Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 192 din 8 iunie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 517 bis din 25 Iunie 2018 (M. Of. 517 bis/2018)
NORMĂ din 13 iunie 2018 privind cerinţele de bază de securitate radiologică EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 517 bis din 25 iunie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 752/3.978/136/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 517 din 25 iunie 2018.────────── cap. iscop, domeniu de aplicare, definiţii scopulart. 1prezentele norme stabilesc cerinţele generale de securitate radiologică în scopul asigurării protecţiei sănătăţii persoanelor care fac obiectul expunerilor profesionale, medicale şi publice, a proprietăţii şi a mediului înconjurător în toate situaţiile de expunere prevăzute în legea nr. 111/1996, privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. domeniul de aplicareart. 2(1) prezentele norme se aplică tuturor situaţiilor de expunere datorate activităţilor şi surselor prevăzute la art. 2 ...
Monitorul Oficial 634 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 634/2018)
DECIZIA nr. 381 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 97 pct. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 560 din 04 Iulie 2018 (M. Of. 560/2018)
ORDIN nr. 113 din 27 iunie 2018 privind modificarea anexei nr. 1 la Metodologia de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 11/2014, şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 141/2014 pentru aprobarea tarifelor specifice şi indicilor specifici utilizaţi la stabilirea tarifelor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 4 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. f) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 35 din regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 544 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 544/2018)
ORDIN nr. 1.210 din 27 iunie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Ialomiţa, în proprietatea acestor organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 29 iunie 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 291.872/2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând ...
Monitorul Oficial 541 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 541/2018)
ORDIN nr. 445 din 8 iunie 2018 privind aprobarea Programului naţional de utilitate publică "România în mişcare" EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 29 iunie 2018
În conformitate cu art. 20 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile din domeniul sportului ale direcţiilor de tineret şi sport din subordinea ministerului tineretului şi sportului,în conformitate cu art. 51 şi 54 din hotărârea guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu privire la repartizarea veniturilor destinate activităţilor sportive derulate de direcţiile pentru tineret şi sport, respectiv cu privire la aprobarea programelor sportive de utilitate publică,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 535 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 535/2018)
ORDIN nr. 1.081 din 21 iunie 2018 pentru aprobarea metodologiei de stabilire a preţurilor de referinţă şi a sumelor de închiriere corespunzătoare categoriilor şi tipurilor de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2018
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale relaţii contractuale a casei naţionale de asigurări de sănătate nr. drc 535 din 21.06.2018,în temeiul prevederilor:- art. 167 alin. (1) din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019;– art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...








