (1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;c) să depună, în vederea încheierii contractului, toate documentele necesare în termenele stabilite pentru contractare.(2) asistenţa medicală primară se asigură de către medicii care au dreptul să desfăşoare activitate ca medici de familie potrivit legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, în cabinete medicale organizate conform prevederilor legale în ...
HOTĂRÂRE nr. 161 din 16 martie 2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 23 martie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 221 alin. (1) lit. c) şi d) şi al art. 229 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 (1) se aprobă pachetele de servicii medicale, respectiv pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, acordate pentru perioada 2016-2017, prevăzute în anexa nr. 1.(2) se aprobă contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, prevăzut în anexa nr. 2.art. 2 prezenta hotărâre ...
Monitorul Oficial 210 din 22 Martie 2016 (M. Of. 210/2016)
HOTĂRÂRE nr. 153 din 10 martie 2016 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 970/2004 privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, dobândite în afara graniţelor României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 210 din 22 martie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al uniunii europene, de un stat aparţinând spaţiului economic european sau de confederaţia elveţiană, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 733 din 30 octombrie 2007, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, alineatul (2) se abrogă.2. la articolul 1, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) ...
Monitorul Oficial 200 din 17 Martie 2016 (M. Of. 200/2016)
ORDIN nr. 292 din 8 martie 2016 pentru aprobarea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2016 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 17 martie 2016
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării ...
Monitorul Oficial 148 bis din 26 Februarie 2016 (M. Of. 148 bis/2016)
ANEXE din 24 februarie 2016 nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 249/2016 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2016 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 bis din 26 februarie 2016
Anexa 1 *font 9* sigla*) ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale sigla*)guvernul agenţia de plăţi şi intervenţie pentru agricultură apiaromÂniei ---------------------------------------------------- blvd. carol, nr. 17, sector 2, bucureşti telefon: 021.3054,802 relaţii.cu.publicul@apia.org.ro fax: 021.3054.803 ...
Monitorul Oficial 148 din 26 Februarie 2016 (M. Of. 148/2016)
ORDIN nr. 249 din 24 februarie 2016 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2016 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 26 februarie 2016
Văzând referatul de aprobare nr. 7.540 din 22 februarie 2016 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în temeiul prevederilor:- regulamentului (ue) nr. 1.307/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 637/2008 al consiliului şi a regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de ...
Monitorul Oficial 130 din 19 Februarie 2016 (M. Of. 130/2016)
DECIZIE nr. 800 din 18 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 19 februarie 2016
Cu participarea în şedinţa publică din 20 octombrie 2015 reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c) din legea minelor nr. 85/2003, excepţie ridicată de construcţii feroviare moldova - s.a. din iaşi în dosarul nr. 26.163/245/2014 al judecătoriei iaşi - secţia civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 111d/2015.2. dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 octombrie 2015, cu participarea reprezentantului ministerului public, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din ...
Monitorul Oficial 101 din 10 Februarie 2016 (M. Of. 101/2016)
ORDIN nr. 143 din 28 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 594/2013 pentru aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la echipamentele individuale de protecţie EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 10 februarie 2016
Având în vedere prevederile art. 10 din hotărârea guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. i ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 594/2013 pentru aprobarea listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare ...
Monitorul Oficial 81 din 04 Februarie 2016 (M. Of. 81/2016)
ORDIN nr. 123 din 28 ianuarie 2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 4 februarie 2016
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, art. 28, art. 36 alin. (3) şi ale art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 13 din ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 (1) potrivit ...
Monitorul Oficial 32 din 18 Ianuarie 2016 (M. Of. 32/2016)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 (*republicat*) Camerei Deputaţilor*) EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 18 ianuarie 2016
──────────*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 106/2015 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 915 din 10 decembrie 2015.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994 şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 437 din 18 iunie 2015.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de preşedintele româniei, în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicată.art. 2(1) până la alegerea biroului permanent lucrările camerei ...