Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme interne din 23 august 2004

‹‹ Pagina 80 din 128

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 338 din 10 Iunie 2013 (M. Of. 338/2013)

Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)

PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013

 iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor  potrivit legii nr. 189/1999   expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...

Monitorul Oficial 200 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 200/2013)

HOTARARE din 25 septembrie 2012 in Cauza Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iulia impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 9 aprilie 2013

 (cererea nr. 33003/03)   strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza arhiepiscopia romano-catolică alba iulia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, egbert myjer, alvina gyulumyan, jan sikuta, ineta ziemele, luis lopez guerra, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 august 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la acea dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 33.003/03 îndreptată împotriva româniei, prin care o comunitate religioasă din acest stat, arhiepiscopia ...

Monitorul Oficial 141 din 18 Martie 2013 (M. Of. 141/2013)

ORDIN nr. 349 din 21 februarie 2013 privind aprobarea Prescriptiei tehnice PT C3-2012 "Butelii cu capacitate pana la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 18 martie 2013

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), art. 5 lit. b) şi n), art. 8 alin. (1), art. 12 lit. a) şi art. 14 lit. c) din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, şi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin legea nr. 90/2012,în baza prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru ...

Monitorul Oficial 121 din 05 Martie 2013 (M. Of. 121/2013)

 LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 5 martie 2013

---------*) republicată în temeiul art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 145 din 26 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 204/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 791 dn 26 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 254 ...

Monitorul Oficial 118 din 01 Martie 2013 (M. Of. 118/2013)

NORMA nr. 1 din 2013 privind modificarea si completarea Normei nr. 3/2011 pentru intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale pentru entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 1 martie 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 16, 21, 21^1, 22, art. 23 lit. b) şi f) şi ale art. 24 lit. o) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (6) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 20 din ...

HOTARARE nr. 2 din 20 februarie 2013 pentru aprobarea Normei nr. 1/2013 privind modificarea si completarea Normei nr. 3/2011 pentru intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale pentru entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 1 martie 2013

În baza notei de fundamentare a direcţiei reglementare şi autorizare, înregistrată la serviciul secretariat consiliu din cadrul comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private cu numărul 47 din 15 februarie 2013 cu privire la proiectul normei privind modificarea şi completarea normei nr. 3/2011 pentru întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de comisia de supraveghere a sistemului de pensii private,în urma deliberărilor din cadrul şedinţei din data de 20 februarie 2013,în conformitate cu prevederile legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile legii ...

Monitorul Oficial 110 din 25 Februarie 2013 (M. Of. 110/2013)

Monitorul Oficial 72 din 04 Februarie 2013 (M. Of. 72/2013)

LEGE nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicata*) notarilor publici si a activitatii notariale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 4 februarie 2013

---------*) republicată în temeiul art. vii din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 386 din 8 iunie 2012, şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 52 din 23 ianuarie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 732 din 18 octombrie 2011, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- legea nr. 60/2012 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului ...

‹‹ Pagina 80 din 128
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016