Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 111 din 17 mai 2011
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 393 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 393/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 26 iunie 2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 393 din 29 iunie 2013
Luând în considerare faptul că o premisă determinantă în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale o constituie armonizarea legislaţiei specifice administraţiei publice în vederea eficientizării actului administrativ,ţinând cont de faptul că activitatea administraţiei publice trebuie să fie măsurabilă şi eficientă, se impune luarea cu celeritate a unor măsuri privind numărul de posturi aprobate autorităţilor şi instituţiilor publice, care vizează ajustarea şi reaşezarea structurilor funcţionale de o manieră flexibilă, care să permită îndeplinirea cu eficienţă a atribuţiilor instituţionale.având în vedere lipsa de personal de la nivelul multor unităţi administrativ-teritoriale, ca urmare a vacantării unor posturi, precum şi menţinerea restricţiei din anul 2009 ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 342 din 11 Iunie 2013 (M. Of. 342/2013)
ORDIN nr. 740 din 4 iunie 2013 pentru aprobarea Listei cuprinzand produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor si altor operatiuni EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 11 iunie 2013
Având în vedere art. 6 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 595/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe,ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:art. 1se aprobă lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, partea i. ministrul afacerilor externe,titus corlăţeanbucureşti, 4 iunie 2013.nr. ...
Monitorul Oficial 321 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321/2013)
ORDIN nr. 886 din 14 mai 2013 pentru aprobarea Listei standardelor romane care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 4 iunie 2013
Având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din hotărârea guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, din lista publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 99 din 5 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 la data publicării prezentului ordin ...
Monitorul Oficial 295 din 23 Mai 2013 (M. Of. 295/2013)
ORDIN nr. M.45 din 23 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind selectia si expertiza medicala si psihologica a personalului aeronautic care executa activitati aeronautice militare si a Normelor tehnice medicale si psihologice specifice aferente EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 23 mai 2013
Pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 4/2000 privind înfiinţarea institutului naţional de medicină aeronautică şi spaţială "general doctor aviator victor anastasiu", aprobată prin legea nr. 279/2001,având în vedere prevederile art. 7-16 şi ale art. 23 alin. 2 din statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a româniei, aprobat prin legea nr. 35/1990, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. 1(1) se aprobă normele metodologice privind ...
Monitorul Oficial 287 din 21 Mai 2013 (M. Of. 287/2013)
DECIZIE nr. 336 din 15 mai 2013 privind mijloacele si modalitatea de transmitere a unor documente, date sau informatii catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii si privind modificarea Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nr. 77/2009 privind obligatiile de informare a utilizatorilor finali de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE IN COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 21 mai 2013
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobată prin legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 120 alin. (1), (3), (4) şi (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 140/2012, respectiv ale art. 4 alin. (2) din decizia preşedintelui autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii nr. 1.167/2011 privind raportarea unor date statistice de către ...
Monitorul Oficial 279 din 17 Mai 2013 (M. Of. 279/2013)
ORDIN nr. 3.691 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului educatiei nationale nr. 3.587/2013 privind sesiunea speciala de bacalaureat 2013 pentru absolventii de liceu participanti la loturile nationale largite ce se pregatesc pentru olimpiadele si concursurile internationale EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 17 mai 2013
În baza notei nr. 29.521 din 5 februarie 2013 cu privire la aprobarea perioadei de desfăşurare a examenului de bacalaureat 2013 - sesiune specială,având în vedere prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2013,în temeiul prevederilor legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor hotărârii guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. i anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.587/2013 privind sesiunea specială de bacalaureat 2013 pentru absolvenţii de liceu participanţi ...
Monitorul Oficial 269 din 14 Mai 2013 (M. Of. 269/2013)
ORDIN nr. 1.817 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 14 mai 2013
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 253 din 07 Mai 2013 (M. Of. 253/2013)
ORDIN nr. 587 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 7 mai 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. en 4.516 din 30 aprilie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.020 din 30 aprilie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...