Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norma nr 3 din 23 august 2006
Monitorul Oficial 626 din 18 August 2015 (M. Of. 626/2015)
ORDIN nr. 1.828 din 4 august 2015 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 10 "Plăţi pentru agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice", prevăzute în PNDR 2014-2020, şi pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu", prevăzută în PNDR 2007-2013, precum şi pentru aprobarea sistemului de sancţiuni pentru ecocondiţionalitate aplicabil acestora şi schemelor de sprijin pe suprafaţă EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 18 august 2015
În conformitate cu referatul comun de aprobare nr. 26.949 din 22 iulie 2015 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (afir) şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013 (pndr 2007-2013), aprobat prin decizia comisiei europene nr. c (2008) 3.831 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015)3.508 din 26 mai 2015;- regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru ...
Monitorul Oficial 614 din 13 August 2015 (M. Of. 614/2015)
DECIZIE nr. 386 din 27 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 august 2015
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. 2 lit. b) din codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de andrei răzvan condurăţeanu în dosarul nr. 9.830/300/2013 al tribunalului bucureşti - secţia a v-a civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.169d/2014.2. dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 mai 2015, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, avocat tudor gheorghe laurenţiu din cadrul baroului bucureşti, şi cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când curtea, ...
Monitorul Oficial 604 din 10 August 2015 (M. Of. 604/2015)
DECIZIE nr. 472 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 şi art. 342-348 din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 10 august 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 şi art. 342-348 din codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 6.775/62/2014 al tribunalului braşov - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 291d/2015.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea agenţia naţională de administrare fiscală a comunicat concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.4. cauza fiind ...
Monitorul Oficial 599 din 07 August 2015 (M. Of. 599/2015)
DECIZIE nr. 345 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 7 august 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. a) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de dorel covaci în dosarul nr. 440/59/2014 al curţii de apel timişoara - secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.116d/2014.2. la apelul ...
Monitorul Oficial 595 din 06 August 2015 (M. Of. 595/2015)
DECIZIE nr. 10 din 25 mai 2015 referitoare la recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău privind incidenţa Deciziei nr. 19/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauzele care au ca obiect contestaţii împotriva deciziilor emise în temeiul Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se soluţionează cererile de recalculare a drepturilor de pensie EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 6 august 2015
Dosar nr. 4/2015 iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului lavinia curelea - preşedintele secţiei i civile roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civile ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale lavinia dascălu ...
Monitorul Oficial 591 din 06 August 2015 (M. Of. 591/2015)
DECIZIE nr. 476 din 18 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 6 august 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorsimina popescu ...
Monitorul Oficial 579 din 03 August 2015 (M. Of. 579/2015)
DECIZIE nr. 375 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 3 august 2015
Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 lit. f) din legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ...
Monitorul Oficial 35 din 29 Iulie 2015 (M. Of. 35/2015)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 816 din 25 iunie 2015 la nivel de grup de unităţi din reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2017 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, PARTEA a V-a, nr. 3 din 29 iulie 2015
Înregistrat la m.m.f.p.s.p.v. - d.d.s. sub numărul 816 din data de 25.06.2015În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. ministerul transporturilor (mt) în calitate de ordonator principal de creditepatronatul reprezentat de: reprezentanţii ministerului transporturilor numiţi prin nota ministrului transporturilor nr. 17039/24.04.20152. salariaţii, reprezentaţi, potrivit legii 62/2011, de:- federaţia sanitas din româniaa intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din reţeaua sanitară a ministerului transporturilor pe perioada 2015-2017cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din reţeaua sanitară a ministerului ...
Monitorul Oficial 553 din 24 Iulie 2015 (M. Of. 553/2015)
DECIZIE nr. 237 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 24 iulie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 537 din 20 Iulie 2015 (M. Of. 537/2015)
DECIZIE nr. 301 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 20 iulie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale art. 271^1 şi art. 271^2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de societatea "electrica serv" - s.r.l. din ...