Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 225 din 18 mai 2022
Monitorul Oficial 633 din 28 Iunie 2021 (M. Of. 633/2021)
CONTRACT-CADRU din 26 iunie 2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 28 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 696 din 26 iunie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 633 din 28 iunie 2021.──────────cap. iasistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1(1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) sunt autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) sunt evaluaţi potrivit dispoziţiilor art. 253 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art. 7 alin. (5) ...
Monitorul Oficial 608 din 18 Iunie 2021 (M. Of. 608/2021)
HOTĂRÂRE nr. 592 din 27 mai 2021 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale "SINERGIE" 2021-2030 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale "SINERGIE" 2021-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) şi art. 8 alin. (5) din legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 4 lit. l) şi art. 23 din legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile hotărârii guvernului nr. 365/2018 pentru aprobarea strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018-2021 şi a planului operaţional pentru implementarea strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi ...
Monitorul Oficial 559 bis din 31 Mai 2021 (M. Of. 559 bis/2021)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 19 mai 2021 pentru ocuparea forţei de muncă 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 bis din 31 mai 2021
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 558 din 19 mai 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 559 din 31 mai 2021.──────────cap. ilistă de acronime şi abrevieriamigo - ancheta forţei de muncă în gospodăriianc - autoritatea naţională pentru calificăriandpca - autoritatea naţională pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, copii şi adopţiianes - agenţia naţională pentru egalitate de Şanse între femei şi bărbaţianofm - agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncăcci - camere de comerţ şi industriecnc - cadrul naţional al calificărilorcndipt - centrul naţional de dezvoltare a Învăţământului profesional şi tehniccom - comisia europeanăcor - clasificarea ocupaţiilor din româniacpr - regulamentul privind ...
Monitorul Oficial 553 din 28 Mai 2021 (M. Of. 553/2021)
ORDIN nr. 3.656 din 12 aprilie 2021 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 28 mai 2021
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale ...
ORDIN nr. 3.655 din 12 aprilie 2021 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 24 iulie-4 decembrie 2020 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 28 mai 2021
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor ...
Monitorul Oficial 549 din 27 Mai 2021 (M. Of. 549/2021)
ORDIN nr. 32 din 26 mai 2021 privind aprobarea venitului reglementat, a venitului reglementat corectat şi a tarifelor de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 549 din 27 mai 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (2) lit. e), alin. (4) şi (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi m) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al dispoziţiilor art. 76-81 din metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale, aprobată prin ordinul preşedintelui ...
Monitorul Oficial 518 din 19 Mai 2021 (M. Of. 518/2021)
ACORD din 24 septembrie 2020 de modificare şi reconfirmare a Acordului de finanţare din data de 19 noiembrie 2013 dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 19 mai 2021
Prezentul acord („acordul de finanţare“) a fost încheiat de către şi între:guvernul româniei („gr“), reprezentat de ministerul finanţelor publice şi ministerul fondurilor europene,şifondul european de investiţii („fei“), 37b avenue j.f. kennedy, l-2968 luxemburg, luxemburg(gr şi fei fiind denumite în continuare, împreună, „părţile“ şi, fiecare dintre acestea, „partea“)preambula. ca unul dintre instrumentele de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie în baza fondurilor [după cum este definit în regulamentul consiliului (ce) nr. 1.083/2006], iniţiativa „joint european resources for micro to medium enterprises - resurse europene comune pentru întreprinderi mici şi mijlocii“ („jeremie“) a fost întreprinsă în comun de către comisia comunităţilor europene ...
Monitorul Oficial 496 din 13 Mai 2021 (M. Of. 496/2021)
ORDIN nr. 664 din 5 mai 2021 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2021-2023 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 13 mai 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 50.836 din 20.04.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) din ordonanţa de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 493 din 12 Mai 2021 (M. Of. 493/2021)
ORDIN nr. 663 din 5 mai 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.154/2020 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 12 mai 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 50.841 din 20.04.2021, în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) din ordonanţa de urgenţă ...
Monitorul Oficial 348 din 06 Aprilie 2021 (M. Of. 348/2021)
ORDIN nr. 23 din 24 martie 2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 53/2017 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de montare şi exploatare a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum în imobile de tip condominiu EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 6 aprilie 2021
Având în vedere prevederile:- art. 13 alin. (4) din legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. v alin. (4) din legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 14 din legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin ...








