Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 5 iulie 2002
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 435 din 17 Iulie 2013 (M. Of. 435/2013)
NORMELE din 8 iulie 2013 tehnice de finantare si realizare a actiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si ingrijirea pacientilor critici din sectiile ATI EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 17 iulie 2013
Art. 1(1) acţiunile prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ati (ap-ati) sunt elaborate, derulate şi finanţate de către ministerul sănătăţii şi se realizează prin spitale regionale de urgenţă şi structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă.(2) comisia ati a ministerului sănătăţii, aprobată prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale ministerului sănătăţii, este coordonatorul tehnic naţional al ap-ati, iar compartimentul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a ministerului sănătăţii responsabilă cu coordonarea acestor acţiuni.(3) derularea şi monitorizarea ap-ati se realizează de către coordonatorii locali reprezentaţi de şefii secţiilor ati, ...
ORDIN nr. 850 din 8 iulie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de finantare si realizare a actiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si ingrijirea pacientilor critici din sectiile ATI EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 17 iulie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 6.891/2013 al compartimentului medicină de urgenţă din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere art. 93 alin. (4) şi (4^1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ati, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul îngrijirii cazurilor critice ...
Monitorul Oficial 434 din 17 Iulie 2013 (M. Of. 434/2013)
NORME METODOLOGICE din 10 iulie 2013 de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate in baza planurilor de disponibilizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 17 iulie 2013
Art. 1prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, conţin prevederi cu caracter tehnico-organizatoric pentru punerea în aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, de la societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi societăţi comerciale şi regii autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, concedieri colective efectuate în condiţiile prevăzute la art. 65-77 din legea nr. 53/2003 - ...
HOTARARE nr. 478 din 10 iulie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate in baza planurilor de disponibilizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 17 iulie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 32 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor ...
Monitorul Oficial 418 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 418/2013)
LEGE nr. 190 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 7 din 2 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 111 din 11 februarie 2011, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i punctul 1, alineatul (5) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) gestionarea spaţială a teritoriului urmăreşte să asigure indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiţii de locuire adecvate, calitatea arhitecturii, protejarea identităţii arhitecturale, urbanistice şi culturale ...
Monitorul Oficial 410 din 08 Iulie 2013 (M. Of. 410/2013)
REGULAMENT din 18 iunie 2013 de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 410 din 8 iulie 2013
Cap. idefinire, obiective, domenii şi forme ale activităţii de prevenireart. 1prevenirea situaţiilor de urgenţă este componentă a sistemului de securitate naţională şi reprezintă un ansamblu integrat de acţiuni specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi executate pentru reducerea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi diminuarea consecinţelor acestora, în scopul protejării vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale acestora.art. 2(1) obiectivele activităţii de prevenire sunt:a) respectarea reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;b) identificarea pericolelor de producere a situaţiilor de urgenţă la obiective/amplasamente cu risc de incendiu şi/sau unde se desfăşoară activităţi ce prezintă pericol de ...
ORDIN nr. 89 din 18 iunie 2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregatire si desfasurare a activitatii de prevenire a situatiilor de urgenta executate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si structurile subordonate EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 8 iulie 2013
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) şi (2) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, ale art. 24 alin. (3) din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 28 din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne ...
Monitorul Oficial 392 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 392/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 29 iunie 2013
Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin codul civil,ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea ...
Monitorul Oficial 351 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 351/2013)
HOTARARE nr. 342 din 4 iunie 2013 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspectie sanitara si monitorizare a calitatii apei potabile si a Procedurii de autorizare sanitara a productiei si distributiei apei potabile EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 13 iunie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i anexa nr. 1 "norme de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile" la hotărârea guvernului nr. 974/2004, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 669 din 26 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e)fântânilor publice de apă potabilă pentru folosinţă publică sau comercială."2. la articolul 2, literele e), j) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"e) autorizaţia sanitară cu derogare este documentul eliberat ...








