Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 212 din 27 octombrie 2016
Monitorul Oficial 630 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 630/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 19 iulie 2018
România, potrivit angajamentelor luate în faţa comisiei europene, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare implementării unor instrumente economice. aceste instrumente economice sunt foarte importante pentru modernizarea gestionării deşeurilor din românia, dar şi pentru implementarea legislaţiei europene în domeniu.instrumentele economice care trebuie implementate sunt: „plăteşte pentru cât arunci“, „răspunderea extinsă a producătorului“ şi „taxa la depozitare“. pentru a pune în aplicare instrumentele economice „plăteşte pentru cât arunci“ şi „răspunderea extinsă a producătorului“ este necesară modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu, astfel încât să fie stabilite clar responsabilităţile şi obligaţiile tuturor actorilor implicaţi, ţinând cont inclusiv de modificările aduse prin promovarea pachetului ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 535 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 535/2018)
DECIZIA nr. 298 din 26 aprilie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 511 din 21 Iunie 2018 (M. Of. 511/2018)
HOTĂRÂRE nr. 420 din 8 iunie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 din 21 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. iii din ordonanţa guvernului nr. 28/2017 pentru completarea art. 6 din legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, aprobată cu modificări prin legea nr. 278/2017,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 962/2001, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul ...
Monitorul Oficial 478 din 11 Iunie 2018 (M. Of. 478/2018)
REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (2) şi art. 28 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 1 şi art. 151 din legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă,potrivit deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din data de 9.05.2018, autoritatea de supraveghere financiară emite următorul regulament:titlul idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de ...
Monitorul Oficial 462 din 05 Iunie 2018 (M. Of. 462/2018)
NORME TEHNICE din 10 mai 2018 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 462 din 5 iunie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 89 din 10 mai 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 462 din 5 iunie 2018.──────────cap. iobiect, domeniu de aplicare, terminologieart. 1(1) obiectul prezentelor norme tehnice este proiectarea, executarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă a sistemelor de alimentare cu gaze naturale combustibile şi a magistralelor directe, cu presiunea egală sau mai mică de 10\'b710^5 pa (10 bari).(2) calitatea gazelor naturale combustibile respectă prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.(3) prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea sistemelor de alimentare cu gaze naturale cu celelalte obiective din sectorul gazelor naturale, cu respectarea ...
Monitorul Oficial 355 din 24 Aprilie 2018 (M. Of. 355/2018)
DECIZIA nr. 5 din 28 februarie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 24 aprilie 2018
Dosar nr. 3.147/1/2017 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele cu ││mirela │delegaţie al secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de││popescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│luciana mera│- judecător la secţia ││ │penală ...
Monitorul Oficial 327 din 13 Aprilie 2018 (M. Of. 327/2018)
DECIZIA nr. 3 din 28 februarie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 327 din 13 aprilie 2018
Dosar nr. 3.013/1/2017 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele cu ││mirela │delegaţie al secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de││popescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│simona elena│- judecător la secţia ││cîrnaru │penală ...
Monitorul Oficial 208 din 07 Martie 2018 (M. Of. 208/2018)
ORDIN nr. 1.574 din 7 martie 2018 privind blocarea fondurilor şi resurselor economice deţinute sau avute sub control de persoana desemnată AMMAR SHARIF EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 208 din 7 martie 2018
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile:- deciziei 2016/1897/pesc a consiliului din 27 octombrie 2016 privind punerea în aplicare a deciziei 2013/255/pesc privind măsuri restrictive împotriva siriei;– ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.856/2011*) pentru aprobarea procedurii privind emiterea ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor ...








