Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 140 din 12 martie 2010
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 469 din 29 Iulie 2013 (M. Of. 469/2013)
INSTRUCŢIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 469 din 29 iulie 2013
Având în vedere dispoziţiile ordonanţei guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin legea nr. 25/1999,pentru executarea în mod unitar, în ministerul afacerilor interne, a dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a personalului propriu şi evaluarea pagubelor produse acestui minister,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următoarele instrucţiuni:art. 1prezentele instrucţiuni au ca obiect aplicarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin legea nr. 25/1999, denumită în continuare ...
Monitorul Oficial 391 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 391/2013)
ORDIN nr. 46 din 28 iunie 2013 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 391 din 29 iunie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. ianexele nr. 2 şi 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 353 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 353/2013)
ORDIN nr. 65 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, a licentelor si brevetelor de turism EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU TURISM - MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 iunie 2013
Având în vedere prevederile ordonanţei guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în românia, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 20 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 9/2013 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru turism,preşedintele autorităţii naţionale pentru turism emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de ...
Monitorul Oficial 258 din 09 Mai 2013 (M. Of. 258/2013)
ORDIN nr. 40 din 22 ianuarie 2013 privind aprobarea Ghidului de practica medicala pentru specialitatea chirurgie vasculara EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 9 mai 2013
Văzând referatul de aprobare al direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice nr. e.n. 546/2013,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sănătăţii" la ordinul ministrului sănătăţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sănătăţii şi a comisiei naţionale de transparenţă, cu modificările şi completările ulterioare*1),în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite ...
Monitorul Oficial 253 din 07 Mai 2013 (M. Of. 253/2013)
ORDIN nr. 229 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 7 mai 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. en 4.516 din 30 aprilie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.020 din 30 aprilie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
ORDIN nr. 587 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 7 mai 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. en 4.516 din 30 aprilie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.020 din 30 aprilie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...