Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 287 din 31 iulie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 801 din 19 Septembrie 2018 (M. Of. 801/2018)
ORDIN nr. 167 din 5 septembrie 2018 privind modificarea şi completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 801 din 19 septembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e),l) şi m), ale art. 100 pct. 61,73,75^1 şi 89^1, ale art. 130 alin. (1) lit. m),n),o),r) şi s), ale art. 130^1,art. 145 alin. (5) şi ale art. 174 alin. (5) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale premisei (19) din regulamentul (ue) nr. 715/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.775/2005,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. q) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 793 din 17 Septembrie 2018 (M. Of. 793/2018)
ORDIN nr. 126 din 31 august 2018 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2017 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 793 din 17 septembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 2.380 din 24 iulie 2018, întocmit de direcţia economică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 729 din 23 August 2018 (M. Of. 729/2018)
ORDIN nr. 5.341 din 20 iulie 2018 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.319/2004 pentru aprobarea Actului constitutiv al Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A. EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 23 august 2018
În temeiul art. 1 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea companiei naţionale de investiţii „c.n.i.“ - s.a., aprobată cu modificări prin legea nr. 117/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. ianexa la ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.319/2004 pentru aprobarea actului constitutiv al companiei naţionale de investiţii „c.n.i.“ - s.a., publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 92 din 27 ianuarie 2005, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa ...
Monitorul Oficial 681 din 06 August 2018 (M. Of. 681/2018)
ORDIN nr. 161 din 1 august 2018 privind modificarea şi completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 6 august 2018
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), l) şi m) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale premisei (19) din regulamentul (ue) nr. 715/2009 al comisiei din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.775/2005, şi ale art. 3 pct. 16 din regulamentul (ue) 2017/459 al comisiei din 16 martie 2017 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de abrogare a regulamentului (ue) nr. 984/2013,în ...
Monitorul Oficial 675 din 02 August 2018 (M. Of. 675/2018)
ORDIN nr. 1.287 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Protect Agro Baba Ana - Mizil din judeţul Prahova, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 2 august 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 292.317/2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului ...
Monitorul Oficial 660 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 660/2018)
LEGE nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 660 din 30 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generale, definiţiiart. 1(1) prezenta lege reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la:a) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor formate din cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară;b) administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.(2) prezenta lege se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari ...








