Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
n elegere de cooperare din 10 septembrie 2013
Monitorul Oficial 659 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 659/2011)
NORME METODOLOGICE din 31 august 2011 de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 15 septembrie 2011
Cap. idefiniţiiart. 1În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarea semnificaţie:a) programe finanţate din fonduri europene - programele phare, programul sapard, programul ex-ispa, facilitatea schengen, facilitatea de tranziţie, programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, programul finanţat din fondul european de pescuit, programele de cooperare teritorialã europeanã, programul naţional de dezvoltare ruralã 2007-2013, finanţat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã şi în conformitate cu planul european de redresare economicã, fondul european de garantare agricolã, programul general solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii, precum şi programe finanţate de comisia europeanã în sistem centralizat (de tipul ...
Monitorul Oficial 136 din 23 Februarie 2011 (M. Of. 136/2011)
DECIZIE nr. 2 din 4 ianuarie 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate privind Legea educatiei nationale, in ansamblul sau, precum si, in special, art. 45 alin. (5), (6), (7) si (9), art. 46 alin. (2), art. 121, art. 125 alin. (1) lit. a), b) si c), art. 125 alin. (2), art. 128 alin. (5), art. 132 alin. (5), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (1), (3) si (4), precum si art. 361 alin. (2) din lege EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 23 februarie 2011
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 15 decembrie 2010, un grup de deputaţi a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor prevederi ale legii educaţiei naţionale.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 17.618 din 15 decembrie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 4759a/2010.aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: cristian mihai adomniţei, marin almãjanu, teodor atanasiu, vasile berci, viorel-vasile buda, daniel-stamate budurescu, cristian buican, mihãiţã calimente, mircea vasile cazan, ...
Monitorul Oficial 652 din 21 Septembrie 2010 (M. Of. 652/2010)
PROGRAM din 12 august 2010 de colaborare culturala, educationala si stiintifica intre Guvernul Romaniei si Guvernul Statului Israel pentru anii 2010-2013 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 21 septembrie 2010
Guvernul româniei şi guvernul statului israel, denumite în continuare pãrţi, animate de dorinţa lor de a întãri relaţiile de prietenie şi de a promova schimburile în domeniile culturii şi educaţiei, bazate pe acordul de colaborare culturalã, educaţionalã şi ştiinţificã dintre guvernul republicii socialiste românia şi guvernul statului israel, semnat la bucureşti la 17 septembrie 1979, au convenit asupra urmãtorului program de colaborare pentru anii 2010, 2011, 2012, 2013. pãrţile sunt convinse cã aceastã colaborare va contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre ele şi la cultivarea interesului, mai ales în rândul tinerilor din ...
ORDIN nr. 1.422 din 2 septembrie 2010 privind publicarea Programului de colaborare culturala, educationala si stiintifica dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Statului Israel pentru anii 2010-2013, semnat la Bucuresti la 12 august 2010 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 21 septembrie 2010
În baza art. 4 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere cã tratatul de mai jos a intrat în vigoare la data semnãrii, în conformitate cu prevederile sale, în temeiul art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. articol unic se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, programul de colaborare culturalã, educaţionalã şi ştiinţificã dintre guvernul româniei ...
Monitorul Oficial 626 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 626/2010)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 11 august 2010 de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 626 din 6 septembrie 2010
Propunerea unei noi strategii a apărut ca necesară, deoarece, după elaborarea în anul 2005 a strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 1.854/2005 pentru aprobarea strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 26 ianuarie 2006, a fost adoptată directiva 2007/60/ce a parlamentului european şi a consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor la inundaţii.ca urmare, românia ca stat membru al uniunii europene are obligativitatea de a implementa în legislaţia sa directiva menţionată mai sus şi trebuie să se conformeze prevederilor ...
HOTARARE nr. 846 din 11 august 2010 pentru aprobarea Strategiei nationale de management al riscului la inundatii pe termen mediu si lung EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 6 septembrie 2010
*t* ┌────────────────────────┬─────────────────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ mãsuri şi acţiuni │ aspecte sau ţinte abordate │perioada │ costuri │ │ │ │ │ estimative │ │ ...
Monitorul Oficial 808 bis din 26 Noiembrie 2009 (M. Of. 808 bis/2009)
REGLEMENTARI din 5 noiembrie 2009 privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2 *) EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 808 bis din 26 noiembrie 2009
ReglementĂ?ri din 5 noiembrie 2009 privind omologarea de tip şi eliberarea cãrţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - rntr 2 *) emitent: ministerul transporturilor Şi infrastructurii publicat În: monitorul oficial i nr. 808 bis din 26 noiembrie 2009 -------- *) aprobate prin ordinul nr. 1.147 din 5 noiembrie 2009 publicat în monitorul oficial al româniei, nr. 808 din 26 noiembrie 2009 secţiunea 1 ...
Monitorul Oficial 808 din 26 Noiembrie 2009 (M. Of. 808/2009)
ORDIN nr. 1.147 din 5 noiembrie 2009 pentru modificarea Reglementarilor privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 26 noiembrie 2009
În temeiul prevederilor art. ii din legea nr. 288/2009 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţã a acestora, ale art. ii din legea nr. 289/2009 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cãrţii de identitate şi certificarea autenticitãţii vehiculelor rutiere în vederea înmatriculãrii sau înregistrãrii acestora în românia, precum şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile ...
Monitorul Oficial 846 din 16 Decembrie 2008 (M. Of. 846/2008)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 6 august 2008 intre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Ministerul Internelor si Afacerilor Regatului din Olanda, in calitate de Autoritate de management, si Institutul Nicis, in calitate de Secretariat tehnic, pentru programul "Reteaua europeana de cunostinte in urbanism" (European Knowledge Urban Network) - EUKN, semnat la Bucuresti la 6 august 2008 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 16 decembrie 2008
Semnatarii prezentului memorandum de înţelegere: ministerul dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor str. apolodor 17, latura nord bucureşti 050741 românia şi ministerul internelor şi afacerilor regatului din olanda, în calitate de autoritate de management al programului "reţeaua europeanã de cunoştinţe în urbanism" (european knowledge urban network) - eukn schedeldoekshaven 200 2511, haga olanda şi institutul nicis po box 90750 2509 lt, haga ...
HOTARARE nr. 1.539 din 25 noiembrie 2008 privind aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Ministerul Internelor si Afacerilor Regatului din Olanda, in calitate de Autoritate de management, si Institutul Nicis, in calitate de Secretariat tehnic, pentru programul "Reteaua europeana de cunostinte in urbanism" (European Knowledge Urban Network) - EUKN, semnat la Bucuresti la 6 august 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 16 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã memorandumul de înţelegere dintre ministerul dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor şi ministerul internelor şi afacerilor regatului din olanda, în calitate de autoritate de management, şi institutul nicis, în calitate de secretariat tehnic, pentru programul "reţeaua europeanã de cunoştinţe în urbanism" (european knowledge urban network) - eukn, semnat la bucureşti la 6 august 2008. art. 2 contribuţia financiarã ...








