Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 780 din 19 noiembrie 2018
Monitorul Oficial 987 din 21 Noiembrie 2018 (M. Of. 987/2018)
ORDIN nr. 1.458 din 19 noiembrie 2018 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 987 din 21 noiembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. s.p. 13.780 din 19.11.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 979 din 20 Noiembrie 2018 (M. Of. 979/2018)
ORDIN nr. 510 din 14 noiembrie 2018 privind modificarea tarifelor de acordare şi menţinere a licenţelor/autorizaţiilor eliberate în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 979 din 20 noiembrie 2018
Având în vedere dispoziţiile legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilităţi publice nr. 22/2017 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilităţi publice - a.n.r.s.c., ale hotărârii guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările ulterioare, şi ale regulamentului-cadru de autorizare a autorităţilor de autorizare pentru serviciile de transport public local, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare pentru serviciile comunitare de utilităţi publice nr. 206/2007, ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 126 din 09 Februarie 2018 (M. Of. 126/2018)
DECIZIA nr. 637 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 126 din 9 februarie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 42 din 17 Ianuarie 2018 (M. Of. 42/2018)
AMENDAMENTE din 4 mai 2012 adoptate prin deciziile 2012/1 şi 2012/2 cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva la 30 aprilie-4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 42 din 17 ianuarie 2018
──────────adoptate prin legea nr. 263 din 20 decembrie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 42 din 17 ianuarie 2018.────────────────────*) traducere──────────decizia 2012/1modificarea anexei i a protocolului din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposfericpărţile la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, întrunite în cadrul celei de-a treizecea întrunire a comitetului executivse decide modificarea anexei i la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic (protocolul gothenburg) la convenţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi după cum urmează:art. 1modificarea anexei i1. În alineatul 1:(a) cuvintele „manualul privind ...
Monitorul Oficial 885 din 10 Noiembrie 2017 (M. Of. 885/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017
Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:- implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii guvernului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 496 din 29 iunie 2017; – elaborării legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a legii bugetului de stat pentru anul 2018;– asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;– de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale ...